Sari la conținut

23 august 1944, o decizie pe marginea prăpastiei

Trupele sovietice, în contraofensivă după înfrângerea Reich-ului la Stalingrad, trecuseră Nistrul în martie 1944. La acel moment, mareşalul Antonescu şi regele Mihai, purtau negocieri pentru scoaterea ţării din război. Dar diferenţele de vederi erau majore.

Mareşalul credea că Hitler trebuie prevenit că România iese din război şi spera că Germania poate fi convinsă de proprii aliaţi să oprească războiul. Astfel ministrul de externe, Mihai Antonescu i-a transmis lui Mussolini prin ministrul italian de externe, Ciano, un plan de ieşire din război:

„Dar niciodată nu ar fi acceptat Germania aşa ceva. Şi ce se întâmpla? Se întâmpla ce s-a întâmplat în Ungaria câteva luni mai târziu. Că în momentul când Horthy i-a spus lui Hitler că Ungaria nu mai poate continua războiul, a fost arestat tot guvernul cu Horthy personal inclusiv şi s-a adus la putere echivalentul Gărzii de Fier româneşti şi gata, s-a terminat cu ei”, a explicat istoricul Neagu Djuvara.

De altfel, în septembrie 1943, Italia semnează armistiţiul cu anglo-americanii şi se angajează în război contra Germaniei. România era din ce în ce mai izolată. Conştient de situaţie, mareşalul deschide discuţia cu URSS prin ambasadoarea de la Stockholm, Kollontay. Dar deşi sovieticii acceptaseră condiţiile sale maximale la 30 mai 1944, decizia conducătorului român întârzie.

Regele Mihai, regina-mamă Elena şi liderii partidelor democratice înţelegeau însă că ieşirea din război nu mai putea fi amânată, mai ales că fusese pregătită cu atenţie.

Negocierile de ieşire din război declanşate de regele Mihai, ţărănistul Iuliu Maniu şi liberalul Dinu Brătianu, începuseră în 1943, imediat după dezastrul de la Stalingrad, chiar cu ajutorul diplomaţilor de la Ministerul de Externe:

Se făcea la acest minister de externe o treabă paralelă cu telegramele oficiale pe care le primeam, erau nişte telegrame secrete, ale căror răspunsuri şi expedieri nu erau văzute nici de secretarul general al ministerului şi nici de ministrul de Externe, Mihai Antonescu”, a afirmat Neagu Djuvara.

Discuţiile cu Aliaţii, purtate la Cairo de prinţul Barbu Ştirbey şi Constantin Vişoianu, la Ankara, Madrid sau Lisabona, dar şi la Stockholm, întâmpinaseră mari obstacole:

La Teheran în noiembrie 1943, preşedintele american, Roosevelt, premierul britanic Churchill şi liderul sovietic, Stalin, s-au înţeles ca debarcarea anglo-americană în Europa să aibă loc în Normandia şi nu în Grecia. Conştient de pericolul sovietic, Churchill a propus totuşi o debarcare secundară la Trieste astfel încât Reichul să fie împins spre nord, în Ungaria, dar americanii, neinteresaţi de Balcani, au refuzat.

Întreaga regiune era astfel lăsată în sfera de influenţă sovietică. Din acest motiv, anglo-americanii răspundeau greu emisarilor români. În plus, la solicitarea Moscovei, Aliaţii au cerut expres cooptarea Partidului Comunist la negocieri, ceea ce a accentuat temerea că URSS urmăreşte comunizarea României.

În prima jumătate a lui 1944, regele Mihai şi sfătuitorii săi au obţinut în sfârşit promisiunea anglo-americanilor că Ardealul de Nord şi Basarabia vor fi recuperate şi că asocierea cu URSS nu va însemna comunizare şi că Ce nu ştiau însă românii era că Aliaţii sacrificaseră deja România în contul intereselor britanice din Grecia, punct esenţial pentru canalul Suez. Faptele apar astăzi clar din documente.

În mai-iunie 1944, ruşii erau deja pe aliniamentul Paşcani, la nord de Iaşi la nord de Chişinău, deci intraseră în nordul Moldovei complet. Foreign Office-ul către comisariatul sovietic pentru afaceri externe şi spune: dată fiind situaţia militară să facem ca dumneavostră, sovieticii, să aveţi preponderenţa în România şi în afacerile româneşti, iar noi, britanicii, să avem preponderenţa în treburile greceşti. Până la urmă, Roosevelt a zis da”, a povestit istoricul Dinu Giurescu.

