Sari la conținut
News Alert

25 de ani de la Revoluția de Catifea - victoria spiritului civic. Mișcările underground, ecologiste și catolice au minat dictatura treptat

În anii 70, în peisajul unui regim care nu îşi permitea să fie atroce, dar folosea tot arselalul stalinist de control, mulţi cehi şi slovaci descopeau libertatea în muzica rock şi literatura samizdat. Concertele "The Plastic People of the Universe" păreau cel mai potrivit loc pentru proteste. Trupa fusese înfiinţată în primavara lui 1968, anul în care tancurile sovietice zdrobiseră reformele comunistului moderat Alexandr Dubcek. În 1974, mii de oameni veniseră de la Praga pentru concertul ţinut la České Budějovice. În aceeaşi zi, guvernul comunist a anunţat majorarea drastică a preţului benzinei:

A avut loc un protest spontan, a venit poliţia, nici n-am terminat de cântat concertul şi toţi am fugit de acolo. Mai întâi au venit acolo poliţişti obişnuiţi, nu securişti. Mie mi-era cam teamă, a venit la mine un poliţist care m-a întrebat: dvs. sunteţi saxofonistul de la Plastic People of the Universe? Mi-a fost frică să spun că sunt eu aşa că i-am spus: nu, eu doar îi ajut cu împachetatul instrumentelor, m-a întrebat unde este şi eu am spus: nu ştiu, pe undeva pe acolo, cred că a plecat deja”, își amintește Vratislav Brabenec.

La concert au fost arestaţi mai mulţi studenţi şi alţii au intrat sub supravegherea poliţiei politice. Situaţia s-a agravat în primăvara lui 1976, în urma "Primului Festival al Muzicii Secundare" la care participaseră 250.000 de oameni şi 13 trupe muzicale. O astfel de mulţime, adunată fără aprobare şi făcând altceva decât să aplaude regimul, era de neconceput în Cehoslovacia comunistă. Au urmat arestări.

M-au arestat când eram la muncă. Eram îmbrăcat în salopetă pentru că mă ocupam de refacerea unui parc dintr-o piaţă publică. Şase miliţieni au venit şi m-au prins şi prima întrebare pentru mine a fost unde am arma. Am zis nu port armă, m-au întrebat ce aveţi aici şi am spus o maşină, un tractor şi o drujbă”, povestește Vratislav Brabenec.

„Au sunat la uşa mea la orele după aminezii, mi-au spus doar că trebuie să dau nişte explicaţii şi să merg la audieri, iar seara, pe la 11 seara, au completat pentru mine un formular roşu ceea ce însemna că mă arestează”, spune Josef Janíček, chitară şi clape.

Acuzaţi iniţial de "ameninţare la adresa păcii" şi de "subminare a economiei naţionale", muzicienii au fost condamnaţi până la urmă doar pentru tulburarea liniştii publice. Dar povestea lor a avut efecte nebănuite.

Ruptura dintre intelectuali și underground

Arestarea unor artişti a stârnit un val de indignare nu numai în Cehoslovacia, dar şi în Occident. Dramaturgul Vaclav Havel a strâns semnături pentru eliberarea trupei, iar iniţiativa a dat startul unei mişcări civice care se va dovedi decisivă în 1989.

„A fost o greşală a regimului arestarea noastră. În momentul procesului nostru exista o ruptură între intelectuali şi underground. Or, această arestare a eliminat această ruptură, înainte nu era nici un fel de legătură dintre intelectuali şi underground. Eu am avut norocul că să fiu un liant şi cu atât mai mult mai mult eram văzut ca o persoană care putea crea probleme regimului”, mai spune Vratislav Brabenec.

„Practic, situaţia în care ne-am aflat noi a dus la semnarea Cartei 77. Havel, când a văzut că doar pentru susţinerea unor muzicanţi poate strânge atâtea semnături, a creat acea cartă pentru respectarea drepturilor omului”, adaugă Josef Janíček.

Carta '77, primul gest major împotriva comunismului

Motivele pentru care petiţia disidenţilor cehoslovaci a avut un răsunet imens sunt însă mai profunde. Oamenii înfruntau zilnic atât eşecul economic al sistemului, cât şi propaganda comunistă care spunea că invazia sovietică de la 29 august 1968 a fost cel mai bun lucru care li se putea întâmpla. Pe acest fond a venit vestea semnării la Helsinki a unui acord între ţările comuniste şi lumea liberă, un acord prin care dictaturile din est se angajau să respecte drepturile omului. Interesată de recunoaşterea graniţelor şi a regimurilor instalate în 1945, Moscova a semnat neglijent şi pentru respectarea libertăţilor.

Ceea ce au primit în plus statele comuniste şi în primul rând Uniunea Sovietică a fost impresia că sunt tratate ca fiind egalele statelor occidentale şi în primul rând ale Statelor Unite ale Americii. Iar acest factor psihologic extrem de important a funcţionat şi i-a determinat să plătescă acest preţ al seminţelor liberalizării interne pe care le-au aruncat ei înşişi în propriul sistem odată cu semnarea acordului de la Helsinki”, spune istoricul Cosmin Popa.

Frica dictatorului conservator

Totuşi, situaţia din Cehoslovacia a stagnat multă vreme. Instalat la putere în 1968, Gustav Husak a fost unul dintre cei mai conservatori lideri comunişti. În 1980 şi 1981 a făcut apeluri repetate către Moscova pentru interzicerea sindicatului liber Solidaritatea din Polonia. Se temea. Alegerea unui Papă polonez, estic, Ioan Paul al II-lea, la Vatican, resuscitase într-o oarecare măsură catolicismul şi în Cehoslovacia. Iar mişcările underground artistice, ecologiste sau pacifiste scurtcircuitau dictatura, deși nu o atacau direct. Replica a fost o şi mai drastică supraveghere şi reprimare. The Plastic People of The Universe nu au mai putut concerta.

„În Cehia, mai ales în zona de graniţă, în zona sudetă, erau case cu spaţii mari, unde fuseseră berării. Lumea îşi permitea să le cumpere şi pe motiv că vor să construiască ceva acolo, le dărâmau sau cum a spus colegul meu le incedia. Ultimul concert a fost în 1981, într-o casă privată, care la o lună de la concert a luat foc. Cântam un concert pe an şi din 1981 nu am mai cântat deloc”, povestește Josef Janíček.

După asta, după o audiere la STB, poliţia politică cehoslovacă, mi s-a spus că în orice clădire am cânta se va întâmpla acelaşi lucru, clădirea va fi incendiată sau distrusă, iar proprietarii vor avea de suferit. Ei ar trebui să fie acum arestaţi şi condamnaţi, până în secolul al XVIII dacă aduceai atingere proprietăţii cuiva sau incendiai casa cuiva, erai spânzurat. Noi, pentru că nu i-am îndepărtat pe comunişti imediat, în 1989, îi avem şi acum aici. Și noi, şi voi”, spune Vratislav Brabenec.

În economie, deşi regimul a renunţat la investiţii majore în favoarea consumului populaţiei, domnea ineficienţa. Piaţa neagră înflorea, la fel corupţia şi nepotismul. În 1985, când a venit la putere, Mihail Gorbaciov nu s-a arătat mulţumit de cum funcţiona socialismul cehoslovac. Antipatia era reciprocă: nici tovarăşii de la Praga nu erau încântaţi de perestroika moscovită:

Regimul condus de partidul comunist reprezentat de Gustav Husak se temea, ca şi Ceauşescu, că aceste reforme nu vor duce în direcţia bună sau aveau acest sentiment poate acest presentiment că reforma partidului ar putea duce la slăbirea importanţei lui. Ceea ce s-a dovedit exact. Cea mai mică breşă în sistem putea duce la fragilizarea lui şi apariţia unor probleme insurmontabile”, afirmă istoricul Adrian Cioroianu.

Breşa a apărut însă la începutul lui 1989. La 16 ianuarie se comemorau 20 de ani de când studentul Jan Palach îşi dăduse foc în Piaţa Wenceslas de la Praga în semn de protest faţă de ocupația sovietică. La 12 ianuarie 89, oficiosul partidului a făcut greşeala să ameninţe cu represalii posibilii manifestanţi, ceea ce a atras atenţia publicului şi a mobilizat mulţimea. Poliţia a intervenit în forţă, a operat arestări. Între întemniţaţi şi Vaclav Havel. El a avea să povestească mai târziu, că aceste patru luni de închisoare au fost ca o vacanţă în comparaţie cu precedentele anchete. Dar regimul îşi trăia sfârşitul.

Iar vecinii au dat o mână de ajutor. Aglomeraţia de est-germani de la Ambasada RFG de la Praga îndemna la revoltă faţă de comuniştii autohtoni:

A fost o combinaţie de evenimente şi de evoluţii, desigur şi cu anivesările la 7 octombrie 1989, chiar în prezenţa lui Gorbaciov, au făcut să se conştientizeze această manifestare controlată. În vara lui 1989, oamenii au profitat de o deschidere a graniţei şi apoi la ambasadele din Praga, Varşovia sau Praga, iar în noaptea de 30 septembrie şi apoi la 4 octombrie la ambasada germană din Praga a avut loc plecarea unor cetăţeni care se adăpostiseră la ambasadă spre Germania de Vest”, declară Hans Werner Lauk, ambasadorul Germaniei la București.

Marele protest

După luni de manifestaţii mai mari sau mai mici, activiştii pentru drepturile omului plănuiau un mare protest pe 10 decembrie, Ziua Drepturilor Omului, dar căderea Zidului Berlinului şi o coincidenţă au precipitat lucrurile. Uniunea Socialistă a Tinerilor a obţinut autorizație să comemoreze, la 17 noiembrie, 50 de ani de la închiderea universităților și a școlilor superioare de către naziști. Dar la manifestație au venit și organizațiile civice și anticomuniștii.

Această demonstraţie s-a dovedit oarecum difertă de celelalte din ianuarie, august sau octombrie. Pentru că, deşi regimul a acţionat foarte dur, tinerii au fost bătuţi, mai mult de 500 de tineri au fost bătuţi, şi eu m-am numărat printre aceşti tineri bătuţi, în scurt timp manifestaţia a scăpat de sub control. Această demonstraţie a dus în cele din urmă la înfiinţarea Forumului Civic”, declară Jiri Sitler, ambasadorul Republicii Cehe la București.

Au loc negocieri cu autoritățile. Sub presiunea protestelor cu sute de mii de participanţi și a grevei generale, la 29 noiembrie este eliminat monopolul partidului comunist şi din Constituţie, şi din şcoli. Începe cursa pentru alegerea Preşedintelui de către Parlament.

„A fost vorba despre două concepţii diferite şi existau doi reprezentanţi ai acestor curente, Czermisky Cisar şi Vaclav Havel. Unul dorea reinstalarea garniturii alungate de sovietici în 1968, celălalt dorea ca la putere să vină o garnitură de oameni care să nu fi fost comunişti. A fost o confruntare între comunişti şi ne-comunişti”, adaugă Excelența sa Jiri Sitler.

Victoria lui Vaclav Havel

La 29 decembrie 1989, Vaclav Havel devine președintele Cehoslovaciei, iar Alexander Dubcek, eroul primăverii de la Praga din 1968, președintele Parlamentului.

De necrezut, de necrezut în cazul Cehoslovaciei este că acelaşi personaj care la începutul anului 1989 era un proscris în raport cu sistemul comunist, fusese arestat, era încă urmărit de poliţia politică, peste un an de zile, la începutul lui ianuarie 1990 sau dacă vreţi în noaptea dintre cei doi ani transmite mesajul către ţară. Deci o schimbare fenomenală care arată prin ea însăşi rapiditatea cu care regimurile comuniste s-au prăbuşit”, mai spune Adrian Cioroianu.

Cât despre The Plastic People of the Universe, după 1989, ei şi-au luat cu siguranţă revanşa: „Arestarea noastră a fost o reclamă extraordinară pentru trupa noastră. Datorită acelei întâmplări, din 1989 am putut să dăm concerte în toată lumea, în Statele Unite. Deşi atunci în anii 70 nu a fost uşor, putem spune că până la urmă am fost răsplătiţi din plin. Pentru libertatea sa omul trebuie să lupte întreaga viață”, spune Josef Janíček.