Sari la conținut

1946- 1947| Marea foamete din Basarabia care a ucis 10% din populație

România a pierdut Basarabia în urmă cu 47 de ani, în vara lui 1944. Efectele pactului Ribbentrop-Molotov din 1939 au fost anulate însă în 1941 prin ofensiva armatei române, aliată cu armata germană şi trupe din celelalte state ale Axei. Dar, în primăvara lui 1944, sovieticii erau în plină ofensivă şi au intrat din nou pe pământ românesc. Când, la 23 august, regele Mihai a salvat Transilvania prin denunţarea alianţei cu Germania şi angajarea armatei spre Vest împotriva lui Hitler, Basarabia şi Bucovina de Nord erau deja ocupate de sovietici. Dictatura comunistă a fost inaugurată prin valuri masive de deportări şi o foamete indusă care a ucis 300.000 de oameni, adică 10% din populaţie.

1944 | Basarabia pe linia frontului

În haosul provocat de trecerea armatelor germane în retragere şi a celor sovietice în ofensivă şi de staţionarea a circa 1 milion de soldaţi sovietici în România, basarabenii şi bucovinenii erau printre cele mai vulnerabile victime. Batrâna Nadejda are 79 de ani. Locuieşte în satul Condrăteşti, raionul Ungheni.

Nadejda, 79 de ani, Condrăteşti, raionul Ungheni: „La noi în sat a fost linia de război... ruşii... peste 2 kilometri au fost nemţii şi ei acolo au început linia de război, bătaia, unul altul. Pe urmă ruşii i-au bătut pe nemţi, i-a omorât, şedeau aşa ca bolovanii, morţi.”

Familia basarabeanului Gheorghe Moraru a petrecut ultimii ani ai războiului pe moşia unui binevoitor, în apropiere de Craiova. Venea din satul Iurceni, raionul Nisporeni. La prima ocupaţie sovietică, cea din 1940, familia se refugiase la Huşi, dar, la presiunea Moscovei, oamenii au fost trimişi înapoi. Când, după Stalingrad, Armata Roşie a preluat ofensiva, autorităţile române au organizat evacuarea a mii de refugiaţi. Familia Moraru a mers cât mai departe de frontiera cu URSS. Dar în 1945 întreaga Românie a fost ocupată de sovietici. Refugiaţii au fost adunaţi din toată ţara şi transportaţi peste noua graniţă:

1945 | Refugiaţii, trimişi înapoi în URSS

Gheorghe Moraru, deportat în Siberia, agronom: „Tatăl meu s-a adresat la mai mulţi funcţionari şi din Craiova, şi din Bucureşti ca să aibă un document oarecare cu garanţie, ca să fie înregistraţi să trăiască în România, însă el nu a reuşit să le obţină şi de asta jandarmii ne-au imbarcat în tren.”

Informaţiile folosite de sovietici veneau de Ministerul de Interne şi Siguranţa statului, pe care le controlau, dar şi de la sute de agenţi ai Cominternului aflaţi de mult timp în România.

Ion Varta, istoric, şef Arhivele Naţionale Chişinău: „Am depistat o listă întocmită de organele de represiune sovietice, lista ajunge la 5 mii de oameni, toate aceste persoane care urmau să fie executate imediat ce Armata Roşie va invada nu doar Basarabia, ci şi întreaga Românie.”

1945 | Arestări, deportări, execuţii sau colaborare

Odată ajunşi în oraşele principale din regiunea natală, foştii refugiaţi erau triaţi. Unii executaţi, alţii închişi sau deportaţi. Celor mai norocoşi li s-a permis să se întoarcă acasă. La Chişinău, familia Moraru a petrecut 3 zile de groază aşteptându-şi soarta.

Gheorghe Moraru, deportat în Siberia, agronom: „Ne-au dus în ograda fostului spital de ochi şi ne-au ţinut 3 zile sub cerul liber, pe când părinţii erau anchetaţi noaptea. Având în vedere că tata nu a fost om de politică, i-au dat drumul ca să plece unde vrea el. Ne-am întors în sat.”

Anchetatorii sovietici făceau uneori câte o ofertă specială. Tatălui lui Gheorghe Moraru i s-a propus să rămână la Chişinău, în serviciul autorităţilor de ocupaţie. Ar fi putut să-şi aleagă una dintre casele rămase libere în oraş. Supusă celor mai diverse forme de represiune, populaţia Chişinăului scăzuse semnificativ. Multe locuinţe deveniseră disponibile peste noapte.

Abuzurile NKVD erau atât de mari încât au provocat plângeri inclusiv în interiorul aparatului sovietic. În septembrie 1944, președintele sovietului orășenesc Chișinău, Selivanov, le scria Secretarului General al Partidului Comunist din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească și șefului trupelor de ordine de aici că soldații NKVD, citez "Samavolnic i-au dat afară din casă pe locatarii băștinași, și-au însușit bunurile lor și au pus pază la casele goale".

