Sari la conținut

Sute de invenții pe metru pătrat

Sisteme de producere a energiei regenerabile, panouri cu încălzire cu infraroșu sau dispozitive cae măsoară caracteristicile solului și aerului - sunt doar câteva dintre inovațiile prezentate la Salonul de Invenții și Inovații Traian Vuia de la Timișoara. Peste 200 de prototipuri din 7 țări au fost prezentate și admirate, multe dintre ele premiate cu aur la saloanele internaționale de profil.

"Aici avem un complex de producere a energiei regenerabile. El funcționează pe baza panourilor fotovoltaice, a vântului și a puterii valurilor. El poate funcționa concomitent sau independent unul de celălalt" , explică un inventator.

Sistemul de producere a energiei regenerabile dezvoltat de inginerii Institutului de Cercetare și Dezvoltare în Protecția Mediului este deosebit față de alte sisteme similare deja exitente pe piață prin faptul că poate produce energie electrică simultan prin mai multe metode care nu afectează mediul. Ionel Neacșu face cercetare de 17 ani în cadrul institutului și este unul dintre inventatorii complexului prezentat și la Timișoara.

"Ne-am gândit să cumplăm cele 3 sisteme într-unul singur, să facem un complex care poate fi dezvoltat în mări. Poate să producă energie ieftină. Am lucrat împreună cu colegii mei din cadrul institutului circa un an de zile", povestește Ionel Neacșu, inventator și cercetător.

Agricultura este domeniul în care au fost prezentate cele mai multe invenții. Printre ele și dispozitivul care odată băgat în pământ, anunță agricultorul despre nivelul de umiditate în sol, dacă există dăunători sau dacă recolta poate fi culeasă.

"Realizează o economie foarte mare de apă deorece gestionează în funcție de climat și de sol, gestionează sistemul de irigații. O altă utilitate importantă este faptul că se reduce foarte tare risipa de îngrășăminte", indică un alt inventator.

"Mă bucur că știința nu are limite. Găsești și tineri, găsești și vârstnici și găsești oameni care au depășit inerția."

"Foarte plăcut. Interesant, frumos."

"Sunt curioasă să văd invențiile ce țin de creșterea plantelor."

Numai 2% dintre invențiile apărute la nivel mondial într-un an ajung la nivelul de prototip, majoritatea rămâne doar ca plan pe hârtie.