Sari la conținut

"Străbunica" farmaciei moderne

Oravița este orașul care se mândrește cu prima farmacie montanistică din România. A fost deschisă la 1763, special pentru minerii și metalurgiștii din Banatul Montan. Aici găseau leacuri din plante medicinale, unguente de tot felul, ba chiar și parfumuri pentru doamne. Farmacia era deschisă nonstop, pentru că şi în mină se lucra la foc continuu. Vechiul magazin cu medicamente e astăzi muzeu, şi îşi păstrează neştirbit farmecul vechi de secole.

Când Oravița era centrul Banatului Montan și se bucura de o industrie puternică, o farmacie a fost deschisă pentru oamenii care locuiau în orașul cel mai aglomerat din zona. Micul magazin cu leacuri și medicamente era plasat chiar în inima orașului, pe strada principală.

„În 1763, data e mult mai importantă, pentru că deja avem denumirea de farmacie montanistică. Sigur, în german tradusă de noi în română, însemnând o farmacie care are ca destinație comunitățile de mineri și de metalurgiști. Cele două profesii, să spun de bază, care fundamentează în decursul istoriei, cam chiar să zis până în anul 1990, destinul industriei din Banatul Montan", spune Ioan Bota.

Farmacia din Oravița a aparținut, la un moment dat, clanului Knoblauch, o familie din Elveția cu tradiție în domeniul farmaceutic. Fiecare descendent al familie Knoublach, care în traducere românească însemnă Usturoi Alb, a îmbrățișat domeniul halatelor albe. Bărbații lucrau ca farmaciști sau medici, iar fetele aveau o soartă mai aparte.

"Dacă se întâmplă să fie fată, trebuia să se mărite cu un farmacist. Lucru ăsta s-a întâmplat la un moment dat, când fata lui Augustin Knoublach se mărită cu băiatul farmacistul din Anina și de atunci fata a primit zestrea mirelui, schimbând mobilierul", continuă Ioan Bota.

Mobilierul impunător de o frumusețe rară poate fi găsit și astăzi în muzeul farmaciei Knoblauch, decorat cu recipiente pentru medicamente și instrumente folosite de farmaciști pe atunci, unele dintre ele primite cadou.

"Aici avem un microscop de promoție, să zic așa. Fabricantul din Leipzig , faimosul Albech era prieten cu Karl Knoublauch. Când a rezolvat primele 50 de microscoape dintr-o serie, i-a trimis unul și prietenului său din Oravița. Sigur, s-a păstrat până să îl vedem și noi astăzi."

Farmacia din Oravița era deschisă zi și noapte pentru oamenii din Banatul Montan. Aici se lucra în trei schimburi, iar farmaciștii aveau locuințele lor chiar în incinta magazinului de medicamente. În cursul nopții, dacă un bolnav avea nevoie de părerea unui specialist, farmacistul era cel care mergea de urgență acolo și ajungea rapid cu un dispozitiv special.

"O lampă care se atașa la una din roțile din spate ale trăsurii, ale atelajele și atunci, prin frecare, dădea lumină, lumina pe care, flacără pe care o mărea lupa din față. Și la ce îi ajuta? Păi semnaliza la urgențe, cum ar fi azi o salvare. Se dădeau alte căruțe, atelaje pe drum, se dădeau să îi facă loc."

Numele fiecărui client era păstrat cu sfințenie în registrele farmaciei, care pot fi răsfoite și acum de turiști. Banii primiți erau depozitați în casa de marcat, care este o adevărată bijuterie istorică.

"Această casă de marcat provne din Ohio Statele Unite ale Americii și se află în această farmacie din 1904. Avea și un dispozitiv special care creștea preșurile medicamentelor pe timp de noapte" - Mihaela Crețu, reporter Digi24.

Farmacia Knoblauch devenit cunoscută și în străinătate, datorită medicamentele și unguentele realizate de familia elvețiană după rețetele proprii speciale. În plus, farmacia vindea apă de izvor termo-minerală, care era solicitată și în străinătate.

"Erau solicitanți din Viena, din Pesta și ăsta e un model de mijloc de a transporta apa. Aici se sigila, după ce se închidea ermetic, și se transporta cu mijloacele de transport ale vremii."

Bucățica de istorie este păstrată și acum și admirată de cei care intră în clădirea primei farmacii montanistice din România.

"Este un muzeu deosebit de interesant, prezintă foarte multe lucruri legate de farmacie, de începuturile farmaciei moderne, zic eu."

Turisții curioși să descopere cum arăta și funcționa o farmacie în urmă cu câteva secole, pot face o simplă vizită în orașul Oravița, jud. Caraș-Severin.