Sari la conținut

Actorii zilei din 23 august 1944, eroii care nu au încăput în manualele de istorie ale comuniștilor

Pe locul în care astăzi se află Sala Palatului, era aşezată, înainte de cel de-al doilea război mondial, aşa-numita Casă Nouă a Palatului Regal. Lipsită de atmosfera somptuoasă a clădirii principale, era mai potrivită ca locuinţă. Aici, la parter, l-a primit Regele Mihai pe mareşalul Antonescu la 23 august 1944, mai precis în salonul galben, în stânga intrării. Alături de rege s-a aflat generalul Sănătescu, şeful Casei Militare Regale, iar mareşalul a venit însoţit de ministrul de externe Mihai Antonescu. Vis-a-vis de salonul galben, în biroul regelui, aşteptau secretarii săi, Ion Mocsoni-Stârcea şi Mircea Ioniţiu, dar şi generalul Aurel Aldea şi diplomatul Grigore Niculescu Buzeşti, cei care pregătiseră militar şi diplomatic lovitura de palat.

Generalul Aurel Aldea 

În casa generalului Aurel Aldea s-au desfăşurat întâlniri cu înalţi ofiţeri ai Armatei. Generalul Aldea, marginalizat de mareşalul Antonescu din cauza criticilor aduse, se asigura în acest fel că Armata va acţiona la ordinele Regelui şi că nu se vor produce defecţiuni. De asemenea, se discutau măsurile de apărare a Bucureştiului în faţa represaliilor germane. Imediat după lovitura de palat de la 23 august, generalul Aldea a devenit ministru de Interne, în primul guvern Sănătescu. Solidar cu regele în perioada grevei regale, generalul Aldea a fost arestat în mai 1946 şi acuzat de comunişti că a organizat grupuri de rezistenţă anti-comunistă pe întreg cuprinsul ţării. Condamnat iniţial la muncă silnică pe viaţă, apoi la temniţă grea, Aurel Aldea a fost supus unui regim de exterminare sălbatic. Generalul a murit la Aiud, la 17 octombrie 1949.

Generalul Niculescu-Buzeşti

Spre deosebire de generalul Aldea, Grigore Niculescu-Buzeşti a izbutit să se pună la adăpost de teroarea comunistă, fugind mai întâi în Elveţia şi apoi în Statele Unite. În 1947, Tribunalul Poporului l-a condamnat în lipsă la muncă silnică pe viaţă:

Diplomat de carieră şi din mai 1941, şeful direcţiei cifru de la Ministerul de Externe, Grigore Niculescu-Buzeşti a jucat un rol cheie în negocierile pe care Regele Mihai şi opoziţia democratică le-au purtat cu anglo-americanii pentru ieşirea României din alianţa cu Hitler. Avea acces la informaţii esenţiale şi asigura comunicarea cu emisarii români de la Cairo sau Ankara. El a fost omul de legătură între Palat şi Iuliu Maniu pe care l-a vizitat de nenumărate ori în casa aceasta, de pe strada Negustori din Bucureşti. După căderea lui Ion Antonescu, Grigore Niculescu-Buzeşti a devenit ministru de Externe, dar a pierdut această funcţie odată cu instalarea guvernului comunist a lui Groza.

Colonelul Emilian Ionescu

Pe coridorul dintre salonul galben, unde se aflau regele şi mareşalul, şi biroul unde aşteptau diplomatul Niculescu-Buzeşti şi generalul Aldea, se afla aghiotantul regal, Emilian Ionescu. În declaraţia dată la Securitate în mai 1948, el povesteşte că subofiţerii intraţi în salon ca să îl arestezeze pe Ion Antonescu au fost intimidaţi de ameninţările mareşalului aşa că el le-a ordonat din uşă: „executarea” salvând situaţia. Firul evenimentelor este confirmat şi de regele Mihai. Ca apropiat al regelui, Emilian Ionescu a făcut mai mulţi ani de închisoare la Jilava şi Târgu Ocna, dar a colaborat apoi cu regimul.

Iuliu Maniu și Dinu Brătianu

Dar nu toţi autorii importanţi ai schimbării de la 23 august 1944 s-au aflat la Palat în momentul cheie al arestării mareşalului Antonescu. Preşedintele ţărănist Iuliu Maniu fusese un critic deschis al continuării operaţiunilor dincolo de Nistru, după eliberarea Basarabiei. Liderul liberal, Dinu Brătianu îi împărtăşea opinia. Negocierile cu Aliaţii, purtate la Cairo, la Ankara sau la Stockholm, se făceau în numele Regelui, dar şi în numele lor, ca reprezentanţi legitimi ai ţării. Niciunul dintre ei nu s-a aflat, pe 23 august, la Palatul Regal. În ciuda contribuţiei incontestabile la scurtarea războiului, şi Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu au murit în închisoare. Au făcut parte din primul mare val de arestări politice:

Lucrețiu Pătraşcanu, comunistul de la 23 august

Represiunea nu s-a limitat însă la elita aşa-zis burghezo-moşierească a ţării. Victime ale cruzimii regimului Dej au căzut şi vechii tovarăşi din partidul comunist. Electrician de meserie, dar avid de putere, ilegalistul Gheorghe Gheorghiu Dej se temea de popularitatea şi de ascendentul moral dobândit de Lucreţiu Pătrăşcanu pentru că participase alături de rege la lovitura de la 23 august 1944. Când a avut acordul lui Stalin pentru tranşarea puterii în partid, Dej i-a îndepărtat în 1952 pe moscoviţii Ana Pauker şi Vasile Luca.