1946- 1947| Marea foamete din Basarabia

Întoarsă în satul natal, familia Moraru a traversat cu greu foametea din 1946-1947. Aşa cum se întâmplase în 1932-1933 în Ucraina, ţăranilor li s-a rechiziţionat chiar şi grâul de sămânţă. În doi ani, în Basarabia au murit de foame în jur de 300 de mii de oameni:

Nadejda, 79 de ani, Condrăteşti, raionul Ungheni: „De la floarea-soarelui, are inima aceea albă, de aceea mânca lumea... Şi mânca strejii de la păpuşoi, de la porumb, mâncam din băţul acela alb, mâncam buruieni, scoteam mărar, câte o rădăcină de sfeclă din pământ îngheţată şi mâncam. Babuşca mea a murit de foame, ne-am culcat seara şi a doua zi nu s-a mai sculat...”

1946- 1947| Peste 300.000 de victime ale foametei

Valentin Kîrlov, Partidul Socialist al Rep. Moldova: „Responsabilitate de bază poartă toată nomenclatura sovietică din Republica Moldova, din Moldova Sovietică, numai aceste persoane... N-au fost ordine, au fost indicaţii, dar indicaţii au avut un caracter general. personalităţile oficiale din Moldova Sovietică au fost obligate să comunice cel puţin la Moscova că noi avem probleme cu roada serioase, noi nu putem îndeplini aceste indicaţii. Dar ei au spus " Da, facem" şi au făcut cu preţ absolut anti-omenesc şi cine a reacţionat la această situaţie? Moscova, Moscova a reacţionat. De aceea datele acumulate de Ministerul Sănătăţii la nivelul unional a constatat creşterea mortalităţii bruscă. Şi această întrebare a fost pusă la discuţie la Moscova.”

În Moldova s-a deplasat o delegaţie de la Kremlin. Dar soluţia găsită - accelerarea intrărilor în colhoz - a dus la reducerea suplimentară a populaţiei.

Iulie 1949| Un nou val de deportări

După foametea din 1946, Basarabia a fost afectată de un nou val de deportări. În astfel de vagoane erau încărcate multe, zeci, sute, mii de familii, până la 150 000 de persoane. De această dată scopul represiunii nu era numai politic, ci şi economic. Erau trimişi în Siberia în zonele îngheţate, au luat drumul Kazahstanului în zonele aride unde era mare nevoie de forţă de muncă.

Gheorghe Moraru, deportat în Siberia, agronom: „Tata a decedat şi de acum mama a intrat în colhoz. Având în vedere că era un plan ca în fiecare sat să fie un număr oarecare de deportări, pe mama a inclus-o în lista deportaţilor şi înainte de 6 iulie au exclus-o din colhoz şi pe urmă noi am fost deportaţi în Siberia. Chiar acolo cât au exclus-o au ajuns la prostii şi au acuzat-o pe mama că a vorbit la telefon cu Hitler.”

Iulie 1949| Duşmanii de clasă, trimişi în Siberia

Drumul familiei Moraru spre Siberia a durat câteva săptămâni.

Gheorghe Moraru, deportat în Siberia, agronom: „Când noi am trecut Uralul, apoi ne deschideau uşile vagoanelor şi mergeau o grupă de oameni şi noi fiind mulţi bătrâni, copii etc am fost refuzaţi, lor le trebuiau braţe de muncă. Calea ferată mergea înspre Lena şi la fiecare 5 kilometri erau lagăre.”

Şcoala superioară în Siberia| Elita deportată a URSS

Împreună cu mama, Eugenia, cei doi fraţi rememorau ultimele momente de viaţă ale tatălui. Acesta le spusese să facă tot ce le stă în puteri să înveţe carte. Aveau să înveţe de la deţinuţii din Siberia.

Gheorghe Moraru, deportat în Siberia, agronom: „Şcoala pe care am făcut-o eu în Siberia a fost o şcoală foarte puternică, acolo noi ca profesori aveam. Desenul liniar... ne preda un lituanian care a terminat la Roma Institutul de arhitectură, apoi chimia ne preda un profesor din universitatea Lomonosov din Moscova.”

După moartea lui Stalin şi raportul succesorului Nikita Hruşciov din 1956, Gheorghe Moraru a obţinut permisiunea să se întoarcă în Basarabia. Fraţii săi mai mari au aşteptat trei ani. Nu şi-au mai recuperat casa din Iurceni. Dar aveau studii bune. Au răzbătut. Fiul lui Gheorghe Moraru a vizitat recent mormântul bunicii sale, femeia acuzată că ar fi vorbit la telefon cu Hitler. A străbătut pentru asta 10 mii de kilometri. Eugenia a murit în Siberia.

Alte materiale din campania Digi24 „100 de ani de comunism” puteți citi AICI.