Sari la conținut

Zece ani de leu greu. Trecerea la noua monedă, sub deviza „nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se simplifică”

Sub deviza „nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se simplifică!”, Banca Națională a pregătit vreme de un an introducerea leului greu. La 1 iulie 2005, BNR era gata să pună în circulație camioane de lei noi: 155 de tone de bancnote din plastic și 610 tone de monede.

Primul român care a scos lei noi din bancomat în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie a fost preşedintele de la acea vreme, Traian Băsescu. S-a organizat atunci o noapte a leului greu, în interiorul unei bănci din Piaţa Victoriei, la care au participat miniştri, demnitari, dar şi oameni de afaceri. Ziarele vremii aveau să spună în dimineaţa primei zile de leu nou: A trecut vremea milionarilor din tramvai! Leul greu îşi face loc în portofelele românilor.

Le am şi acum. Şi hârtia de 1 leu, de 5 lei, de 10, de 100, şi hârtia de 500. Am fost primul om care a extras leul greu dintr-un bancomat şi le-am păstrat, sunt o amintire a momentului crucial pentru România în politica bancară şi politica fiscală şi politica monetară a BNR şi mă bucur că am fost şeful statului în acel moment de cotitură, pentru că atunci a început consolidare a monedei”, a declarat fostul președinte pentru Digi24.

A fost momentul care a marcat decizia politică şi a guvernului şi a BNR de a avea o monedă naţională credibilă, mai puţin influenţată de hazard şi mai mult influenţată de valoarea economiei noastre şi a politicilor fiscale şi a politicilor bancare. La momentul la care s-a hotărât denominarea BNR a fost pregătită să susţină moneda naţională în aşa fel încât povestea inflaţiei cu trei cifre, 300%, 400% pe an, să fie o amintire urâtă”, a adăugat Traian Băsescu.

Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naționale: Noi am plecat în 90 cu cea mai mare bancnotă, de 100 de lei. S-a ajuns la bancnota de 1 milion şi se pregătea bancnota de 5 milioane. Nu puteai să te duci cu geamantanul plin de bani la piaţă şi atunci era nevoie de bancnote care să se schimbe.

Înaintea denominării, adică de trecerea la leul nou, România era singura țară dintre candidatele la Uniunea Europeană care își exprima cursul de schimb valutar cu cinci cifre. O povară pentru toată lumea.

Claudiu Cercel, bancher: Pe pieţele financiare devenise extrem de dificil să lucrezi cu mii de miliarde şi sisteme informatice, existau riscuri operaţionale, în viteza lucrului pe piaţa financiară, deci a fost realmente binevenită această trecere.

Scăderea inflației la sub 10% și pregătirile pentru intrarea în Uniunea Europeană cereau o monedă națională întărită. Un leu greu, care să marcheze punerea României pe drumul stabilității financiare.

Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naționale: Câţiva colegi din BNR - se pregătea denominarea şi i-au făcut o farsă guvernatorului - au cumpărat un leu de pluş şi i-au pus o bucată mare de plumb înăuntru, l-au pus pe masă, guvernatorul a intrat în birou, l-a văzut, a încercat să-l ridice şi era de pluş, dar nu se ridica, bucata de plumb îl trăgea în jos. Colegii respectivi - ha-ha-ha, e leul greu! Aşa s-a născut povestea cu leul greu.

Prin denominare, Banca Națională voia să crească încrederea românilor în leu și să-i încurajeze să economisească în moneda națională. Denominarea mai însemna ceva.

Alexandru Gîrju, bancher: Un prim pas către trecerea la adoptarea monedei unice. Poate puţini dintre români ştiu că bancnota RON are aceleaşi dimensiuni ca euro, iar monedele sunt fabricate din acelaşi aliaj.

Într-o primă fază, BNR a lansat pe piață 2,2 miliarde de lei grei, adică un sfert din numerarul necesar. Banca centrală a cheltuit, în primul an de la denominare, peste 25 de milioane de euro pentru fabricarea leilor și promovarea lor.

24 de tone de pliante, broșuri, afișe și alte materiale informative au fost folosite pentru popularizarea momentului. Românii aflau în număr cât mai mare că 10.000 de lei vechi deveneau 1 leu nou, fără ca valoarea lor să se diminueze, aşa cum se întâmplase în trecut.

Dan Ilie, muzeograf la muzeul BNR: În rândul populaţiei, celei vârstnice, a existat o reticenţă având în vedere experienţa nefericită pe care au trăit-o în 1947, când cu ocazia stabilizării monetare, au fost schimbaţi vechii bani, dar rata a fost de 1 la 20.000 de lei. Nu se putea schimba decât o anumită sumă de bani.

Băncile mari au mobilizat echipe de sute de oameni și zeci de milioane de euro pentru a pregăti trecerea la noul leu. Pentru o bancă mare, costurile denominării, care presupuneau, printre altele, actualizarea sistemelor informatice, depășeau un milion de euro.

Steven van Groningen, bancher: Întotdeauna există un risc, dar BNR a gestionat bine procesul. Nimeni nu a avut pretenția să aibă o sumă mai mare de 10.000 de lei în cont și să o retragă.

Monedele și bancnotele vechi au circulat în paralel cu cele noi vreme de un an și jumătate. Preschimbarea leilor vechi s-a putut face și după ianuarie 2007, data la care România a intrat în Uniunea Europeană și la care, în mod oficial, bancnotele şi monedele cu multe zerouri au devenit piese de colecţie.