Sari la conținut
News Alert

Cinematograful clandestin de acasă. Casetele video i-au ajutat pe români să evadeze din comunism

România anilor '80. Apartamente fără căldură, mâncare pe cartelă, Radio Europa Liberă ascultat pe ascuns, cu frică. Seara, în blocurile dezolante, oamenii veniţi de la muncă, de la „construirea socialismului”, căutau cu disperare orice formă de libertate. La televizor se dădea numai propagandă.

Lumea era disperată, ajunsese televiziunea să nu mai aibă decât un post, de unde exista 1 şi 2”, își amintește criticul de film Irina Margareta Nistor.

Existau două ore pe zi, de la 8:00 la 10:00, dintre care o oră şi jumătate erau ştiri despre conducerea politică şi jumătate de oră buletine de ştiri, tot despre conducerea politică”, spune Doru Gurgulescu, distribuitor de casete VHS în perioada comunistă.

Şi atunci oamenii căutau o rezolvare”, completează Irina Margareta Nistor.

Ca să nu înnebunească, cei mai mulţi au căutat o formă subversivă de scăpare. În apartamente, acoperit de un milieu şi şters cu religiozitate de praf, a apărut un adevărat lux, o minune care se dădea numai pe sub mână: aparatul video sau videocasetofonul. De atunci, comunismul şi sufrageria românilor n-au mai fost niciodată la fel.

Un video costa enorm, costa cât o Dacie, dacă era recorder, dacă era doar player, adică dacă doar puteai vedea pe el, era ceva mai ieftin. Dacă voiai să şi înregistrezi, era mai scump”, spune criticul de film Irina Margareta Nistor.

Petrecerile video însemnau adevărate sărbători. Se organizau întotdeauna pe ascuns, iar expresia „hai la un video" venită din partea unui băiat garanta un răspuns afirmativ din partea unei fete. Serile de film se transformau în nopţi albe, cu pufarine, seminţe, Eugenia, pufuleţi și vin de ţară.

Împreună cu această pleiadă de violenţă şi testosteron, în casele românilor mai intrase ceva. O voce puţin stridentă, puţin răguşită, dar extrordinar de simpatică. O voce care a rămas întipărită în memoria românilor. Vocea libertăţii interzise.

Îmi amintesc de vocea, evident, iconică” a Irinei Nistor, spune criticul de film Anca Grădinariu.

Am sentimentul că, sigur, că n-am trăit degeaba şi că e aşa, un fel de echilibru, un fel de răsplată pentru faptul că n-am copii şi că mi-am dorit întotdeauna să am copii. Deci aşa, sunt un fel de mamă-eroină fără să vreau”, mărturisește, peste ani, Irina Margareta Nistor.

Dublajul exista în România de ceva vreme. Irina Nistor îl practica la TVR, dar şi la cinematograf. Digi24 a filmat camera înghesuită în care tânăra Irina dubla în timp real filmele de la cinematecă. Nu exista caloriferul, era destul de frig aici, în cabină, dar era lumea ta, era aşa, o formă de izolare de toată lumea”, își amintește ea.

A fost, a fost până la urmă esenţial pentru formarea noastră. Pentru că altfel cu ce rămâneam? Cu Liceenii sau cu filmele de propagandă comunistă”, spune criticul Anca Grădinariu.

Cum era organizată rețeaua pentru „afacerea caseta VHS”

Însă „Afacerea caseta VHS" nu a fost atât de simplă pe cât pare. Sistemul era organizat sub forma unei reţele care aducea, în mare taină, casete din străinătate, cu trenul. Filmele erau apoi copiate şi distribuite.

Capul operaţiunii, cel care a angajat-o şi pe Irina, spune chiar el că era aproape ca o Mafie... şi, cum treceau casetele la graniţă, cum erau aranjamente cu grănicerii şi cu oficialităţile, aproximativ ca atunci când aduci droguri”, spune regizorul Ilinca Călugăreanu.

Irina Margareta Nistor era doar o rotiţă dintr-un sistem bine uns. Alte rotiţe se învârteau zi şi noapte ca să se asigure că industria de înregistrat, dublat şi distribuit funcţionează, chiar sub nasul securiştilor.

Doru Gurgulescu este de profesie electronist, iar anii '80 au fost o mină de aur pentru afacerea lui.

Am organizat o adevărată reţea de înregistrări video. Nu lucram singur, lucram împreună cu alţi colaboratori, care şi ei, la rândul lor se preocupau să aibă cât mai multe casete de foarte foarte bună calitate. Lucram în medie cu 20 până la 30 aparate video. Erau legate în reţea. Redam pe aparat şi obţineam 10 până la 20 de copii simultan, care urmau calea de răspândire”, povestește Doru Gurgulescu.

Mulţi au făcut bani frumoşi din afacerea VHS, fie că dublau filme, fie că făceau copii. Bonusurile erau considerabile.

Cinci zile pe săptămână de muncă însemnau un apartament în Dorobanţi. Patru zile de muncă însemnau o Dacie, luată la oficial”, spune Doru Gurgulescu.

Graţie filmelor dublate de Irina, românii deschideau o fereastră şi respirau aerul tare al libertăţii. Vedeau pentru prima dată lumea, călătoreau şi mai ales visau. Case frumoase, maşini străine, eroi care pentru prima dată nu mai erau comunişti. Capitaliştii cei răi, puşi la zid de propagandă, se dovedeau a fi nişte cetăţeni normali care trăiau foarte bine. Filmele Irinei au sădit în inima românilor tentaţia unei vieţi normale.

Voiam să fim că ei, voiam să ne simţim că trăim într-o societate în sincron cu ce se întâmplă în Vest”, spune Anca Grădinaru.

Oamenii le-au preluat din filmele astea şi le-au adaptat în existenţa lor pe parcurs”, adaugă Irina Margareta Nistor.

Deci a fost o mişcare de rezistenţă şi da, a pregătit, a pregătit nu numai regizorii de astăzi, dar a pregătit şi Revoluţia, dacă vrei. Sau o generaţie care se aştepta la o schimbare”, spune Anca Grădinariu.

În momentul ăla, practic comuniştii ne-au scăpat din mână”, conchide Irina Margareta Nistor.

Filmele interzise le-au redat românilor normalitatea. Le-au adus libertatea între patru pereţi.

Să nu uităm că ei sunt cei care ne-au ajutat să visam şi să rezistăm: Irina Nistor şi alte câteva voci care dublau la acea vreme, un grup de electronişti care copiau zi şi noapte casete şi o mână de distribuitori. Cu toţii riscau să fie arestaţi pentru că le băgau românilor „prostii” în cap. Şi poate că ei nu ar fi reuşit, dacă nu-i aveau de partea lor pe cei mai puternici tipi din lume: Bruce Lee, Arnold Schawarzenegger, Sylvester Stalone şi Chuck Norris.