Sari la conținut

DOSARELE REVOLUŢIEI. 1165 de morţi, niciun vinovat. Drama părinților care și-au pierdut copiii în 1989

25 de ani au trecut de la evenimentele care au marcat cea mai sângeroasă prăbuşire a comunismului în estul Europei. Din documentele oficiale reiese că 1165 de români şi-au pierdut viaţă în decembrie 1989. Chiar dacă a trecut un sfert de secol, timpul parcă a stat în loc pentru cei care au pierdut atunci un fiu, un părinte sau un prieten.Â

În haosul acelor zile nimeni nu a avut interesul să strîngă probele judiciare care ar fi putut să ducă la descoperirea adevărului. Digi24 este singura televiziune care a filmat încăperea în care se depune praful peste dosarele Revoluţiei.

Volumele cuprind mii de mărturii, filmări realizate la cald în punctele cheie ale evenimentelor, ordine de serviciu primite de ofiţerii de securitate sau de armata şi chiar primele cercetări întreprinse de securişti după sinuciderea generalului Milea.

De ce spun că s-a început prost această cercetare? Pentru că nu s-a făcut o corectă luare de probe atunci. Nu s-au prelevat din trupurile soldaților și oamenilor uciși, nu s-au prelevat gloanțele pentru a se stabili cu exactitate armă din care s-a tras”, a declarat Adrian Sanda, secretar de stat.

Printre cei care au murit atunci se află şi Mihail Barbu. Avea 21 de ani. Se afla în permisie cînd a fost chemat de urgenţă la unitate. A plecat de acasă fără să stea prea mult pe gânduri. Nu avea să se mai întoarcă niciodată. În fiecare zi, fie vara, fie iarnă, bătrânul sau tată vine la Cimitirul Eroilor.

Mihai era singurul lui copil. A reuşit să-şi obţină permisie, spunând că se căsătorește de Crăciun. În felul ăsta i-a dat voie, i-a dat permisie. Într-adevăr a venit și s-a căsătorit cu moartea. Pe 22 a fost împuşcat”, a spus Ion Barbu. În acele zile, fiul său a fost trimis să apere Televiziunea Română. Crede că trupele de securitate au deschis atunci focul şi nu aşa-zişii ,,terorişti”. Ion Barbu susţine că ştie cine sunt vinovaţii, doar că nimeni nu a avut curajul şi nici interesul să-i tragă la răspundere.

După felul cum este împușcat, asta înseamnă execuție în cap. Domnul procuror mi-a explicat, să-mi spună cum a ajuns cartușul în cap. M-a chemat după trei luni la parchet, la un procuror, să ne ia declarație, să le dau o declarație ce știu, cum a murit copilul. Eu să vă spun, să-mi spuneți dumneavoastră, zic! Stați jos și scrieți, mi-a spus. Probabil că voiau să afle ce știu, ce cunosc, ce informații avem”, a mai spus Ion Barbu. De fiecare dată când vine la mormânt, Ion Barbu se întreabă dacă va mai apuca ziua în care cei vinovaţi vor fi pedepsiți pentru crimă. „Bineînțeles că trebuie să se dea un răspuns. Trebuie să avem o soluție la dosar. Nu trebuie să spună? Ori așa, ori așa. Se tergiversează. Domnul general Voinea a zis că n-are voie. Cine-l oprește. Ce n-are voie”, a spus Ion Barbu. 

Emanoil Buteică este un alt părinte îndurerat. Zi de zi vine să aprindă o candelă de la mormântul fiul sau, ucis în ziua de 24 decembrie 1989 la aeroportul Otopeni. Emanoil Buteică lucra la compania Tarom. „Mi-am adus aminte că el trebuia să plece la Otopeni. Aflasem că la Otopeni, primisem un telex, că avem morți și răniți și n-avem cartușe să luptăm. I-am dat telefon pe la ora cinci și el deja plecase. Nu mai aveam cum să-l opresc din drum”, a spus Emanoil Buteica.

Maşină în care se află Marius Buteică a fost ciuruită de gloanţe. Şoferul a reuşit să se întoarcă din drum şi să fugă din bătaia mitralierelor. Dar Marius Buteică a decis să meargă trei kilometri pe jos, spre pista aeroportului.

