Sari la conținut

Poetul Dan Deșliu: din stalinist feroce, disident

Regimul comunist a promis un viitor roșu și luminos. Pentru a convinge masele de bunele sale intenții, noua orânduire i-a „confiscat” pe scriitorii importanți, transformându-i în agenți de propagandă. Mari nume ale literaturii s-au grăbit să-și ajusteze opera în funcție de cerințele stăpânirii. Obediența îți garanta un statut privilegiat.

Unii intrau la pușcărie, în vreme ce alții, cum ar fi cei trei mari - Arghezi, Sadoveanu, Călinescu - nu intrau. Ceea nu este un păcat, să nu intri la pușcărie. Dar ce au făcut este greu suportabil. Dacă citești cât de jos au putut să ajungă în servilism față de noua orânduire”, spune Cristian Tudor Popescu, scriitor şi jurnalist.

Asta a fost prima mișcare a regimului, să-i coopteze ca factori de propagandă. Bătălia era foarte tare: ori ajungi în închisoare, ori ajungi cu domiciliu forțat, ori, dimpotrivă: urci în locuri pe care înainte ți le-ai dorit și pe care orânduirea burgheză nu ți le făcuse accesibile - academician, Președinte al Marii Adunări Naționale, ca Sadoveanu. De acolo semna și condamnări la moarte”, afirmă scriitorul Gabriel Liiceanu.

Parcă a fost ceva nebunesc ce s-a întâmplat atunci. Scriitorii la care vă referiți - unii dintre ei, poate chiar toți - erau scriitori autentici, adevărați. Aveau deja o carieră literară. Nu mai puneau preț pe ei înșiși”, apreciază criticul literar Gabriel Dimisianu.

Arghezi este autorul unor... am citit niște ditirambi de mulțumire la adresa lui Dej cum nu știu daca exista în literatura universală: Fiecare gură de aer pe care o respir se datorează dumneavoastră, tovarașe Gh. Gheorghiu-Dej! De ce? Pentru că Dej l-a trimis la un tratament”, spune Cristian Tudor Popescu.

Începutul unei noi ere

Instalarea lui Nicolae Ceaușescu la conducerea Partidului Comunist Român a marcat începutul unei noi ere. Dupa ce, în „obsedantul deceniu”, scriitorii erau aruncați în închisori, o aparenta libertate a alimentat optimismul oamenilor de cultură.

S-a dat liber la criticarea obsedantului deceniu. Au primit dreptul niște tovarăși scriitori să scrie critic despre greșelile care s-au făcut în perioada respectiva. Firește, critica nu mergea niciodată spre zona de după venirea lui Ceaușescu, după 1965”, explică scriitorul Cristian Tudor Popescu.

După Tezele din iulie 1971, falsa liberalizare a culturii a cedat locul unei atente supravegheri a breslei scriitorilor. Direcția în care pornea fiecare autor a constituit o opțiune de ordin moral.

Natura umană funcționează pe niște instincte primare: foamea, frica. Or nu se știe câți indivizi, confruntați printr-o turnură a istoriei, cu ajungerea la nivelul ăsta al drojdiei din noi, a drojdiei instinctuale, au puterea să aleagă - cum spunea Ierunca - drumul închisorii, față de fotoliile Academiei”, spune Gabriel Liiceanu.

Cei mai mulți dintre scriitori au pactizat cu regimul comunist, chiar și atunci când au produs așa-zisele cărți disidente, ele reprezentau disidență cu voie de la Miliție”, afirmă Cristian Tudor Popescu.

Un caz singular în istoria literaturii

Un caz singular în istoria literaturii l-a reprezentat poetul Dan Deșliu, în tinerețe pătimaș versificator al ideologiei de partid.

El, la început, a plecat la o vânatoare. Vânătoarea jivinelor! Pe parcurs a realizat, de fapt, care erau jivinele: nu erau cei despre care trebuia să scrie rău, chiaburii! Nu erau ei! Erau cei care îl asmuțeau și îi asmuțeau pe cei aidoma lui, care au scris, în perioada respectivă, împotriva chiaburilor, dușmanilor poporului”, explică Manole Deșliu, fiul poetului.

Paradoxal, din anul 1968, Deșliu devine unul dintre cei mai vehemenți critici ai lui Ceaușescu. Securitatea, care îi întocmește dosar de urmarie și trimite pe urmele lui numeroși informatori, îi observa cu îngrijorare „manifestările ostile”.

Dan Deșliu este chiar un caz. A fost din convingere comunist în tinerețe, iar în anii 80, când încă nu se știa spre ce se îndreaptă regimul Ceaușescu, a fost cel care și-a dat carnetul de partid”, spune Gabriel Dimisianu.

Perioada în care a întors armele împotriva cetății a fost cumplită pentru el. Au început să i se pună bețe în roate atunci când trebuia să i se publice. El continua să scrie. În anii '80, ușor-ușor, au început fel de fel de provocări. A fost agresat fizic!”, afirmă Manole Deşliu, fiul poetului Dan Deşliu.

Dan Deșliu era un personaj, l-am cunoscut. Era un personaj extrem de interesant. Era un tip curajos, cu sânge rece deosebit, fost stalinist feroce, stalinist dur. Am vazut o înregistrare a Securitații a discuției între niște scriitori, într-o casa a cuiva. Dintre toți cei de-acolo, cea mai dură, agresivă și eficientă atitudine de guerrillero antisistem o avea Dan Deșliu! Mai lipsea să spună cum să-l arunce în aer pe Ceaușescu, se vedea că a fost un comunist dur!”, își amintește Cristian Tudor Popescu.

Cei 45 de ani de comunism au produs mutații îngrijoratoare în opera și, mai ales, în conștiința unora dintre scriitorii români. Cultul personalitații a fost posibil și pentru ca o armata de intelectuali s-au pus în slujba lui Ceaușescu.

„Erau cei care-l lingușeau, erau cei care se făceau că-l admiră, unii că-l zeifică, alții-l priveau ca pe o fatalitate”, susține Gabriel Dimisianu.

„Omul are mecanisme de adaptare. Își asimilează porcăriile. Le găsește justificări. Toți au făcut așa. Uitați-vă la ei astazi, când sunt întrebați cum au trăit, de ce erau turnători, de ce-și turnau colegii, de ce scriau opere mizerabile. Au oricând un răspuns pe buze”, spune Gabriel Liiceanu.

„Natura umană este deosebit de interesantă”, adaugă Cristian Tudor Popescu.