Sari la conținut

Ultimii sași din Romos

Trei oameni - atât a mai rămas din comunitatea de sași care, în urmă cu peste 800 de ani, a inființat comuna Romos din județul Hunedoara. Cei 3 bărbați sunt singurii sași care nu au vrut să plece din țară după anii `80. Prietenii, rudele și cunoscuții acestora au ales calea străinătății, de unde se mai întorc în satul natal vara sau de sărbători. Cei 3 sași au un rost aici, sunt înconjurați de prieteni români, vorbesc românește, dar gândesc și simt săsește.

„Hanz, Iosef și Johann, aceștia sunt ultimii urmași ai sașilor care, în urmă cu peste 800 de ani, au fondat localitatea Romos” - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

„Eu oriunde în lumea asta aș fi gândesc săsește sau nemțește”, spune Johann Bauer, localnic Romos.

Joahnn Bauer are 62 de ani, este singur, dar nu regretă nicio alegere făcută. După revoluție, fratele lui a plecat în Germania. La fel și prietenii și rudele. A rămas la Romos împreună cu mama sa. Acum, își face de lucru prin gospodărie, unde a închegat un mic atelier auto.

„Românii lucrează într-un spirit mult mai rapid,vor să facă vor să facă de toate, vor să meargă repede-nainte, dacă investesc 1 leu mâine vor să scoată 10 sau 1 milion, pe când noi nu suntem așa, noi trebe să facem lucru bine făcut. Mai bine faci un lucru bine făcut, ai pace un an de zile cu el, decât să îl repari într-un an de 10 ori”, continuă Johann.

Tot singur la Romos a rămas și Hans Birk. În vârstă de 70 de ani, bătrânul își aminteste cu nostalgie de vremurile în care localitatea era plină de sași.

„Era altfel, cu tradiții, cu vecinătatea, cu tot. Noi am avut și un dialect săsesc car îi asemănător cu cel din Sebeș, Sibiu și Mediaș, că noi vorbim săsește”, explică și Hans Birk.

„Casele, anexele gospodărești, toate îs făcute după sistemul german, dacă ați văzut, porțile înalte, închise. Erau foarte corecți, foarte muncitori, harnici până la Dumnezeu și de cuvânt”, adaugă Mircea Pătrânjan, primarul comunei Romos.

„Am învățat foarte mult de la ei, că îs oameni corecți. Eu am învățat de la ei chestia cu punctualitatea, le place, dacă zic la ora 7, să fie ora 7”, recunoaște un localnic.

„Aveau vinuri, aveau toate bucatele pe care le adunau iarna, cartofi, porumb, și era și folosită ca adăpost”, povestește o localnică.

Actuala comună Romos a fost înființată înainte de anul 1200, după ce aici a ajuns o comunitate de sași dintr-o regiune a Belgiei. Secole la rând, localitatea s-a dezvoltat după model săsesc.

„Oameni foarte gospodari, de la care și românii au împrumutat așa ceva, plus cinste, omenie, foarte harnici”, îi caracterizează Brigitte Miheț, descendentă a unei familii de sași.

În 1980, în comuna Romos trăiau nu mai puțin de 230 de etnici sași. Acum, alături de cei 3 sași, aici locuiesc peste 2800 de oameni.