Mărturii de la dezastrul economic din 1947

Data publicării:
general staicu buciumeni crop

O expropriere de capital care a dat naştere unor drame. Astfel descrie stabilizarea monetară, din 15 august 1947, generalul Staicu Buciumeni, unul dintre cei mai în vârstă supravieţuitori ai celui de-al Doilea Război Mondial. Avea 27 de ani şi nu poate uita cum negustorii şi ţăranii români au fost ruinaţi şi lăsaţi fără agoniseala de o viaţă. Stabilizarea monetară din 1947 l-a prins pe generalul Staicu Buciumeni şomer.

Fost coleg de liceu cu Regele Mihai, el a refuzat să se înscrie în partid, iar comuniştii l-au trecut pe lista inadaptabililor. În 1946, a fost dat afară din armată. Următorii cinci ani nu a fost lăsat să îşi găsească un loc de muncă. „Unul din motive: am fost coleg de clasă la vremea aceea cu voievodul Mihai. Al doilea, educaţia care ni s-a făcut la Mănăstirea Dealu a fost educaţie monarhistă democrată, ori comuniştii nu erau de acord”, a povestit Staicu Buciumeni, general în rezervă.

Un vecin al generalului avea în '47 o sută de milioane de lei. Vânduse nişte case şi a decis să îşi schimbe banii în leii noi. La bancă, a primit doar trei milioane. Şi-a pus capăt zilelor văzând că tot venitul lui, averea lui acum nu avea nicio valoare. Un leu nou valora 20.000 de lei vechi. Hârtii de câte 2000 de lei erau aruncate pe jos pentru că nu aveau nicio valoare. A fost o măsură a guvernului total nedreaptă.

O altă poveste, la Timişoara. Fostul avocat Octavian Bocşa, acum în vârstă de 100 de ani, spune că intuiţia i-a asigurat un trai bun. Îşi permisese să facă economii de-a lungul anilor şi strânsese o avere în bancă. Vara lui 1947 l-a transformat într-un om norocos. A gândit în avans. Se întâmpla în 20 iunie 1947. Două luni mai târziu, Guvernul Groza a decis să facă stabilizarea. Bărbatul a pierdut doar 500 de lei, banii pe care îi lăsase în bancă. Cu cele 24 de miloane retrase, avocatul Bocşa şi-a cumpărat mii de cărţi.

Eu ce-am făcut cu banii ăia? Că erau bani mulți... M-am dus la librărie și am început să cumpăr cărți. I-am făcut praf. Așa că o venit stabilizarea și pe mine m-a prins cu 500 de lei care i-am avut (n.r. depuși la bancă)”, a declarat Octavian Bocşa. După 1947 a mai lucrat ca avocat încă opt ani. Apoi, a fost consilier jurist la Abatorul din Timișoara. Veteranul de război a fost decorat cu Steaua şi Coroana României, iar în 2008 a avansat în gradul de colonel.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri