Sari la conținut

1989. Securiștii primesc arme și sunt trimiși în lupta oarbă cu „teroriștii”

24 decembrie 1989, Televiziunea publică. „S-a constituit un tribunal militar extraordinar. Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena au fost reţinuţi de grupe de cetăţeni si armată când încercau să fugă din țară. Li s-a efectuat examinarea medicală conform legii, în urma căreia concluziile comisiei medicale a fost că sunt sănătoși”, anunța crainicul Victor Ionescu.

Pe tot parcursul zilei de 24 decembrie, Televiziunea naţională a transmis informaţii către populaţie. În stradă, nu era decât o altă zi în care revoluţionarii împreună cu soldaţii continuau lupta oarbă cu teroriştii nevăzuţi.

Împuşcăturile se auzeau şi în sediul televiziunii publice. De acolo, generalul Iulian Vlad, şeful departamentului Securităţii Statului, încerca să fie la curent cu ce se întâmplă în stradă.

De la pupitrul televiziunii, Petre Roman anunţa că Securitatea a trecut de partea poporului: „A fost arestat generalul Postelnicu, a fost arestat generalul Dincă în sediul Comitetului Central. Alături de generalul Gușă și alături de mişcarea noastră este fostul şef al Departamentului Securităţii statului, generalul Iulian Vlad care dă ordin tuturor trupelor de Securitate să se alăture armatei”.

Ministrul de Interne a dat toată vina pe Securitate: „Nu eu. Nu îmi aparţin mie trupele de Securitate. Mie îmi aparţin trupele de grăniceri. (...) Domnule procuror, în Securitatea noastră ştiţi cum sunt lucrurile...”.

Este momentul când securiştii ajung în prim-plan. Ajung în stradă, înarmaţi.

„Vom lupta pentru popor! Vom lupta pentru popor! Noi luptăm cu teroriştii! Noi luptăm cu teroriştii!”, scandau ei în acele zile.

Întâmplător sau nu, ieşirea la lumină a securiştilor retraşi în cazărmi a coincis cu o altă alarmă teroristă.

„Teroriștii sunt în apropierea noastră! Vom da arme din ordinul Consiliului superior și trecem la acțiune”, anunța colonelul Voicu.

Au urmat zeci de minute în care, rând pe rând, grupuri de securişti treceau pe la sediul instituţiei îşi luau arma şi plecau fără a avea o destinaţie, mergeau către o ţintă care trăgea înspre cetăţeni din orice clădire. O ţintă pe care nu o cunoştea nimeni, o ţintă despre care nimeni nu ştia să spună ceva.