Sari la conținut

Portret. Stalin, de la exilul în Siberia la șefia supremă a URSS

În urmă cu 100 de ani, Rusia schimba un regim totalitar cu altul. Trecea cu violenţă de la imperiul ţarist la cel comunist. În câţiva ani, noua conducere a trecut la naţionalizarea totală a bunurilor, a cooperativizat agricultura şi i-a exterminat pe toţi cei care aveau o altă părere decât cea oficială. Conducerea primului stat comunist din lume a fost formată din oameni de toate categoriile. Alături de Lenin şi Troţki au stat intelectuali care visau să pună în aplicare teoriile lui Marx. Şi tot acolo şi-a găsit locul şi un bărbat de origine georgiană, care vorbea prost limba rusă. Avea să devină Iosif Stalin, şeful suprem al Uniunii Sovietice.

În prima componenţă a Consiliului Comisarilor Poporului, Iosif Visarionovici Stalin a ocupat funcţia de comisar al poporului pentru naţionalităţi. Rolul său politic era însă mult mai important. Alături de Lenin, Troţki şi Sverdlov, şeful Comitetului Executiv al Sovietelor, Stalin se număra între cei 4 lideri care puteau decide singuri, în numele guvernului.

În 1912, Stalin fusese promovat de Lenin, în Comitetul Central al partidului bolşevic. Promovarea sa nu s-a datorat unei alegeri, ci nevoii lui Lenin de a-şi asigura majoritatea în contextul unor disensiuni ideologice din partid. Tot Lenin l-a implantat în 1917 la conducerea ziarului Pravda, ziarul de propagandă bolşevică finanţat cu fonduri căpătate de la Germania, ţară cu care Rusia se afla în război.

Tânărul Stalin | Revoluţionar de profesie

De fapt, ascensiunea georgianului Iosif Visarionovici Djugaşvili a fost marcată decisiv de mutările tactice ale lui Lenin cu mult timp înainte ca cei doi să se cunoască. Prima trambulină a fost teoria şi convingerea lui Lenin că puterea nu poate fi obţinută decât cu ajutorul aşa-numiţilor revoluţionari de profesie. Spre deosebire de partidele burgheze ai căror membri plătesc cotizaţii din propriul câştig, a promovat încă dinainte de revoltele din 1905 ideea că partidul are nevoie de oameni dedicaţi, trăind în totală clandestinitate, capabili de lovituri oricât de îndrăzneţe. Eficienţa revoluţionarilor de profesie, ca şi cea a partidului în ansamblu, depindea însă de finanţare. Unul din motivele pentru care social-democraţii ruşi s-au separat în menşevici şi bolşevici a fost tocmai obţinerea banilor. Menşevicii s-au deliminat de aşa-numitele expropieri, de fapt jafuri din bănci sau escrocarea de persoane private pentru alimentarea fondurilor partidului. În disputa care a urmat, tânărul Iosif, prescurtat Koba, de la rusesul Iakoba, s-a plasat de partea jefuitorilor.

Născut în 1879, în oraşelul Gori din Georgia, Iosif Visarionovici, provenea dintr-o familie modestă. Tatăl, agricultor şi cizmar, căsătorit cu o spălătoreasă, a murit când copilul era în vârstă de 11 ani. Nu i-a lăsat, se pare, amintiri frumoase. Mama şi-a dorit să îl vadă preot drept care l-a înscris la Seminarul din Tbilisi. Aici, adolescentul îl citeşte clandestin pe Marx şi este exmatriculat. Începe astfel odiseea anti-sistem a viitorului dictator. Un document de epocă expus mai târziu, în anii cultului personalităţii, menţionează că tânărul Djugaşvili este grosolan, arogant şi lipsit de respect faţă de autorităţi.

Tinereţea lui Stalin este greu de reconstituit. Iniţial, adversarii săi din partid, Troţki, Zinoviev, Kamenev, îl dispreţuiau pentru educaţia precară şi apariţia târzie în conducerea partidului. La moartea lui Lenin, în 1924, Stalin a povestit că primul său contact cu părintele Revoluţiei a fost o scrisoare a acestuia din 1903, dar pe care, urmând regulile clandestinităţii, a distrus-o. După 1929, când secretarul general, Iosif Visarionovici a reuşit să-şi înlăture concurenţa şi să transforme o funcţie administrativă într-una de putere absolută, biografia sa oficială a fost complet rescrisă.

1902-1913| 7 arestări, câteva evadări şi denunţuri

Este însă fără dubiu că a intrat în atenţia poliţiei ţariste imediat după protestele muncitorilor de la Tbilisi din mai 1901. „Iosif Djugaşvili, funcţionar la Observatorul din Tbilisi, intelectual, are legături cu muncitorii de la calea ferată", menţionează un raport al jandarmeriei locale. În anul următor, viitorul Stalin apare la Baku, incitându-i la revoltă pe muncitorii de la uzinele petroliere Rothschield şi Mantaşev. În 1903 era deja exilat în Siberia. Între 1902 şi 1913, este arestat şi exilat de șapte ori. În 1905, ia parte pentru prima dată la Congresul socialiştilor de la Tampere, în Finlanda, unde îl vede pe Lenin. Fără să ştie vreo limbă străină, trece aproape neobservat în rândurile celorlalţi radicali de stânga, poligloţi cu educaţie sofisticată şi perfomanţe oratorice. Stalin merge şi la Congresul de la Stockholm din 1906, şi cel de la Londra din 1907, în aceeaşi cvasi-unanimitate.

Lenin îl aprecia însă în mod deosebit pentru forţa sa excepţională de acţiune, în direcţii oricât de şocante. Aşa-numita expropiere de la Tbilisi a devenit legendară. În dimineaţa de 25 iunie 1907, Piaţa Erivan din Tbilisi a fost zguduită de o puternică explozie. Zece bombe au explodat una după cealaltă. Se înregistrează 3 morţi şi 50 de răniţi. Scopul atentatului a fost jefuirea a două faetoane ale Băncii de Stat de 341.000 de ruble, adică câteva sute de mii de dolari. Investigaţia ulterioară a constatat implicarea celulei bolşevice din zonă. Gruparea era dominată de Stalin, care a avut însă grijă să acţioneze doar prin interpuşi.

Această capacitate de disimulare îl va induce în eroare inclusiv pe Lenin. Muribund, el a cerut înlăturarea lui Stalin din conducerea partidului. Era însă prea târziu. Koba devenise suficient de puternic şi să intercepteze scrisoarea, şi să-i dejoace efectele colaterale.

Citiți și: 100 de ani de comunism|Manevrele prin care bolșevicii au reprimat orice opoziție

 1917-2017 | 100 de ani de la Revoluția rusă

100 de ani de comunism. Cum au confiscat bolşevicii Revoluţia Rusă

Cine a creat Armata Roșie

Cine sunt menșevicii și bolșevicii care au orchestrat Revoluția din 1917

Rasputin, geniul rău al țarinei Alexandra

100 de ani de comunism | Țarul care a sacrificat Rusia

Alte materiale din campania Digi24 „100 de ani de comunism” puteți citi AICI.