UN AN DE DIGI24. Un maraton jurnalistic de 11 ore lansează campania „Raport de țară”

Data publicării:
0103un 20an-52258

A trecutun an în care singura televiziune de știri din România care emite full HD a demonstrat că normalitatea și imparțialitatea în oferirea informației telespectatorului sunt posibile.

Timea Bereczki
Luca Niculescu
Laura Teodoru
Iuliana Ciugulea și Mircea Cărtărescu
Ioana Țigănilă
Emil Hurezeanu
Adriana Muraru
Andrei Tomescu
Alice Iacobescu
Anca Dumitrescu și Marius Pancu
Cosmin Prelipceanu

Într-o Românie puternic tabloidizată, pe o piață media saturată cu televiziuni de știri înregimentate politic, Digi24 a reușit, în ultimele 365 de zile, să își păstreze linia editorială și să le aducă telespectatorilor săi știri corecte, echidistante și actualitatea în direct.

Pe 1 martie, la împlinirea unui an de când Adriana Muraru a spus pentru prima oară „bună seara” telespectatorilor, Digi24 și-a propus să ofere o nouă premieră jurnalistică - un maraton de știri și dezbateri prezentate în direct de Cosmin Prelipceanu.

Digi24 lansează pe 1 martie campania „Raport de țară”, un experiment jurnalistic fără precedent, care se va desfășura pe parcursul a șase luni și care vorbeşte despre regionalizare.

„Acum un an le-am cerut românilor să ne privească și le-am promis o televiziune diferită. Acum le promitem românilor că vom privi spre ei și vom crea împreună o Românie diferită. Timp de 365 de zile am dat la o parte nimicul, gratuitul și ridicolul care deveniseră ingrediente obligatorii ale rețetei de audiență. Am recâștigat un public pentru care televizorul nu mai era decât un înlocuitor al ecranului de cinema”, spune Cosmin Prelipceanu.

În ultimul an, Digi24 a fost locul unde s-au purtat „Conversațiile esențiale”, unde s-a trăit „Ca-n filme”, de unde fiecare și-a luat un „Pașaport diplomatic”, a văzut cum arată „România din interior”, a citit un minunat „Jurnal pentru copii”, a devenit Hi-tech la nivelul „2.0”, a trăit adrenalina la cote maxime „La volan”, a învățat cum să-si păstreze „Tinerețea fără bătrânețe”, să fie de „Bonton” și cum să caute „Sănătatea în bucate”. Acestea sunt doar câteva dintre emisiunile cu care Digi24 și-a delectat telespectatorii în fiecare weekend.

Dimineața aniversară de Mărțisor începe la Digi24 cu o ediție specială a Digimatinalului. Dan Puric, Horia Brenciu și mulți alții spun „La mulți ani” Digi24 într-o manieră inedită. Anca Dumitrescu și Marius Pancu, prezentatorii Digimatianalului, își așteaptă telespectatorii cu multe alte surprize.

De la ora 10.00, Cosmin Prelipceanu dă startul unui maraton jurnalistic fără egal. Timp de 11 ore, până la ora 21.00, Cosmin se va afla, alături de invitații săi, în direct. Prima oră de emisie va marca o altă premieră de televiziune, o transmisiune live, din 42 de locații, alături de corespondenții Digi24 din întreaga țară. Din studioul știrilor din București, Adriana Muraru, Alice Iacobescu și George Orbean, manager de proiect Digi24, vor povesti despre campania „Raport de țară”, demarată de Digi24 chiar pe 1 martie, campanie națională care va dura 21 de săptămâni.

De altfel, pe parcursul întregii zile, Cosmin Prelipceanu va avea alături, în studio, jurnaliștii Digi24. Împreună le vor destăinui telespectatorilor cum a trecut primul an de Digi24, care au fost momentele grele ale primului an, cât de ușor sau de greu a făcut Digi24 primii pași în peisajul media de la noi.

La ora 14.00, alături de „maratonistul de știri” al zilei, Cosmin Prelipceanu, se vor afla în direct toți cei 42 de corespondenți Digi24 din țară, aflați în toate județele, unde în lunile care urmează va ajunge caravana Digi24, într-un temerar demers jurnalistic, acela de a surprinde România așa cum este ea, dincolo de date statistice și declarații pompoase.

Pe parcursul întregii zile, invitați precum Constantin Bălăceanu Stolnici, Marius Manole, Corina Chirian, AG Weinberger și mulți alții îl vor susține pe Cosmin Prelipceanu în maratonul său jurnalistic.

La ora 19.30, lui Cosmin Prelipceanu i se alătură în studioul știrilor analistul Emil Hurezeanu.

De la ora 21.00, pe 1 martie, în ziua în care Digi24 împlinește primul an de emisie, Luca Niculescu are doi invitați de seamă la „Imparțial”. Ion Țiriac și Andrei Pleșu sunt printre cei care susțin demersul Digi24 de a le aduce telespectatorilor știri corecte, relevante și imparțiale.

Într-un singur an, Digi24 a reușit să schimbe fața televiziunii de știri din România. Singurul post de știri care emite în format full HD a reintrodus regulile jurnalismului profesionist, a setat noi standarde pentru știri ancorate în actualitate, a arătat că se poate și altfel, că televiziunea de știri poate însemna corectitudine, acuratețe , respect pentru cei aflati in fața micului ecran.

Din 1 martie, Digi24 își reafirmă valorile editoriale, care rămân aceleași, și aduce televiziunea de știri înapoi acasă, în România. Din 1 martie, timp de șase luni, Digi24 aduce în discuție procesul de regionalizare a României cu ajutorul unei campanii naționale, „Raport de țară”.

Echipele Digi24 vor ajunge în toate județele țării în încercarea de a descoperi România adevărată, la ea acasă, departe de tumultul declarațiilor politicienilor de la București și aproape de comunitățile locale și oamenii pe care, până acum, nu i-a observat nimeni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri