Lacul Cinciș, poluat de PET-uri

Data publicării:
cincis peturi
Curată ca lacrima. Așa ar trebui să fie apa unui lac. Nu este, însă, cazul lacului Cinciș, care arată mai degrabă ca o rampă de gunoi clandestină. Imaginea uneia dintre cele mai atractive zone de agrement din județul Hunedoara este distrusă de mii de ambalaje din plastic aruncate de localnici sau de turiști. Situația este aceeași în fiecare an, dar nimeni nu a fost amendat până acum, iar autoritățile își pasează responsabilitatea între ele.

„Peturile venite din amonte s-au blocat în copacii căzuți și blocurile de gheață. Când vremea o să se încălzească și gheața se va topi, toate aceste sticle de plastic vor ajunge pe lac” - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

Cea mai afectată de mormanele de peturi este partea inferioară a Cincișului, acolo unde râul Cerna se varsă în lac. Localnicii și pescarii spun că în fiecare an se întâmplă la fel. Până acum, însă, nimeni nu a fost amendat.

„Oamenii de sus care aruncă peturile ar trebui amendați, sau ce ar trebui să se întâmple? Bineînțeles că amendați, de ce nu-și duc la gunoi, că sunt containere, dar ei nu le pun în container, le pun jos, vin cu mașina, și din mașină aruncă jos.”

„Astă primăvară o oră jumate am mers numai printre peturi pe lacul Cinciș. Și cei care aruncă? Nu pățesc nimic, că nu-i caută nimeni.”

Primăria Teliuc, cea care administrează lacul, recunoaște că este depășită de situație. Face acțiuni de ecologizare, dar gunoaiele reapar.

„Vinovații sunt greu de prins, că nu poți să stai la pândă să vezi cine deversează și în ce condiții au rămas cu metehnele vechi, de a se arunca gunoaiele și peturile pe malul lacului, că apa le duce”, explică Mircea Modîrcă, viceprimar Teliuc.

Specialiștii de mediu spun că e nevoie de o legislație mult mai clară, care să stabilească exact cui îi revine sarcina ecologizării și cine este responsabil de cantitaea mare de deșeuri. În prezent, răspunderea este pasată între primării și Apele Române.

„Materialele din care sunt făcute peturile nu sunt biodegradabile, ele se distrug în 800 de ani pe cale naturală, iar lacul reprezintă o formă de gestiune a resursei de apă care trebuie să fie conformă cu normele în vigoare”, adaugă Georgeta Barabaș, directorul APM Hunedoara.

În perioada verii, lacul Cinciș este cel mai important punct turistic din județul Hunedoara. Lacul de acumulare, amenajat în urmă cu peste 60 de ani, are o suprafață totală de 450 de hectare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri