Învaţă să repare elicoptere

Data actualizării: Data publicării:
ELICOPTER LICEU

Mai mulţi elevi ai Colegiului Tehnic Transilvania Braşov vor învăţa cum se repară elicopterele chiar pe un aparat de zbor adevărat. Pentru a-şi crea noi specialişti, Airbus Elicopters a donat un aparat de zbor colegiului care de anul acesta are o clasă specială cu profilul de tehnicieni în aviaţie. Tinerii vor învăţa aici să lucreze exact ca în fabrica de la Ghimbav, iar la finalul celor patru ani vor avea ocazia să se angajeze la Airbus. 

La Colegiul Transilvania există din nou o clasă unde se pregătesc tehnicieni în aviaţie, asa cum a fost până în anii '90. Airbus Helicopters, care anul viitor ar putea fabrica deja elicoptere H215 la Braşov, are nevoie de muncitori care să ştie să lucreze în industria aeronautică şi la standardele companiei. Aşa că a luat sub tutelă o clasă de a noua, unde 25 de elevi vor fi instruiţi, timp de patru ani, pentru această industrie.

"Învăţăm să prelucrăm metalele, învăţăm fiecare piesă de la fiecare componentă a elicopterului, învăţăm totul despre scule, cum să le folosim, dacă sunt sigure sau nu, cum să ne protejăm, să ne ferim de o accidentare", elev.

"Tot ce e legat de elicoptere e pasiunea mea. De asta am venit aici. Mă pasionează mecanica şi tot ce ţine de ea", elev.

"Pentru un colegiu tehnic este deosebit de important să găsească un partener serios care să îl sprijine pe linia aceasta. Pregătirea se face împreună cu Airbus Helicopter pe ceea ce va trebui să fie specificul de construcţie de elicoptere. Airbus Elicopter este o firmă de elicoptere. Tehnicianul de aviaţie este un specialist larg ca denumire, cuprinzând şi avioane şi elicoptere", Mena Marcu - director Colegiul Tehnic "Transilvania", Braşov.

Pe lângă scheletul elicopterului Puma, colegiul a primit şi mai multe componente fără de care aparatul de zbor nu poate funcţiona. Elevii vor învăţa pe aceste subansamble noţiuni practice de electronică, mecanică sau tinichigerie.

"Nu mai putem, în anul 2000, să facem educaţie tehnică cu principiile din anii '40, '50, '70. Am căutat în resursele noastre proprii şi am pus la dispoziţe o strucutură de elicopter completă pe care copiii vor putea exersa şi vor putea face demonstraţii practice de lucru în aeronautică, în special pe domeniul structură. Componente dinamice importante, o cutie de transmisie principală, un rotor principal de elicopter, un bloc hidraulic pentru pilotul automat şi o serie de alte echipamente", Mihail Necula - director operaţii, Airbus Helicopters.

În Braşov, în acest moment, sunt două şcoli profesionale unde elevii învaţă să lucreze pe aparatură pusă la dispoziţie de fabricile din zonă, însă Primăria vrea ca acest proiect să devină unul mai amplu.

"Acest proiect se încadrează în straegia municipiului Braşov pe ceea ce înseamnă învăţământul profesional în Braşov în următoarea perioadă. Acest lucu face parte dintr-un pachet de 5 instituţii de învăţământ profesionale pe care ni le-am propus să le înfiinţăm în Braşov cu pregătire în diferite domenii de activitate", George Scripcaru - primarul municipiului Braşov.

Compania Airbus Helicopters si Inspectoratul Scolar au căzut de acord ca aceste clase de tehnicieni de aviaţie să existe în structura colegiului tehnic şi în anii viitori. Producătorul de aparate de zbor are nevoie la Braşov de peste 300 de specialişti, iar unii dintre ei vor fi angajaţi direct după ce termină cursurile de profesională.

Reporter: Sorin Secli
Operator: Robert Piticu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri