Sari la conținut

Procesul Marii Finanţe, o înscenare spectacol. Marii industriaşi au înfundat închisorile în urma unor procese fabricate

Imediat după naţionalizarea din 11 iunie, în toamna anului 1948 un proces răsunător zguduia din temelii România. Propaganda comunistă trâmbiţa că mărețele realizări socialiste, însăși existența regimului de democrație populară, fuseseră cât pe ce să fie aruncate în aer, la propriu, cu bombe. În ziua de miercuri, 27 octombrie, gazetele roşii anunțau zgomotos și triumfalist debutul marelui proces al complotiștilor, spionilor și sabotorilor.

„Procesul cu pricina a avut menirea de a da nume şi prenume acelor oameni vinovaţi de, haideţi să spunem noi, afectarea intereselor poporului”, spune prof. dr. Virgil Ţărăru, vicepreşedintele CNSAS.

„Erau acuzaţii false de trădare, spionaj, înaltă trădare naţională, complot. Era genul de procese fabricate după modelul proceselor sovietice”, afirmă Nicolae Mărgineanu, fiul lui N. Mărgineanu.

Evenimentul a fost cunoscut în epocă sub mai multe nume: Procesul Marii Finanțe, Procesul Mișcării Naționale de Rezistență sau Procesul Popp - Bujoiu, după numele a doi dintre cei linșați. A fost un proces ideologic-spectacol, prin care noii guvernanți sosiți în România călare pe tancurile sovietice încercau să arate poporului cum îl apără de bestiile exploatatoare.

De altfel, ofiţerii sovietici, Ana Pauker şi Teohari Georgescu - ministru de interne - pe atunci au asistat la proces. Dovada felului în care s-a desfăşurat procesul se află în subsolurile Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, unde de altfel este cea mai mare parte a memoriei poporului român din cea de-a doua jumătate a secolului trecut.

Comunismul a fost impus în România după manuale scrise la Moscova. Mai întâi au preluat controlul politic asupra ţării, iar pentru a-l menţine i-au aruncat în închisori şi în lagăre pe liderii partidelor istorice. Apoi, cu pârghiile puterii în mâini au preluat şi controlul economic al României. La fel ca politicienii, marii industriaşi au înfundat închisorile în urma unor înscenări judiciare, cu dosare fabricate, cu mărturii mincinoase obţinute sub tortură şi acuzaţii inventate

„Procesul Marii Finanţe este procesul de fapt care semnalează trecerea definitivă la tipul de organizare economică de tip comunist. Atunci când el a început şi s-a desfăşurat a avut menirea de a legitima măsurile pe care noul regim le lua şi în esenţă să diabolizeze pe cei care regimul îi înlătura”, afirmă Virgil Ţărău.

După 1945 viața românilor nu avea să mai fie nicodată la fel. Situația s-a schimbat radical pentru toți locuitorii țării, fie că erau intelectuali, politicieni, industriași, bancheri, militari, funcționari sau simpli țărani. Comuniștii îi considerau drept dușmani ai poporului și, prin urmare, ei trebuiau să dispară, să lase loc omului nou.

„N-au fost interesaţi comuniştii doar de eliminarea elitelor politice, ci au fost interesaţi foarte tare de eliminarea elitelor economice şi antreprenoriale şi de diabolizarea lor. Să ştiţi că a satisfăcut setea de dreptate socială pe care indivizii urcaţi în noul ascensor social o resimţeau”, explică vicepreşedintele CNSAS.

Douăsprezece persoane au fost aduse în fața Tribunalului Militar în octombrie 1948, acuzate fiind de înaltă trădare, complot și sabotaj.

12 pentru infern. Lista așa-zișilor complotiști începea cu Alexandru Popp, fost director general la Uzinele Reșița. Patronul uzinelor, Max Auschnitt, cel mai mare industrias al Romaniei interbelice a fost singurul judecat în contumacie: reușise să fugă din țară înainte de a începe arestările.

Urmau Ion Bujoiu, proprietar al mai multor mine de cărbune din Valea Jiului, dar și alți industriași, militari sau profesori universitari. Printre ei fizicianul George Manu și psihologul Nicolae Mărgineanu.