L-a cooptat în două echipe: o echipă care descarcă ajutoare pentru că lumea aflase de revoluția din România, iar el împreună cu alți cinci soldați au fost puși să adune morți și răniți de pe pistă care au fost duși la un avion ce a plecat într-o direcție necunoscută”, a spus Emanoil Buteică. Emanoil Buteică a aflat de la cei care au rămas în viaţă cum a fost ucis fiul său. „La urmă au fost puși să care și o ladă foarte grea. S-a întâmplat că le-a scăpat din mâna și s-a văzut ce era acolo. Cineva a raportat generalului Stănculescu și toți au fost executați. Pe băiatul meu au zis: lasă-l pentru că vrem să ne jucăm cu el. Și au început să-l tortureze așa cum scrie acolo pe tablița aceea”, a povestit tatăl.

Dosarul este închis nu se mai află nimic. Nu se mai ocupă nimeni de nimic. Noi ne comemorăm copiii noștri. Ancheta evenimentelor tragice din decembrie a fost deschisă imediat după 1990. Prima soluţie în acest dosar a fost dată abia în anul 1995. Ca într-un banc prost, procurorii i-au scos de sub urmărire penală pe soţii Ceauşescu din simplul motiv că deja fuseseră judecaţi şi executaţi. Apoi, tăcere. Linişte. Dosarul Revoluţiei a prins din nou viaţă în 2004. Atunci, asociaţia 21 decembrie a făcut două plângeri penale împotriva a mai multor generali ai regimului comunist. Procurorul militar, Dan Voinea, a decis să înceapă urmărirea penală în această cauză şi să pună sub învinuire inclusiv persoane care s-au aflat în conducerea Frontului Salvării Naţionale. Printre aceştia se numărau: Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Silviu Brucan.

Între timp, legislaţia s-a schimbat printr-o decizie a Curţii Constituţionale. Parchetul Militar nu se mai putea ocupă de dosarele în care erau implicaţi şi civili. Timp de alţi trei ani, anchetă a bătut pasul pe loc. În 2009, generalului Dan Voinea i se ia dosarul, fiind acuzat de mai multe abuzuri. În acelaşi an, Ion Iliescu este scos de sub urmărire penală.

În prezent, dosarul Revoluţiei se află încă în lucru la Parchetul General. În februarie 2014, toate cele 1165 de volume au fost din nou predate Secţiei Parchetelor Militare. Conform noului Cod Penal.

După 1989, statul român a dat o lege prin care toţi cei care au participat activ la evenimentele din decembrie 1989 au fost recompensaţi cu terenuri, indemnizaţii şi sprijin pentru a deschide mici afaceri. Singura condiţie era să aibă un certificat de revoluţionar. În timp, tot acest proces s-a transformat într-o afacere.

În ultimii ani au fost eliberate peste 16 mii de certificate de revoluţionari. Predecesorii secretarului de stat Adrian Sanda au avut grave probleme cu justiţia pentru că au emis certificate de revoluţionari contra unor sume de bani. Unii dintre ei au fost condamnaţi, iar alţii se află în arest preventiv. „Este o situație care nu cred să existe într-o instituție din România, în subordinea Guvernului şi a primului ministru, o instituție să fie decapitată. Actele să fie de o gravitate ieşită din comun. Este vorba despre acel grup infracțional organizat privind fals, uz de fals, spălare de bani, toate infracțiunile tipice”, a completat secretatul de stat.

În 2012, Guvernul României a decis să oprească plata tuturor indemnizaţiilor. În schimb, peste 2000 de urmaşi ai celor ucişi în decembrie1989 primesc de la stat câte 2000 de lei, în fiecare lună. Banii însă nu reuşesc să aline suferinţă, viaţă lor s-a schimbat radical după 1989.

Mi-a schimbat-o în sensul că pentru noi nu mai există sărbători de iarnă. Dacă s-ar putea să depășim momentul ăsta cu sărbătorile de iarnă ar fi foarte bine. Pentru noi e groaznic”, a mai spus Ion Barbu. Dosarele se acoperă de praf, probele crimelor rămîn îngropate între hârtii, martorii îmbătrânesc şi dispar. În timp ce părinţii celor ucişi încă mai speră că sacrificiul făcut de fiii lor să conteze şi să nu fie uitat.