Crime, în numele colectivizării

Data publicării:
taranii

Localitatea Vadu Roşca din judeţul Vrancea a fost exemplul brutalităţii cu care comuniştii au impus colectivizarea şi au distrus orice formă de proprietate privată.

La început, în anul 1949, au mimat dialogul cu ţăranii în speranţa că vor reuşi să-i convingă că îi aşteaptă o altă viaţă dacă vor intră în gospsodaria agricolă colectivă, o viaţă mai bună. Oamenii nu s-au lăsat însă înşelaţi, aşa că au urmat ameninţările, bătăile şi şantajul. Au rezistat însă! Îşi apărau singurul lucru pe care îl aveau mai de preţ: pământul.

Stan Niţu a fost unul dintre capii revoltei de la Vadu Roşca. El nu a vrut să le dea pământul comuniștilor. „Cum să dau pământul, păi atâta aveam, patru copii mici toţi sub şapte ani şi eu să dau pământul. Și eu cu ce trăiesc?!", spune Stan Niţu.

Măcelul din decembrie 1957

În ziua de 4 decembrie 1957, răbdarea comuniştilor s-a terminat. Trupele de securitate voaiu să între în sat pentru a-i aresta pe ţăranii „agitatori”. Clopotul bisericii a început să bată. Era semnalul că satul este atacat. Femei, copii, bătrâni, cu toţii s-au strâns în faţă militarilor că s-şi apere pămîntul.

Marin Crăciun avea atunci 19 ani. Venise alături de tatăl sau să-i înfrunte pe comunişti. Nu concepea că ar putea să trăiască fără pământul pe care famila lui îl muncea de generaţii întregi.

Securitatea a deschis focul în plin. Nouă ţărani au murit pe loc, alţi 48 au fost răniţi.

Familiile nu au fost lăsate nici măcar să-şi ia morţii pentru a-i ingopa creştineşte. Cadavrele au fost strânse la marginea satului şi apoi duse la Focşani unde au fost îngropate în două cimitire.

Nimic nu explică însă comportamentul barbar al ucigaşilor.

„Când l-a suit pe asta în maşină, omul a început să scoale capul în sus. Nu murise, a mai durat şi la spital. Şi un militar d-ăla i-a dat un bocanc în cap, mort împuşcat şi tot i-a dat cu bocancul în cap. Să moară mai repede. Că el scula capul. Era împuşcat dar el mai scula capul”, spune Jenică Crăciun.

În haosul creat Marin Crăciun s-a pierdut de tatăl sau care a fost ciuruit de gloanţe. A aflat asta abia câteva ore mai târziu. După măcel a urmat o adevărată vânătoare a ţăranilor. Soldaţii mergeau din casă în casă şi îi ridicau pe toţi cei implicaţi fără nicio explicaţie. Marin a fost arestat alături de alţi 17 consăteni şi duşi la şcoală din sat.

Acolo l-a văzut pentru prima şi ultima dată pe Nicolae Ceauşescu care coordonase personal întraga acţiune. Era la acel moment ministrul adjunct al agriculturii.

Între timp propagandă comunistă funcţiona la capacitate maximă. În toată ţară erau filmaţi ţărani care se înscriau, chipurile, de bună voie în colectiv iar producţiile agricole erau record.

Realitatea era însă altă. Zeci de ţărani ucişi şi alte câteva mii aruncaţi în închisori.

Marin Crăciun a fost condamnat la şapte ani de temniţă pentru fapte contra orânduirii sociale şi participare la rebeliune.

De la Galaţi a fost transferat la penitenciarul Gherla unde a fost suspus unui regim dur de reeducare.

Prigoana a continuat și după 1962

Prigoana a continuat şi după ce comuniştii anunţau glorioşi, în anul 1962, încheierea colectivizării.

Marin Crăciun a fost nevoit să muncească în construcţii prin toată ţară iar copiii săi nu s-au putut înscrie la facultate pe motiv că nu aveau origine sănătoasă.

După 1989, a reuşit să-şi recupereze pământul. Îl putem consideră un învingător, anii grei de comunism nu au resuit să-i schimbe mentalitatea.

„E mai bine, mai bine pentru mine, dar pentru puturoşi e mai rău. Mă scuzaţi de..., pentru ei e mai rău că nu vrea să muncească”, spune Marin Crăciun.

În lupta cu comuniştii, ţăranul român nu şi-a pierdut doar pământul, ci chiar rădăcinile, raţiunea de a exista.

Gheorghe Gheorghiu-Dej recunoştea că cifra ţăranilor arestaţi în timpul colectivizării s-a ridicat la aproximativ 80.000. Este doar o cifra oficială, în realitate numărul acestora ajungând la aproximativ 150.000.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri