Sari la conținut

100 de ani de comunism. Cum a luat ființă CEKA, poliţia terorii

Anul acesta se împlineşte un secol de la instalarea, în Rusia, a primului regim comunist din lume. Abdicarea ţarului, în martie 1917, a dat startul unei revoluţii clasice. Liderii politici pregăteau alegeri pentru o Adunare Constituantă şi au luat decizii pentru reformarea regimului politic. Dar puciul bolşevic din octombrie a schimbat totul. În frunte cu Vladimir Ilici Lenin, bolşevicii au răsturnat realmente ordinea lumii. Proprietate, libertate de exprimare, individualism, toate au fost aruncate în aer şi au fost miza unui sângeros război civil. Acest război, când vizibil, când în subteran, a copleşit, după cel de-al Doilea Război Mondial, jumătate de continent. Astăzi, urmele comunismului împart chiar şi Uniunea Europeană într-o organizaţie cu două viteze.  Digi24 vă invită să descoperim împreună faptele şi ideile care bântuie încă şi Rusia, şi Europa.

Între 1918 şi 1921, Rusia a fost scena unui război civil cu 13 milioane de victime. A avut loc o trecere violentă de la un tip de totalitarism la altul. Imperiul ţarist nu lăsase prea mult loc de dezvoltare societăţii civile şi scenei politice. Poate de aceea, rezistenţa în faţa regimului bolşevic a fost, de foarte multe ori, individuală. Ruşii nu au ştiut cum să se apere de abuzurile şi minciunile prin care comuniştii şi-au înlăturat, pe rând, adversarii. 

De aproape 100 de ani, experţii se întreabă, cu documentele în faţă, cum a reuşit un partid care obţinuse la alegeri mai puţin de un sfert din voturi să domine o societate de 150 de milioane de oameni. Primul răspuns este că bolşevicii au reuşit prin teroare. În Rusia, exista un segment de radicali dispuşi să aplice cu exactitate îndreptarele terorismului de stânga.

Presa, prima victimă a bolșevicilor

În noiembrie 1917, unul din primele decrete bolşevice a interzis toate publicaţiile politice, cu excepţia celor ale bolşevicilor înşişi şi ale tovarăşilor lor vremelnici, socialist-revoluţionarii.

Lenin a dat false asigurări că, de îndată ce noua ordine se va consolida, se va instaura o libertate totală a presei, după legiferarea cea mai largă şi cea mai avansată". Maksim Gorki, om de stânga încă necenzurat, declara public, după primele măsuri dictatoriale, că "Lenin şi acoliţii lui cred că îşi pot permite toate crimele" şi că puterea lui liderului bolşevic azvârle în închisoare pe toţi cei ce nu gândesc ca el, la fel cum făcea şi puterea ţaristă. Dar limitarea drastică a libertăţii de exprimare a fost doar unul dintre semnalele de alarmă la care societatea rusă în ansamblu nu a reacţionat.

Ideea de pluralism, dusă în derizoriu

Marea masă a populaţiei nu a reacţionat nici în ianuarie 1918, când bolşevicii au trimis acasă Adunarea Constituantă pentru alegerea căreia Rusia îl detronase pe ţar şi se ridicase, în primăvara lui 1917, la Revoluţie. Principalul argument cu care bolşevicii îşi justificaseră puciul din octombrie a fost că Guvernul Kerenski amână scrutinul pentru Constituţie. În decembrie, sub guvernare bolşevică, alegerile au avut loc cu o prezenţă la vot de 70%, adică peste 44 de milioane de votanţi.

Rezultatul, cu 40,4% - socialist-revoluţionari, 24% - bolşevici şi o mulţime de mici partide cu procente mărunte, a zdruncinat din temelii partidele care pledau pentru un regim constituţional. Având controlul absolut asupra guvernului, bolşevicii au permis convocarea Adunării Constituante. Dar, în loc să prezinte acest fapt ca pe o victorie a Revoluţiei, au schimbat complet macazul. În Pravda, Constituanta a devenit "sluga bancherilor, a capitaliştilor şi a marilor proprietari", iar câştigătorii alegerilor, socialist-revoluţionarii erau numiţi "duşmani ai poporului care vor puterea numai pentru ei şi stăpânii lor".

Ianuarie 1918. Constituanta este anihilată

Lucrările Adunării deschise pe 5 ianuarie în Palatul Taurida au fost însoţite de un miting de sprijin al locuitorilor din Sankt Petersburg. Dar Lenin a amânat lucrările până la 4 după-amiază ca să se împrăştie lumea, iar şedinţa a fost tot timpul întreruptă, deseori de militarii care pretindeau că asigură paza.

La 4 dimineaţa, preşedintele socialist al Constituantei, Victor Cernov, a fost convins să închidă şedinţa, cu promisiunea reluării a doua zi. Ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată. Deşi au ratat astfel singura şansă de a-şi decide forma de guvernare, ruşii nu au protestat. Dimpotrivă. De îndată ce au văzut cine e mai tare, grevele anti-bolşevice au încetat.

Câştigătorii alegerilor, socialiştii, neatenţi la fapte şi permeabili la propaganda din Pravda, se temeau de inexistenta contrarevoluţie ţaristă, aşa că s-au abţinut să lovească în oamenii lui Lenin. Dezinteresul oamenilor de rând şi orbirea politicienilor democraţi îi va costa pe toţii foarte scump.

Desființarea sistemului judiciar

Chiar înainte de uciderea ţarului şi a familiei sale, bolşevicii au trecut la lichidarea sistematică a adversarilor politici. Potrivit lui Leon Troţki, erau de ucis sau de închis nu numai oponenţii activi, ci şi cei potenţiali. Vinovăţia nu ţinea de fapte, ci de biografie. Delicte vagi, precum "agitaţie contrarevoluţionară", conduceau la execuţii sumare. De altfel, la 22 noiembrie 1917, Consiliul Comisarilor Poporului a dizolvat aproape toate tribunalele şi a desfiinţat toate profesionile judiciare. Lenin spunea textual că "Dictatura proletariatului este o guvernare neîngrădită de lege".

Crearea CEKA, poliția terorii

Represaliile politice au fost organizate printr-un organism care îşi va câştiga de îndată o reputaţie groaznică - CEKA. Înfiinţată în decembrie 1917, această "Comisie Extraordinară de Luptă împotriva Contrarevoluţiei şi a Sabotajelor" era poliţia politică.

Şeful CEKA, Felix Dzerjinski, executa cu precizie ordinele lui Lenin de generalizare a "terorii revoluţionare". Când cineva a protestat într-o şedinţă a guvernului faţă de decretul execuţiilor sumare, decret numit "Patria socialistă în pericol", Lenin a răspuns că nu există victorie fără "teroare dintre cele mai necruţătoare". În august 1918, atentatul eşuat a lui Fanny Kaplan asupra lui Lenin duce la Sankt Petersburg la executarea a sute de deţinuţi politici. În 1919, o foaie de propagandă destinată Armatei Roşii spunea: "Fără milă, fără cruţare, ne vom ucide duşmanii cu sutele, cu miile". Oamenii obişnuiţi erau terifiaţi.

Teorarea roșie. Individul, la dispoziția dictaturii

Fără libertate de exprimare, fără reprezentare politică şi fără dreptul la apărare în baza legii, ruşii de rând au constatat rapid că sunt complet neajutoraţi în faţa puterii statului, confiscată de bolşevici. Când şi dependenţa economică faţă de stat pentru hrană şi locuire a devenit totală, puterea statului comunist a devenit, la rândul ei, totalitară.