Chiar şi aşa, România mai avea un atu. Armata germană era alimentată cu petrol românesc. După debarcarea anglo-americană în Normandia la 22 iunie 1944, şi avansul sovieticilor până la 100 de kilometri de Galaţi, şi acest avantaj era pe cale să expire. Aliaţii cereau acum armistiţiu necondiţionat, iar sovieticii erau la un pas de Valea Prahovei.

În aceste condiţii, în după-amiaza zilei de 23 august, Regele Mihai a făcut o ultimă încercare de a-l convinge pe mareşalul Antonescu să accepte ieşirea ţării din alianţa cu Germania. Se evita astfel transformarea ţării în teatru de război:

La ora patru după-amiază, Regele Mihai l-a invitat la Palatul Regal pe mareşalul Antonescu, însoţit de ministru de externe Mihai Antonescu. Şi regele, şi Constantin Sănătescu, şi pe alocuri chiar Mihai Antonescu, au pledat mai mult de o oră pentru încheierea armistiţiului. Repetând că nu poate trece peste cuvântul dat lui Hitler, mareşalul Antonescu a refuzat. Regele a spus atunci fraza parolă: "Dacă lucrurile stau aşa, atunci nu ne mai rămâne nimic de făcut", iar Ion şi Mihai Antonescu au fost arestaţi de ofiţerii care aşteptau alături consemnul.

Ulterior, toţi colaboratorii importanţi ai mareşalului au fost chemaţi la Palat şi rând pe rând au fost reţinuţi. În acest fel a fost preluată comanda Armatei şi s-a organizat apărarea Bucureştiului contra represaliilor germane.

Pierderea României era o lovitură ireparabilă pentru Hitler. Ambasadorul german, von Killinger s-a sinucis.

În orele următoare s-a trecut la formarea noului guvern, în frunte cu generalul Sănătescu. La ora 10 seara, regele Mihai s-a adresat la radio naţiunii:

„Români,

În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale de salvare a ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite.

Alături de armatele aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forţele Naţiunii, vom trece hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub ocupaţia străină”.

Deşi a intrat în Bucureşti ca armată Aliată, pe linia frontului Armata Roşie a ignorat încetarea ostilităţilor şi vreme de trei săptămâni a luat prizonieri aproape 170.000 de militari români.

Gestul regelui Mihai de la 23 august a dat însă peste cap sovietizarea imediată a României. În Bulgaria, încă aliată a Reichului, sovieticii nu au avut scrupule. Guvernul comunist a fost instalat la doar câteva zile de la ocuparea Sofiei, pe 9 septembrie 1944, iar liderii ţării au fost executaţi, inclusiv prinţul regent Kiril. România a avut în schimb suficientă forţă naţională - politică şi militară - ca să recupereze Ardealul de Nord, fapt recunoscut prin tratatul de pace de la Paris din 1947. Piederea Basarabiei în favoarea marelui învingător de la Răsărit a fost parafată de Aliaţi în acelaşi document.


La 25 de la căderea comunismului, Digi24 continuă proiectul "1989 - Anul care a schimbat lumea" cu analiza unuia dintre cele mai importante şi mai tensionate momente din istoria recentă a României.

Vreme de o săptămână, la 70 de ani de la ieşirea României din Alianţa cu Germania lui Hitler şi a intrării în tabăra Aliaţilor, Digi24 vă spune care au fost faptele, care au fost cauzele lor, dar şi cine au fost adevăraţii autori ai lui 23 august 1944.

În plus, analizând perioada dintre prima şi ultima paradă de 23 august, adică între 1945 şi 1989, demontăm clişeele construite sistematic de propaganda comunistă. Aşa cum v-am promis, cu o arhivă şi o bază de date profesionistă, la Digi24 descoperim istoria, creionăm personajele şi punctăm evenimentele care au marcat destinul naţiunii. Şi nu ne oprim numai asupra spaţiului românesc, ci încercăm să înţelegem ce anume s-a întâmplat în marile cancelarii ale lumii, dar şi în ţările vecine, în momente cheie.