Sari la conținut
News Alert

Imagini document cu chiaburul Vasile Bourceanu, transformat de comunişti dintr-un om respectat într-un duşman al poporului

„În vreme ce oamenii muncii din fabrici şi de pe ogoare îşi construiesc o viaţă nouă, chiaburii, spumegând de ură împotriva regimului de democraţie populară, sabotează colectările, plănuind să infometeze pe cei ce muncesc. Chiaburul Vasile Bourceanu din comuna Berezeni, regiunea Bârlad, nu a predat la colectare nici a treia parte din cot”.

Astfel de filme de propagandă reprezentau una dintre metodele prin care comuniştii îşi justificau politica de distrugere a ţărănimii. Celor mai înstăriţi, cum este şi cazul lui Vasile Bourceanu, li se confisca toată agoniseala şi li se înscenau procese în urma cărora erau condamnaţi la ani grei de temniţă. Au trecut 62 de ani de la procesul „chiaburului” Bourceanu. Bătrânii îşi amintesc şi acum de ziua judecăţii populare.

Nicolae este unul dintre cei zece copii pe care i-a avut ţăranul demonizat în filmul de propagandă. Era mic când comuniştii au dat buzna în curtea lor şi le-au luat până şi cenuşa din vatră. În 1949 erau una dintre familiile înstărite din sat. Aveau 50 de hectare de pământ, 150 de oi, şase vite şi doi cai.

„Nu avea de ce să fie chiabur că era pământul lui, munca lui, pentru ce, că doar nu lua de la nimeni nimic”, povesteşte Nicolae Bourceanu.

În ziua judecăţii populare toată suflarea berezenilor s-a adunat la şcoală, în frunte cu agitatorii şi activiştii de partid. Din cel mai respectat om în sat, comuniştii îl transformaseră peste noapte pe Vasile Bourceanu în cel mai periculos duşman al poporului. Şi asta pentru că nu vroia să renunţe de bunăvoie la tot ce agonisise şi să intre în gospodăria agricolă colectivă, celebrele GAC-uri făcute după modelul stalinist.

Strategia comuniştilor era simplă. În primul rând trebuiau distruşi ţăranii înstăriţi pentru că ei opuneau cea mai mare rezistenţă la colectivizare.

„În glugi de coceni, în şire de paie şi şoproane chiaburul a ascuns grâu, un butoi cu 200 de litri de gaz, floarea soarelui, porumb. În timpul secetei chiaburul Bourceanu lua înapoi 10 baniţi de porumb pentru una împrumutată. Ţăranii muncitori din Berezeni îi cunosc bine obiceiurile. Ani de zile i-a jefuit ca în codru, ani de zile a supt vlaga satului această năpârcă nesătulă”. Astfel suna propaganda comunistă.

Nicolae a păstrat butoiul tatălui sau pe care comuniştii îl arătau lumii drept probă a furtului şi a lăcomiei chiaburului. Ca o ironie, după Revoluţie l-a folosit pentru a depozita motorina primită drept subvenţie de la stat pentru cultivarea pământului.

A urmat un proces sumar ţinut în sediul primăriei. Câţiva săteni au fost aleşi pentru a-l înfiera şi a-i aduce acuzaţii. Iancu Ciraru avea pe atunci 12 ani. Îşi aminteşte că cele mai multe dintre învinuiri erau inventate.

Pentru Vasile Bourceanu şi familia sa coşmarul abia începea. Într-o seară a fost luat de acasă şi întemniţat la Poarta Albă. Mult timp nici măcar soţia nu a ştiut unde a fost dus. Au urmat ani grei de muncă silnică la canal. Nu avea voie să primeasca pachete şi pentru a rezista făcea şi norma de muncă a altor deţinuţi de la care primea câte ceva de mâncare.

În închisoare, nouă ne-a spus, că l-a cunoscut pe Corneliu Coposu, chiar i-a făcut norma, şi după revoluţie l-am dus noi la sediu, în 90- 91 şi avem şi un autograf de la Coposu pe care i l-a dat personal”, povesteşte Constanţa Bourceanu, fiica lui Vasile Bourceanu.

După aproape doi ani şi jumătate a fost eliberat. Au început însă ameninţările şi şantajul din partea comuniştilor pentru a semna cererea de intrare în colectiv. Nu a cedat.

Până la urmă, toată averea i-a fost confiscată. Ce nu ştia Vasile Bourceanu era că Securitatea îi deschisese dosar de urmărire informativă încă din anul 1951. Întors acasă, chiaburul continua să critice regimul comunist. Aproape toate discuţiile pe care le avea cu ceilalţi săteni ajungeau apoi la urechile Securităţii.

Vasile Bourceanu a apucat să vadă căderea comunismului. A murit în anul 1995 la vârsta de 92 de ani, neîmpăcat însă. Nu a reuşit să-şi recupereze tot pământul confiscat de comunişti. Nu i s-a făcut niciodată dreptate. Tot ce a primit după ani de suferinţă, de umilinţe şi de muncă a fost o diplomă de luptător anticomunist.