La un moment dat am asistat la această surpriză extraordinară. Lucram pe şantier la Constanţa, la Canal, la Medgidia, la Hârşova, la Sudgiol, făceam tot felul de lucrări auxiliare la Canal. Am defilat la 1 mai şi după care a venit comunicatul care dădea de pământ cu Ana Pauker, cu Vasile Luca şi Teohari Georgescu. Nu ne explicam deloc, ce naiba s-a întâmplat? S-a întâmplat în interior acolo”, a povestit Dinu Giurescu.

Doi ani mai târziu, Gheorghe Gheorghiu Dej va orchestra şi eliminarea fizică a lui Pătrăşcanu. Acesta fusese arestat încă din 1948, a fost acuzat de spionaj şi naţionalism şovin şi a fost executat la Jilava, pe 17 aprilie 1954. Detaliile anchetei se găsesc în arhivele CNSAS: unul dintre artizanii comunizării României, Lucreţiu Pătrăşcanu a căzut victimă maşinăriei la a cărei instalare ajutase.

Într-o casă de pe strada Armenească din Bucureşti, Lucreţiu Pătraşcanu a aşteptat, alături de ceilalţi tovarăşi comunişti, semnalul îndepărtării de la putere a mareşalului Antonescu. Cominternist, dar în acelaşi timp, profesor de drept şi doctor în economie, Lucreţiu Pătrăşcanu a devenit ministru fără portofoliu în primul guvern Sănătescu şi a făcut parte din delegaţia care a semnat armistiţiul la Moscova. A devenit apoi ministru de justiţie, funcţie în care a dat semnalul marilor procese politice cărora le-au căzut victimă mii de oameni, în frunte cu liderii partidelor istorice.

Reabilitat parţial în vremea naţional-comunismului practicat de Nicolae Ceauşescu, Lucreţiu Pătrăşcanu a fost unul dintre puţinii autori ai lui 23 august 1944 despre care românii aveau voie să discute înainte de 1989. Propaganda oficială a blocat însă tot timpul informaţia că Partidul Comunist a fost impus de Moscova în negocierile românilor cu Aliaţii şi că, în împrejurări normale, formaţiunea ar fi rămas multă vreme la dimensiunile neglijabile de dinainte de război.

Ion Antonescu, figura tragică de la 23 august

Cât despre mareşalul Antonescu şi ministru său, Mihai Antonescu, aceştia au avut parte de un simulacru de proces, în primăvăra lui 1946. Fuseseră luaţi din Casa Nouă, înainte să fie distrusă de bombardamentele nemţeşti, în noaptea de 23 august, imediat ce regele a părăsit Bucureştiul. Operaţiunea a fost făcută de o echipă a comunistului Emil Bodnăraş, agent sovietic. Iuliu Maniu nu fusese găsit, de aceea operaţiunea nu a mai fost făcută de ţărănişti, aşa cum era plănuit. Cei doi au fost predaţi sovieticilor şI deţinuţi la Moscova pentru aproape doi ani. Readuşi la Bucureşti în 1946, au fost condamnaţi la moarte de Tribunalul Poporului şi executaţi drept criminali de război în curtea închisorii Jilava pe 1 iunie 1946.

Regele Mihai, autorul principal în ziua de 23 august 1944

Înlăturarea monarhiei din România a dat comuniştilor cea mai mare bătaie de cap. În toamna lui 1947 rămăsese ultima instituţie constituţională din întreaga Europă de Est. Regele Mihai nu participase în nici un fel la Holocaust, scosese ţara din războiul în care aceasta luptase alături de nazişti şi era extrem de iubit de opinia publică.

Sovietele au avut de-a face cu o monarhie foarte consolidată. Sunt rapoartele din 1945 care spun popularitatea regelui Mihai întrece pe a oricărui politician din România. E figura numărul 1 în Romania în opinia publică, de la ţărani până la politicieni, normali, nu comuniști”, a mai spus istoricul Dinu Giurescu.

După abdicarea forţată din decembrie 1947, regele Mihai şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în exil, mai întâi în sărăcie, mai apoi în relativă bunăstare, dar tot timpul sub tirul propagandei comuniste şi chiar postdecembriste.

Generalul Sănătescu, premierul de după 23 august

În rândul marilor personaje de la 23 august, generalul Constantin Sănătescu a fost singurul asupra căruia comuniştii nu au mobilizat la maxim nici propaganda, nici măsurile represive. Generalul a fost cel care a riscat să devină premier cu trupele naziste şi comuniste în acelaşi timp în ţară, dar crizele politice succesive l-au silit să demisioneze în decembrie 1944. S-a stins după trei ani, timp în care a asistat la ocuparea ţării de către Armata Roşie şi la startul violent al comunizării României.