23 decembrie '89, ziua în care au năvălit „teroriștii”. 40 de soldați veniți să apere Aeroportul Otopeni au fost uciși

Data publicării:
tero

Sunt imagini surprinse pe 23 Decembrie 1989. Deşi cuplul Ceauşescu fusese arestat cu o zi înainte şi toată lumea se aştepta ca revoltele să se încheie, baia de sânge a continuat. În acea zi, România a intrat sub spectrul unei ameninţări cu care nu se mai confruntase în trecut - terorismul. Panica s-a declanşat în noaptea de 22 spre 23, după anunţul făcut de crainicul televiziunii naţionale: „Trei camioane pline cu terorişti se pregătesc să ia cu asalt aeroportul Otopeni. Interveniţi de urgenţă!”

Şi s-a intervenit! În zorii zilei de 23 decembrie 1989, 82 de soldaţi au fost chemaţi de la Câmpina să întărească paza aeroportului Otopeni. Acolo însă, cele trei camioane au fost întâmpinate cu focuri de armă. 40 dintre tineri au fost seceraţi de gloanţele trase de alţi militari, care i-au luat drept terorişti, iar ceilalţi au fost luaţi prizonieri.

Ziarele vremii au consemnat evenimentul ca pe o victorie a Revoluţiei: „S-au purtat lupte grele cu bandele de terorişti sosite în aeroport în trei camioane militare sprijinite din aer de elicoptere fără însemne, care au atacat cu lumina stinsă la circa 60 de metri”.

Pentru acest episod negru din timpul evenimentelor din decembrie 1989, singurii care au fost anchetaţi au fost generalii Dumitru Drăgan, Grigorie Ghiţă şi căpitanul Ionel Zorilă, cel care a deschis primul focul. Ei au primit pedepse cu închisoarea cuprinse între patru şi opt ani.

Psihoza terorismului se amplifica de la o oră la alta. Trecuţi de partea revoluţionarilor, soldaţii erau cu taburile în Piaţa Palatului şi contracarau împuşcăturile care veneau dinspre clădiri către piaţă.

„Televiziunea Națională, atacată de teroriști”

Vizată de presupuşii terorişti a fost şi Televiziunea Naţională. De acolo, Ion Iliescu anunţa arestarea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu, chiar dacă aceştia fuseseră prinşi cu o seară înainte. Tot prin intermediul televiziunii, unul dintre crainici anunţa că s-a luat legătura cu Ambasada Sovietică de unde s-a primit promisiunea de ajutor imediat.

TVR este atacată din toate părţile... Se pare că elemente teroriste au pătruns pe unul din culoarele instituţiei, apelăm la armată care ar putea trimite ajutoare”, anunța crainicul Victor Ionescu.

Din nou Televiziunea este atacată. Din nou este în pericol Televiziunea!”, anunța și crainicul Teodor Brateș.

Teama că teroriştii pot ataca din orice direcţie cuprinsese şi redacţiile ziarelor. Zeci de articolele făceau referire la pericolul generat de bandele mercenare chemate de "clica ceauşistă", aşa cum le descrie una dintre gazete. Chiar şi după ce fusese arestată familia Ceauşescu, titluri mari anunţau: „ÎNCĂ SE TRAGE!”

Din cauza anunţurilor despre terorism, la ora 20:00, elicopterul în care se aflau generalii Constantin Niţu şi Velicu Mihalea, arestaţi de puţină vreme pentru violenţele de la Timişoara, a fost doborât lângă Alba Iulia. Ministerul Apărării ordonase să fie doborâte toate aparatele de zbor suspecte, pentru că în ele se află terorişti.

Citiți și:
DOSARELE REVOLUŢIEI. 1165 de morţi, niciun vinovat. Drama părinților care și-au pierdut copiii în 1989

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri