Sari la conținut

Doamne în temnițele comuniste. Ileana Samoilă: „Eu cel puțin sunt sinceră și spun: nu pot să-i iert, nu pot!”

Ileana Samoilă fredonează un cântec. A învăţat acest cântec în închisoare, de la doctorul Virginia Munteanu, sora marelui gazetar din perioada interbelică, Pamfil Şeicaru. Cântecele şi poeziile au ajutat-o să supravieţuiască în anii grei de temniţă.

„A fost foarte rău atunci, foarte rău, cu bătăi”, spune Ileana Samoilă. „Păi de ce nu? Ce, eram scutită? Și pe mine, și pe alții, dar pe alții i-a bătut rău de tot, nu ca pe mine”, adaugă femeia.

Ileana Samoilă a fost închisă de două ori. Prima dată la 7 iunie 1948, pe când avea 22 de ani. Fratele ei, Ioan Samoilă, era legionar. Evadase, iar ea a fost acuzată de favorizarea infractorului după ce Securitatea a interceptat o convorbire telefonică între cei doi. Vina ei a fost aceea că nu şi-a denunţat fratele. A stat închisă în penitenciarul de la Sighişoara timp de un an şi trei luni.

Am vrut să mă sinucid. Dar Dzeu n-ar fi vrut lucrul asta, probabil ca nu meritam așa ceva, și-am fost salvată la timp”, mărturisește Ileana Samoilă. Apoi explică: „Eu am vrut să fac lucrul ăsta că mă pistonau, pentru un țăran, să vorbesc, să nu știu ce, să-l torn p-ăla, dar nu puteam să fac lucrul ăsta, că omul ăla era așa de cumsecade și avea trei copii și nu puteam pe nimeni, eram pusă într-o situație grea de tot”. Și adaugă: „Mă gândeam la mama și spuneam nu merită mama așa ceva, la ce a făcut pentru noi , de mama îmi era...

După eliberare, în gara din Sibiu, mătuşa tinerei nu şi-a recunoscut propria nepoată. Închisoarea îşi pusese amprenta pe chipul ei. „M-am ridicat în picioare și-am strigat: tușă Aurica! Tușa Aurica, când a auzit, să cadă jos”, povestește Ileana Samoilă.

Două zile mai târziu, când a ajuns acasă în Răstolniţa, în timp ce îşi căuta serviciu, l-a văzut pe un unchi de-ai ei. „Și-am fugit spre el și el s-a făcut că nu mă vede și-a trecut strada”, își amintește Ileana Samoilă.

Arestată din nou. Gravidă. Judecată la sfârșit de noiembrie în rochie de vară și papuci 

Calvarul a continuat. Nu şi-a găsit serviciu, iar cunoscuţii au început să o evite. Însă coşmarul era departe de-a se fi terminat.

Pe 16 septembrie 1953 a fost arestată din nou, tot din cauza fratelui ei. De data aceasta, Ileana avea 27 de ani şi era însărcinată în patru luni şi jumătate. A avut procesul pe 28 noiembrie şi a fost adusă la tribunalul de la Bucureşti în rochie de vară şi-n papuci, adică aşa cum era îmbrăcată când a fost arestată.

Fulguia, era lapoviță cu ninsoare. Niște femei, niște tiganci care așteptau și ele, au început să se vaite, uite, dragă, uite femeia aceea, uite o femeie cu picioarele goale, cu mâinile goale, uite n-are nici măcar un jerseu pe ea și e gravidă. Ningea pe mine și ploua, așa m-a dus la tribunal”, povestește Ileana Samoilă.

A primit o condamnare de 8 ani pentru crima de uneltire împortiva ordinii sociale. Ioan Samoilă, fratele pentru care a pătimit, a fost condamnat la moarte şi executat. Ceilalţi doi fraţi au primit, 25, respectiv 20 de ani de închisoare, mama 10 ani, o verişoară 25 de ani, iar cele două cumnate câte 5 ani fiecare. Ileana a fost trimisă în penitenciar, la Jilava, iar de acolo la spitalul Văcăreşti unde a şi născut, pe 10 februarie 1954. Lângă ea au fost un gardian şi o moaşă.

Ileana Samoilă: „În seara când am născut am plâns și m-am rugat de ea, vă rog frumos nu mă mai lăsați aici singură că mor aici. După ce am născut a zis gardianca către moaşă: unde e, fă, Răsăritul, să-nchin fata?”

După un an şi 2 luni, tânăra i-a dat copilul cumnatului ei: „Uite, Gheorghe, ăsta e copilul fratelui tău, fetița fratelui tău, și-a mea, așa cum aveți grija de ai voștri, faceți bine și aveți grija și de ea!”

Regăsire. „- Sunt mămica Ileana!”... „- Să nu mai pleci de la mine, că tu ești frumoasă!”

Ileana a ieşit din închisoare pe 25 aprilie 1957. Cu ultimii bani, i-a cumpărat fiicei ei o păpuşă Violeta, din Gara de Nord, apoi a plecat spre Oradea, unde aceasta locuia. Nu ştia dacă mai e în viaţă, ori dacă a murit.

Când vedeam că trece un copil pe culoar, pe tren, întrebam: cam câţi ani poate să aibă copilul ăsta, cam câți ani poate sa aibă copilul ăsta?”, povestește ea.

În faţa casei, pentru tânără timpul s-a oprit parcă în loc: „Am bătut la poartă și s-a deschis poarta și a apărut o fetiță...cu codiţe și mânjită de dulceaţă pe obraji și cu un şorţuleţ și toată volane și grăsuţă și arsă de soare... Și-am zis: cum te cheamă? Ileana Doina Opriş. Aaaa, zic, pe tine te caut eu. Și-am îngenuncheat în faţa ei în portiţă. Și ea a venit la mine, s-a uitat așa și-a început să zâmbească: Da' tu cine ești? Zic: Eu sunt mămica Ileana. S-a repezit de gâtul meu, domnișoară, m-a luat de gât și m-a pupat și s-a strâns așa lângă mine și-a zis să nu mai pleci de la mine, că tu ești frumoasă, foarte frumoasă!

Femeia nu a mai plecat niciodată de lângă copilul ei. Serviciu şi-a găsit cu greu şi asta doar după ce a fost reîncadrată ca muncitor necalificat. Însă nu i-a păsat. Spune că nu ştie dacă a mai fost urmărită de Securitate până la căderea regimului în 1989 şi că nici nu o interesează acest lucru. Fusese arestată fără nicio vină şi se aştepta oricând la noi nedreptăţi.

„Unii de-ai noștri așa trec cu vederea, toți au devenit așa de iertători și-așa de buni, să-i spună lui Mutu, eu cel puțin sunt sinceră și spun: nu pot să-i iert, nu pot!”, declară cu sinceritate femeia.

Nu mai are speranță că îi va mai păsa cuiva vreodată

Ileana Samoilă mai are o singură dorinţă, să i se recunoască faptul că a fost luptător în rezistenţa anticomunistă. Îşi doreşte asta pentru nepoţii şi strănepoţii ei, să vadă şi ei cine este familia din care se trag.

Am aici nr. de înregistrare , m-am dus la Ministerul Justiției ... erau trei cucoane ... cu niște unghii de cinci metri, cu cafelele pe masă și ne tratau ca pe nimicuri, ca pe niște gozuri, ca pe niște reziduuri, așa ne-au tratat. Am rămas cu toate trei biletele și mi-a trimis pentru fiecare cerere în parte, într-un plic așa de mare, o foaie dictando în care îmi refuza, nu am primit pentru niciunul, nici pentru fratele cel mare, nici pentru mama, pentru niciunul, niciunul, niciunul”, spune Ileana Samoilă cu un gust amar.

Familia ei a făcut, în total, 64 de ani de închisoare în perioada comuniştilor. Ani de suferinţă, disperare şi durere. Ileana Samoilă a depăşit toate greutăţile cu fruntea sus şi azi, la 88 de ani, nu mai are nicio speranţă că îi va mai păsa cuiva, vreodată, de patimile ei. Tot ce îşi mai doreşte este acea bucată de hârtie, o dovadă simplă că un singur om a avut putere cât pentru 100 să depăşească suferinţe greu de închipuit!

Urmăriți interviul cu Ileana Samoilă în materialul video de mai jos:

(Reporter: Andreea Vasile; Imagine: Cătălin Isopescu)