UVT Agroland Timișoara a promovat în prima ligă

Data publicării:
promovare
Timișoara va avea, după mai bine de 10 ani, o echipă în prima ligă de volei feminin. UVT Agroland Timișoara a câștigat toate cele trei meciuri disputate în turneul de promovare găzduit, în weekend, în sala Constantin Jude și a încheiat a treia încercare de a ajunge în elită, cu 16 victorii din tot atâtea posibile.

Timișorencele au trecut cu 3-0 de CSM Focșani și Rapid București, respectiv 3-1 cu Universitatea Cluj – cealaltă echipă care face pasul spre Divizia A1.

"Mă bucur enorm că am luat-o de la zero, am promovat împreună și speră că în anul ce urmează, în cei ce vor veni să avem rezultate cât mai bune", spune Daniela Lupescu.

"A fost un an interesant pentru că nu am mai jucat în liga a doua. Dar noi ne-am comportat ca o echipă de liga intai, am fost profesioniste de la început până la sfârșit, si asta s-a văzut pentru că am obținut promovarea", completează Mihaela Ozun.

Antrenorul Bogdan Paul obținea această performanță și anul trecut, tot pe Bega, cu SCM Pitești, însă recunoaște că promovarea cu UVT Agroland este una aparte și admite că se gândește deja la sezonul ce urmează.

"E frumos că în decurs de un an de zile, într-un an calendaristic, în 365 de zile am obținut două promovări în aceeași sală. Recunos că ultima e cea mai frumoasă. Până acum a fost ușor, acum începe greul, acum începem să ne organizăm pentru prima ligă, cu adevărat și să ne rezolvăm problemele de infrastructură existente", admite Bogdan Paul, antrenor UVT Agroland Timişoara.

"Până acum am construit o echipă în teren și în afara lui și credem că suntem suficient de maturi să facem o figură frumoasă și în prima ligă", concluzionează Horia Cardoş, preşedintele UVT Agroland Timişoara.

Poli Tender a fost ultima echipă de volei feminin prezentă pe prima scenă, în sezonul 2004/2005.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri