Obiecte interzise, introduse uşor

Data publicării:
OBIECTE INTERZISE

Personalul Penitenciarului Ploieşti se confruntă cu o lipsă acută de echipament pentru prevenirea introducerii în unitate a obiectelor interzise. În 2014, un gardian a doborât cu mătura, pe timpul nopţii o dronă cu care cineva din exteriorul închisorii încerca să trimită unui deţinut un telefon mobil. Lipsa banilor de investiţii şi cadrul legislativ fac posibile astfel de scenarii în orice moment chiar dacă au trecut aproape 3 ani de atunci. 

Numai în acest an la Penitenciarul Ploieşti au fost descoperite 30 telefoane mobile Gardienii au capurat 12 dintre acestea înainte ca ele să ajungă în posesia deţinuţilor. În 2016 numărul telefoanelor descoperite a fost de 168. Mai bine de jumătate dintre acestea erau deja la deţinuţi.

"Cele mai multe obiecte interzise sunt introduse în penitenciar pe intrarea destinată vizitelor. De multe ori rudele deţinuţilor apelează la metode neobişnuite pentru a de asigura că telefoanele mobile trec de controalele gardienilor",   Claudiu Loghin,reporter Digi24.

Gardienii de la Ploieşti au găsit, în zona pentru vizite, telefoane, încărcătoare, căşti, alcool sau chiar stupefienate ascunse în sticle cu apă, în pâini sau chiar în conserve cu capac dublu. Există şi alte moduri prin care obiectele interzise ajung la deţinuţi.

" Erau împachetate telefoane şi încărcătoare în nişte pungi de plastic şi le aruncau în curte. Şi sticle cu ţuică, ce am găsit eu prin curte pe la mine. La mine pe acoperiş şi la vecinul mereu găsim pachete cu fel de fel de chestii din astea",  localnică. 

În seara zile de 17 septembrie 2014 angajaţii Penitenciarului Ploieşti s-au confruntat cu o alarmă mai puţin obişnuită. Deasupra curţii interioare a unităţii a fost văzută o dronă performantă care avea ataşat un telefon mobil.

"Dronele sunt aparate de tip aeropurtat şi sunt considerate din categoria obiectelor interzise în penitenciar. Cum au doborât drona? Cu mătura! Au aruncat cu mătura după dronă", subcms. Cristina Comnea - purtător de cuvânt Penitenciarul Ploieşti

Drona nu avea o cameră video, iar asta îi face pe angajaţii penitenciarrului să fie convinşi că unul dintre deţinuţi dirija printr-un telefon deja introdus ilegal zborul dronei.

"Drona a ajuns în curtea unităţii dinspre latura de sud peste acest gard. Au trecut de atunci aproape 3 ani. Curtea interioară a Penitenciarului Ploieşti este tot neacoperită iar angajaţii unităţii nu au voie să îşi folosească armele din dotare pentru a doborâ astfel de aparate", Claudiu Loghin - reporter Digi24.

Incidentul din 2014 a fost imediat raportat conducerii de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Măsurile care ar putea pune capăt unor astfel de practici însă întârzie.

"În instituţiile publice nu pot fi utilizate arme neletale. Dacă s-ar modifica această prevedere, există posibilitatea dotării agenţilor de pază cu pistoale cu gloanţe de cauciuc", subcms. Cristina Comnea - purtător de cuvânt Penitenciarul Ploieşti.

Problemele privind legislaţia nu se opresc aici. Teoretic, angajaţii penitenciarului sunt abilitiaţi să îi tragă la răspundere pe cei are încearcă să introducă obiecte interzise, iar pedepsele pot ajunge până la 3 ani de închisoare. Practic însă, ei nu fac mereu acest lucru pentru că la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nu există o procedură pentru aceste situaţii. În aceste condiţii toate cazurile de introducere clandestină ale unor obiecte în penitenciar sunt anchetate de poliţie, cu întârzierile care ţin de mobilizarea echipelor judiciare.

Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Mihai Stan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri