Sari la conținut
News Alert

Săptămâna europeană pentru campioni

Timișoara Saracens pregătește cel mai important moment din istoria recentă a clubului. Campionii debutează sâmbătă, pe „Dan Păltinișanu", în grupele Challenge Cup, împotriva campionilor Scoției, Edinburgh Rugby.

„E o provocare pentru noi, e un moment pe care ni l-am dorit, pentru care am muncit. Am construit acești ultimi 5 ani ca să fim astăzi în fața acestui debut. Să sperăm că la sfârșitul zilei de sâmbătă vom avea și o victorie”, a spus Dușan Filipaș, vicepreședintele grupării, în platoul Diviziei Locale.

Alături de formația din Scoția, „sarazinii" vor mai înfrunta Harlequins Londra și Stade de Francais Paris, echipe care au ajuns, fiecare, de două, respectiv trei ori în finala Challenge Cup. Chiar și așa, timișorenii și-au fixat un obiectiv îndrăzneț.

„Ne-am stabilit un obiectiv de două victorii în grupe, înainte de a ne știi adversarii, rămânem cu acest obiectiv de două victorii. MUSCĂ. Încercăm, încercăm să vedem ce ar trebui să facem, cum ar trebui să facem”, a continuat Filipaș.

„Sperăm că băieții vor putea să dejoace sistemul celor de la Edinburgh și să impună stilul nostru. Sunt, cu toții, nerăbdători înaintea debutului. Au așteptat să joace la acest nivel de foarte mult timp, sunt în priză înainea meciului”, a adăugat și Viliami Moala, una dintre aripile campionilor.

Înaintea duelului cu Edinburgh, fanii vor putea să își vadă favoriții în două rânduri. Mâine, de la ora 18:30, într-un centru comercial din oraș, când Timișoara Saracens va prezenta echipamentul cu care va evolua în Challenge Cup, dar și vineri, de la ora 18, în același centru comercial, odată cu o conferință de presă la care vor participa și oaspeții din Scoția. Duelul are loc sâmbătă de la ora 14:00, iar intrarea va fi liberă.