Sari la conținut

23 octombrie 1989 – Ungaria renunță oficial la comunism

Zecile şi chiar sutele de manifestanţi care s-au aflat pe străzile Budapestei pe parcursul lui 1989 au câştigat la 23 octombrie marea victorie: ţara lor a redevenit Ungaria, renunţând la apelativul stalinist de Republică Populară. Partidele necomuniste, reînfiinţate deja, îşi căpătau dreptul legitim la existenţă.

Schimbările începuseră însă de mulţi ani, iar cu acordul tacit al liderului sovietic, Mihail Gorbaciov, se acceleraseră în ultimele luni.

1989 în Ungaria: proteste și negocieri

Confruntat cu perestroika sovietică, Ianos Kadar, comunistul instalat de sovietici prin înfrângerea revoluţiei din '56, a permis micile afaceri private în economie şi a relaxat regulile privind călătoriile în străinătate. Breşa a dus însă la frustrări în rândul muncitorilor, la nemulţumiri în rândul micilor capitalişti şi, până la urmă, la revendicări politice.

Cumpărăturile frecvente în Austria le arătau maghiarilor cât de bine trăiesc „capitaliştii” şi cât de scăzută le este puterea de cumpărare.

Depăşit, Kadar a fost înlocuit la 22 mai 1988 de reformistul Karoly Grosz. Sub conducerea acestuia, Partidul Socialist Muncitoresc Maghiar a acceptat înfiinţarea altor partide, dar organizarea de alegeri libere ţinea tot de URSS. Trupele sovietice staţionau încă pe teritoriul Ungariei.

Vizita prim-ministrului Miklos Nemeth la Moscova, în martie 1989, a fost decisivă. Când premierul maghiar l-a întrebat direct pe Mihail Gorbaciov dacă este de acord cu reapariţia pluralismului în Ungaria, acesta a răspuns categoric că „NU”, dar că nu va exista nici un fel de intervenţie militară a Moscovei în cazul în care comuniştii maghiari îşi asumă decizia.

Răspunsul răsturna complet situaţia din 1956. Trupele sovietice intraseră în Ungaria NU când Imre Nagy venise la putere, ci în momentul în care anunţase reînfiinţarea partidelor necomuniste şi ceruse desfiinţarea bazelor militare sovietice din Ungaria.

Executat de autorităţile comuniste la 16 iunie 1958, după doi ani de detenţie la Bucureşti şi Moscova, Imre Nagy a fost reînhumat în vara lui 1989. Vechile sale deziderate erau din nou la ordinea zilei.

„Erau foarte multe semnificaţii. Mulţi dintre cei care au participat la Revoluţie au fost persecutaţi, au fost închişi sau trimişi în lagăre de muncă şi pentru ei acesta era sfârşitul acelui regim opresiv şi iată că se puteau întâlni şi îl puteau comemora pe acest premier executat. Pentru tineri era o atitudine politică, aceea de a participa la proteste împotriva acestui regim brutal. Erau şi oameni care fuseseră colegi cu Imre Nagy, abia puteau vorbi de emoţie, totul era copleşit de emoţie, unii oameni plângeau, în anumite momente cântam, ne ţineam de mână unii cu alţii”, povestește ambasadorul Ungariei la București, Botond Zákonyi.

„Când am mers pe 16 iunie 1989 la reînhumarea lui Imre Nagy, cred că cei care au participat nu vor uita niciodată, pentru că a fost un sentiment extraordinar, pentru că înainte cu un an, te temeai că vei fi luat de poliţie, iar un an mai târziu, puteai ieşi în stradă, să fii acolo, în acele clipe istorice”, spune Andrea Varga, cercetător.

1989, revanşa Revoluţiei zdrobite de URSS în 1956

Dincolo de emoţie, discursurile rostite în faţa unui milion de oameni au conturat noua direcţie a ţării. Mesajul tânărului lider al Federaţiei Tinerilor Democraţi, FIDESZ, Viktor Orban, a devenit programul opoziţiei. În plus, evoluţiile din regiune au influenţat mult situaţia din Ungaria. Masa Rotundă din Polonia, care dusese deja la 5 mai la primele alegeri pluraliste de după al Doilea Război Mondial, a slujit ca exemplu. Comuniştii maghiari au acceptat să negocieze.

