Sari la conținut

Ziua Justiţiei Civile

Cum arată o zi obişnuită din munca unui procuror, cât de multe dosare se adună la parchetul local sau cum se face înregistrarea audio-video a audierilor din birourile magistraţilor. Sunt câteva din lucrurile pe care le-a putut afla astăzi oricine, la sediul a trei unităţi de parchet din Braşov. Ziua Europeană a Justiţiei Civile a fost prilejul cu care procurorii au organizat în aceste instituţii ziua porţilor deschise.

Biroul pentru documente clasificate a captat atenţia vizitatorilor în egală măsură cu camera în care sunt audiaţi minori, în dosarele Parchetului de pe lângă Tribunalul de Minori şi Familie. Vizitatorii au putut vedea, cu această ocazie, un birou de procurori cu personaje de desene animate pe pereţi, masă pentru colorat şi un dulap întreg, cu jucării de toate felurile.

"Cel mai mult m-a impresionat camera unde se audiază copiii", vizitator.

"Mi-a plăcut sala cu arestul, am văzut şi eu cam cum ar fi, nu cred că este un sentiment deloc plăcut, dar, ca om al dreptăţii, mă voi asigura că nu voi încălca legea", vizitatoare.

Cei mai mulţi dintre vizitatori au fost studenţi ai Facultăţii de Drept, a Universităţii Transilvania. Clădirea vizitată este nouă, a fost inaugurată în iulie anul trecut şi găzduieşte Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, Parchetul de pe lângă Tribunal şi Parchetul de pe lângă Tribunalul de Minori şi Familie. Volumul zilnic de muncă al unui procuror a fost printre informaţiile care au entuziasmat puţini dintre studenţii la Drept.

"La Parchetul Judecătoriei Braşov sunt înregistrate peste 22.000 de dosare. Numărul este impresionant, însă a mai scăzut în ultimii ani", procuror Carmina Reit, prim procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

"Anul trecut, am avut un volum de dosare de soluţionat de două mii de dosare, au fost soluţionate o mie de dosare, la un număr de 12 procurori", procuror Adrian Aldea, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.

Ziua Europeană a Justiţiei Civile a fost instituită în 2003, de Consiliul Europei, cu scopul declarat de a face actul de justiţie mai transparent şi de a apropia orice cetăţean european de mecanismele sistemului judiciar.

Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Robert Piticu