Model american, adoptat într-o comună din Timiş

Data publicării:
pietoni
Poliţiştii locali din comuna Dumbrăviţa, judeţul Timiş, s-au inspirat după moda americană, acolo unde la fiecare unitate de învăţământ există o persoană care îi ajută pe elevi să treacă stradă. În fiecare dimineaţa, un ofiţer stă la intersecţia din dreptul şcolii generale, care nu este semaforizată, chiar dacă se află pe un drum intens circulat, şi opreşte traficul pentru ca elevii să traverseze strada, spre şcoală.

În fiecare dimineaţă în care elevii trebuie să ajungă la ore, la intersecţia școlii stă un poliţist care îi aşteaptă pe copii. Pentru că nu este un semafor, ofiţerul este cel care îi atenţionează pe şoferii din trafic să oprească la trecerea de pietoni din dreptul şcolii şi să-i lase pe elevi să ajungă în siguranţă la ore.

Singura şcoală generală din comună este situată pe drumul judeţean 691, intens circulat, în special la orele dimineţii.

„Traficul, după cum bine aţi văzut, este foarte greoi, iar copiii trebuie să treacă în siguranţă strada. Prin această acţiune, noi încercăm să îi şi educăm atunci când traversează strada să se şi asigure”, explică Claudiu Sperlea, inspector superior al Poliţiei Locale Dumbrăviţa.

Părinţii din Dumbrăviţa răsuflă uşuraţi că micuţii lor trec cu bine strada, dar speră că în viitorul apropiat intersecţia să fie semaforizată.

„E un lucru bun, pentru că nu prea dau prioritate maşinile, deci e foarte periculoasă zona asta aicea.”

„Şoseaua este foarte aglomerată la ora asta, le prinde bine copiilor şi mai ales părinţilor. V-ar fi fost teamă să îl laşaţi pe cel mic singur aici? Cu siguranţă că da.”

„Era mai simplu dacă era un semafor. Nu văd rostul semaforului de acolo.”

Autorităţile locale promit că vor instala în intersecţia aglomerată un semafor.

„Când va fi modernizată la patru benzi şoseua principală, atunci va fi cu mai multe semaforare şi treceri de pietoni iluminate”, susține Miklos Arpad, viceprimarul comunei Dumbrăviţa.

Acţiunea poliţiei locale din Dumbrăviţa se desfăşoară de şase ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri