Record de abandon, la universitatea din Reșița

Data publicării:
record
Mai mult de jumătate dintre studenții Universității „Eftimie Murgu" din Reșița renunţă la facultate pe parcursul anilor de studiu. Datele au fost publicate de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România. Instituția de învăţământ superior din capitala Banatului Montan deține recordul la nivel național în ceea ce privește abandonul pentru programele de licență de 4 ani - 73,57%. Abandonul la programele de licență de 3 ani este de 33,33%, ceea ce face ca media să fie de 53,45%.

Studenții abandonează facultatea din cauză că pleacă în căutarea unei surse de venit - este concluzia celor care conduc Universitatea „Eftimie Murgu" din Reșița.

„E dureros pentru universitate, dar din păcate problema este că trăim într-o regiune care s-a degradat economic destul de mult în ultimii ani, iar familiile nu-și mai prea pot susține copiii la școală. De aceea și abandonează atât de mulți”, explică Andrade Bichescu, rectorul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița.

În 2015, an pentru care este valabil studiul publicat de ANOSR, aproape 75% dintre tinerii care urmau Facultatea de Inginerie din Reșița au abandonat studiile. Între timp, ca măsură de reducere a costurilor universității, mai multe specializări ale facultății de inginerie au fost suspendate. Un alt factor care duce la abandonul studiilor este lipsa de informare.

„Elevii nu știu la ce sunt buni. Ajung să promoveze Bacalaureatul și să nu știe ce vor de la viață, ce vor de la cariera lor. Ajung să-și aleagă o facultate la nimereală de foarte multe ori și aceasta să nu fie pe placul lor și să renunțe după primii ani”, spune și Vlad Cherecheș, președintele ANOSR.

Universitățile au înființat centre de consiliere în carieră pentru elevi și studenți, dar acestea sunt prea puțin folosite.

„Nu știu în ce măsură studenții apelează dar nu cred că avem o cultură în România în general de a apela la astfel de tipuri de consiliere. Ei nu vin obișnuiți din liceu cu un astfel de mod de lucru”, adaugă și Florin Drăgan, prorector al Universității Politehnica Timișoara.

„Cred că sunt mai mulți factori care ar putea să determine un student să renunțe la facultate: imposibilitatea financiară, de exemplu sau probleme în familie.”

„Poate sunt dezamăgiți pentru că fiind primul an nu sunt obișnuiți cu viața de student și pică examenele. Și sunt demoralizați și poate din cauza asta renunță la facultate. Ceea ce mi se pare o idee foarte proastă.”

„Poate se hotărăște că vrea altceva sau își dă seama pe parcurs că nu îl ajută cu nimic facultatea pe care o urmează sau pur și simplu nu mai are posibilitatea. Este un centru de consiliere. Ai fost vreodată acolo? Nu, nu am fost. Știai că există? Nu, chiar nu știam.”

În studiu au mai fost incluse și Universitatea de Vest din Timișoara, cu o rată de abandon de 46,37%, Universitate de Științe Agricole a Banatului, cu 33,01% rată de abandon, dar și Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș", cu 27,61%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...