„Tatăl meu care fusese bursier în SUA şi avea relaţii în SUA. fusese ales de către prim-ministrul Petru Groza să facă lobby pe lângă comisia aliată de control. Aceste lucruri s-au întors împotriva lui pentru că au devenit toate astea acte de acuzare aberante de altfel”, povesteşte Nicolae Mărgineanu, fiul psihologului.

Comuniștii îşi legitimau puterea după „şcoala” lui Stalin: prin inventarea dușmanilor de clasă. Ei erau vinovați de dezastrul țării, nu jafurile sovieticilor sau incapacitatea noilor guvernanți. Propaganda turna zi de zi în urechile românilor aceste minciuni și aberații, iar prin procese ca cel al Marii Finanțe comuniștii încercau să le demonstreze românilor cine este vinovat de dezastrul ţării.

Marea problemă a acestor procese este că ele diabolizează persoane care anterior nu avuseseră o identitate foarte vizibilă pentru societate şi pun întreaga vinovăţie pentru neşansa, neajunsurile evoluţiei economice în spatele unor nume şi în spatele unor identităţi până la urmă sociale”, explică Virgil Ţărău.

„Tatăl meu a fost dat afară din universitate, nu numai el, ci şi Lucian Blaga şi alţi profesori universitari de calitate, dar sigur că în acea vreme nimeni nu se aştepta ca comunismul proaspăt instalat în România să dureze aşa de mult”, povesteşte Nicolae Mărgineanu.

Au fost organizate grupuri de presiune - de la agitatori, demonstranți, la ziariști care înfierau la comandă politică și până la angajarea unor bătăuși profesioniști.

Tribunalul Militar a fost asaltat de sute de telegrame venite, chipurile, din toate colțurile țării, trimise de oamenii muncii care își exprimau indignarea față de faptele inculpaților din lotul Marii Finanțe și cereau pedepsirea lor exemplară. Tehnicienii de la mina Teliuc, de exemplu, cereau schingiurea lor până la moarte. Unul dintre semnatarii telegramelor cerea ca judecații să fie trași pe roată. Un altul cerea să li se scoată ochii și să li se smulgă unghiile. Nu în ultimul rând se cerea spânzurarea celor judecați.

Ziarele comuniste i-au supus pe români unui adevărat bombardament mediatic în zilele procesului dinoctombrie-noiembrie 1948. Limbajul folosit în articolele unor jurnale precum Scânteia sau România Liberă părea a fi cel al unor procurori-securiști, nicidecum al unor ziariști.

Un angajat al direcției presei, scârbit de ceea ce vedea în jur, nota în jurnalul personal că actul de acuzare, publicat pe trei pagini de ziar, este o perlă de literatură de cel mai prost gust, lipsit de fantezie și cusut cu ață albă. E atât de prost ticluit, spunea el, încât se vede cât de colo că totul e o înscenare. De altfel, presa comunistă miza pe bestializarea adversarilor politici. Inculpații în procesul Marii Finanțe erau numiți șerpi, ploșnițe, hiene, sabotori, trădători, bandiți, lachei sau slugoi, evident ai imperialismului anglo-american.

„Nu puteai să distrugi o întreagă clasă care era o clasă valorizată şi valorică de fapt în unele societăţi fără a o diaboliza. Şi în esenţă şi industriaşilor sau finanţiştilor sau moşierilor li s-a întâmplat acelaşi lucru: ei au devenit o categorie diabolizată în termeni ideologici. Asta înseamnă transferul războiului de clasă în diferitele straturi ale societăţii”, spune vicepreşedintele CNSAS.

După numai o săptămână de la debutul procesului s-a dat și sentința: muncă silnică pe viață sau zeci de ani după gratii, amenzi grele si confiscarea totala a averilor. Majoritatea celor condamnaţi în Lotul Marii Finanţe au murit în Zarca Aiudiului. Puterea comunistă şi-a atins scopul: cei mai buni specialişti în economie au fost exterminaţi, capitalismul şi valorile democratice au fost îngropate. Abia în anul 1998 Curtea Supremă i-a reabilitat, post-mortem, pe cei condamnați în procesul Marii Finanţe.