„S-au concentrat în aceste două trei luni asupra aşezământului constituţional al Ungariei, asupra legilor constituţionale. Care să fie schimbările fundamentale în Constituţie, cum să fie desemnată Curtea Constituţională, legea partidelor şi cum să fie finanţate aceste partide şi aşa mai departe. Şi au ajuns la o înţelegere. Au încheiat discuţiile la mijlocul lui septembrie, iar la 23 octombrie, care este data Revoluţiei din 1956, preşedintele Parlamentului a declarat a III-a Republică Maghiară. Prima, de scurtă durată, fusese imediat după Primul Război Mondial, cea de-a II-a după a Doilea Război Mondial, explică Botond Zakonyi, ambasadorul Ungariei la Bucureşti.

Germania și Austria au influențat Budapesta

Acesta a fost contextul politic în care mii de est-germani au venit în Ungaria în vara lui 1989 în încercarea de a ajunge prin Austria în Germania de Vest. Frontiera dintre Austria şi Ungaria, surorile gemene ale vechii monarhii habsburgice, fusese deja deschisă. La 27 iunie 1989 miniştrii de externe Alois Mock şi Gyula Horn tăiaseră simbolic sârma ghimpată din apropierea oraşului Sopron.

Dar aglomeraţia est-germană de la ambasada vest-germană de la Budapesta ridica problema liberei circulaţii în întreaga Europă de Est, cu alte cuvinte, a prăbuşirii Cortinei de Fier.

A dus la ceea ce chiar şi cancelarul Kohl a spus la un moment dat, adică prima piatră din Zidul Berlinului a fost scoasă de Ungaria, prin aceste măsuri. De ce? Pentru că erau mulţi turişti din RDG, cum erau şi în România şi în Cehoslovacia, cum erau în Ungaria. Aceşti turişti căutau să fugă, căutau să ajungă în Germania occidentală”, povestește Christian Mititelu, fostul şef al Secţiei Române a BBC World.

Episodul aşa-numitului picnic paneuropean organizat în apropierea oraşului de frontieră Sopron, când sute de est-germani au trecut în Austria fără vize, a presat autorităţile ungare să ia o decizie categorică.

Când am auzit la televizor, pe 10 septembrie 1989, la ştirile de la ora 20, că est-germanii vor fi liberi să plece din ţară, de la ora 24, cu paşapoartele lor est-germane, mi-am spus că gata, sistemul s-a prăbuşit. Nu doar în Ungaria şi Germania, dar în toată Europa de Est se va prăbuşi”, spune cercetătorul Andrea Varga.

„Ne aflam cu numai două luni înainte ca Zidul Berlinului să cadă, iar acesta a fost, ar trebui să spun că a fost primul pas spre reunificarea Germaniei. A fost un prim pas spre reunificarea Germaniei, e adevărat, dar unul foarte important”, punctează ambasadorul Ungariei, Botond Zákonyi.

Interesele Germaniei în zonă explică în parte şi sprijinul primit de Ungaria în tranziţie.

Negocierile care s-au purtat la nivel diplomatic - negocieri, promisiunile făcute - Ungaria a fost momită să facă acest pas. Ungaria a spart Zidul Berlinului şi rugăminţile şi invitaţiile care i-au venit, i-au venit din partea Germaniei Occidentale şi o bună parte din parteneriatul care se naşte, investiţiile germane care au venit în Ungaria în 1990, toate au legătură cu această înţelegere incredibilă din primăvara lui 1989, tacită, discretă, între RFG şi guvernul să spunem în derivă al Ungariei, încă să spunem sub regimul comunist”, explică istoricul Adrian Cioroianu.

Semnificativ, la o lună de la deschiderea frontierei pentru est-germani, Partidul Socialist Muncitoresc din Ungaria s-a adunat în congres (7-10 octombrie) ca să-şi schimbe numele, în încercarea de a deveni un partid socialist de tip european. Partidele necomuniste au obţinut şi desfiinţarea organizaţiilor comuniste din întreprinderi şi a Gărzilor Muncitoreşti.

În plus, opoziţia a reuşit să câştige, chiar dacă la un scor strâns, referendumul de la 26 noiembrie care stabilea regulile alegerilor libere.

La 25 martie 1990, foştii comunişti au obţinut doar 8 procente, iar victoria a aparţinut Forumului Democratic cu 43% din voturi.

În alianţă cu Partidul Micilor Întreprinzători şi creştin-democraţii, premierul Joszef Antall a condus primul guvern fără comunişti al Ungariei de după al Doilea Război Mondial.