Sari la conținut

1989, ANUL CARE A SCHIMBAT LUMEA. Generaţia „decreţeilor” vs. generaţia „Facebook”

De 25 de ani rămăşiţele comunismului ne împiedică mersul înainte. Închişi şi reeducaţi pentru că gândeau diferit, înghesuiţi în blocuri uniforme în care apa caldă, lumina şi televizorul erau raţionalizate, speriaţi, înfometaţi şi îndoctrinaţi - toate sunt motive pentru care proiectul „omului nou” dorit de partidul unic a eşuat. Oamenii care au construit comunismul nu au crezut în el, dar au ales să rămână supuşi. Din această postura a umilinţei, pe care au suportat-o aproape jumătate de secol, privesc acum către nostalgicii unui sistem care le-a furat ce aveau mai de preţ – libertatea!

Câteva fragmente din propaganda vremii, aşa cum este ea păstrată în arhiva studiourilor Sahia, stau mărturie a „spălării creierelor”, posibilă în lipsa unor alternative la informaţie:

„Când spui PARTID, /Dau apele lumina. / Când spui PARTID,/ Cresc visuri şi puteri” - aşa sunau „montajele literar-artistice” ale tinerilor.

O atentă preocupare pentru formarea omului nou, a noilor generaţii de constructori ai societăţii româneşti multilateral dezvoltate. Un program însufleţitor care prin grija expresă a tovarăşului Nicolae Ceauşescu îşi propune drept țel final înnobilarea condiţiei umane, ridicarea vieţii la cote superioare” - spuneau jurnalele televizate ale vremii.

Cine sunt „decrețeii”

În 1966, la un an după ce a ajuns la putere, Nicolae Ceauşescu promulga „DECRETUL 770” prin care femeilor li se interzicea să întrerupă sarcinile. Astfel, aveau să vină pe lume primii copii născuţi din ordinul tovarăşului: „decreţeii”, oamenii noi. Viaţa lor era planificată încă de la naştere.

15.000 de femei au murit după ce au încercat să scape de sarcină şi 2 milioane de „oameni noi” s-au născut în urma decretului. Ceauşescu stabilise ca ei să ducă România pe cele mai înalte culmi ale civilizaţiei socialiste.

Nicolae Ceauşescu era preslavit drept îndrumătorul tinerilor fără să-şi imagineze că tocmai „tinerele vlăstare” îi vor aduce sfârşitul 25 de ani mai târziu....

La club

Un club în vogă din Bucureşti. La 64 de ani, Stela Enache, o stea a muzicii uşoare din anii 80, performează într-un club pentru prima dată în cariera ei.

„Omul nou e acuma hipsterul, fără discuţii”, spune unul dintre cei care asistă la show.

După 25 de ani de libertate, comunismul nu mai sperie pe nimeni. A devenit retro, amuzant. Generaţia „Facebook” multilateral dezvoltată poate să danseze şi să navigheze pe internet în acelaşi timp.

Alex, 26 de ani, explică: „Băi, eu mă regăsesc în unele melodii de-ale ei: şi când sunt trist, şi când sunt vesel. Mă ajută să ies din anumite stări care le am. Îmi dă o energie pozitivă. Zice: dimineţile mele-s albastre când te văd către mine venind...Mă regăsesc”.

Andrei, 44 de ani, constată: „Astăzi sunt hipsteri. N-au nimic deosebit faţă de ce făceam eu acum 20 de ani, dar OK...ei sunt mai buni cu siguranţă, pentru că sunt mai tineri”.

La supermarket

Ora 6:00 dimineaţa. Cartierul Crângaşi. Oamenii s-au trezit cu noaptea în cap ca să inaugureze un nou supermarket.

Până în 1989, coada era emblema sistemului. Românii aşteptau cu orele fără să aibă certitudinea că vor apuca să cumpere ceva.

„Un român trăia mai mult sau mai puţin bine în funcţie de contactele pe care le avea cu piaţa neagră”, explică politologul Ioan Stanomir.

„Oamenii voiau o butelie în plus, o coadă mai mică...”, reaminteşte și Emil Hurezeanu.

Astăzi românii cumpără tot ce nu îndrăzneau să viseze în trecut:

- Îs televizoare, telefoane, imprimante...chestii d-astea...

- Au băgat şi televizoare?

- Da, am văzut reclamă. La 3 milioane şi ceva un televizor, un led...”

Omul e curios să vadă ce e la deschidere.

- Pot să-mi las şi eu rând aici la dvs şi mă duc până în piaţă?

- Da domnule, sunteţi aici...să nu veniţi după ora 7!

Munca în comunism

Victor Dumitru are 75 de ani, a fost macaragiu timp de 30 de ani şi a construit pentru „oamenii noi” clădirea Academiei „Ştefan Gheorghiu” şi multe alte cartiere muncitoreşti. Nici astăzi nu se poate opri din muncă. Repară ceasuri şi căptuşeşte sicrie.

„Eu am lucrat numai 10 şi 12 ore şi nu aveam timp nici să stau la coadă la pâine, nici la ce se vindea atunci la alimentară!”, spune Victor Dumitru.

Îşi aminteşte că munca pe şantier devenise o competiţie absurdă pentru depăşirea normei.

„Gândim, trăim, muncim în umbră gigantică a macaralelor. Respirăm mirosul cărămizilor, a mortarului, al betonului, turnam temeliile pe care se vor deschide noi ferestre către viitor” - aşa suna propagandă regimului comunist.

Astăzi Victor Dumitru priveşte cu tristeţe cum îmbătrâneşte cartierul muncitoresc.

„Universul acesta, compus din câţiva pereţi, sticlă şi marmură, universul acesta modest, la urma urmei, nu i s-ar fi dezvăluit unui muncitor, dacă puterea nu ar fi fost cucerită de muncitori” - proclama propagandă televizată.

În realitate, blocurile muncitoreşti erau departe de prezentarea triumfală din filmele de propagandă.

„Mai se făceau nişte blocuri confort 3. Noi le spuneam oală de noapte cu toartă înăuntru, pentru că în camera aia era şi WC-ul, şi bucătăria”, povesteşte Victor Dumitru.

În acest timp, pe scena politică se făceau urări la cel mai înalt nivel: „Va urăm din adâncul inimilor noastre viaţă îndelungată, fericire, sănătate, putere de muncă, să ne conduceţi mai departe spre edificarea socialismului şi comunismului în scumpă noastră patrie, Republica Socialistă România! Să trăiţi, tovarăşe secretar general!” - rosteau copiii cu patos în fața lui Nicolae Ceaușescu.

„A fost o viaţă chinuită..pe noi ne-a ţinut Ceauşescu ca struţul, cu capul în nisip”, spune, astăzi, Victor Dumitru.

Munca în capitalism

Matei Pavel are 27 de ani şi nicio amintire din comunism. Şi-a făcut propria afacere, aşa că nu ştie ce înseamnă să primeşti repartiţie de la stat sau să semnezi condica la serviciu.

A copilărit şi a crescut într-un bloc comunist şi s-a mutat tot într-un bloc, dar în unul nou, de lux, din nordul Capitalei.

La 20 de ani şi-a deschis prima afacere pe internet, iar acum are deja un business internaţional de pe urma căruia visează să devină milionar în euro. Vinde aplicaţii online pentru milioane de utilizatori din întreaga lume.

„Dacă ar trebui să plec mâine din senin, să fug din ţară, dacă îmi iau laptopul nu mai am nevoie de nimic. Nu mi-aş lua nici haine, laptopul îmi este suficient”, spune Matei Pavel.

Matei crede că rămăşiţele comunismului au rămas în subconştientul românilor.

„Este cel mai mare mit, asta cu libertatea. Cum că libertatea este mai uşoară decât regimurile anterioare. Libertatea îţi aduce foarte multe responsabilităţi. Oamenii cumva tot aşteaptă să li se dea. Ei cred că libertatea, capitalismul sau tot ce se întâmplă acuma bine în lume e ceva la care ei au dreptul să aibă acces pur şi simplu fără să depună niciun efort. Dacă ar fi să mă gândesc la bunici, este această constantă plângere faţă de ce e în jur. Perioada respectivă le dădea certitudini”, arată Matei Pavel.

Urmele comunismului nu s-au şters definitiv, în jurul nostru au rămas blocurile gri, apartamentele cu pereţi subţiri prin care trec mirosuri de mâncare şi discuţiile vecinilor care acum nu mai sunt ascultate de informatori. „Oamenii noi” de altădată au îmbătrînit şi nu mai aşteaptă mare lucru.

Ce am câştigat şi ce am pierdut în 25 de ani de libertate?

„Toată lumea vrea mai bine: maşini mai bengoase, concedii în Dubai, la greci...şi noi ne mulţumeam atunci să fim liberi, în sânul familiei”, spune Victor Dumitru.

„Singurul lucru pe care l-am pierdut este că tot ce ne imaginam noi în 90 că o să se întâmple foarte rapid, adică să ajungem o ţară normală într-o democraţie civilizată...noi credeam că o să treacă 5-10 ani. Nici acum, după 25 de ani, pare că nu s-a întâmplat”, este de părere regizorul Tudor Giurgiu.

Proiectul „omului nou”, impus de comunişti timp de 45 de ani, a eşuat. Chiar dacă românii se conformau devenind rotiţe ale sistemului, nu munceau din convingere, ci pentru că erau obligaţi de partid. Muncitorii semnau condica, se răzvrăteau în şoaptă, îşi creşteau copiii în teamă şi îşi doreau mereu tot mai puţin. Rămăşiţele acestei supuneri se văd şi astăzi. Supravieţuitorii comunismului renunţă cu greu la convingerile din trecut, iar tinerii de astăzi cosmetizează comunismul printr-o nostalgie ce contrazice de multe ori istoria.