Sari la conținut
News Alert

Restalinizarea culturii. Tezele din iulie 1971, revoluția lui Ceaușescu inspirată de Mao

Deşi avea numai patru clase, marele conducător s-a înnobillat cu titlul de Doctor Honoris Causa. Una din marile dorinţe ale „Geniului Carpaţilor” a fost să facă şi el parte din clasa intelectualilor, să scrie cărţi sau măcar să le spună altora ce să scrie, să aibă parte de ode, de iubire şi de show-uri cum numai în Asia Roşie mai văzuse.

În iunie 1971, Nicolae Ceauşescu, Elena şi alţi înalţi demnitari comunişti, printre care Ion Iliescu, pe atunci ministru al tineretului şi secretar al CC al PCR, au descoperit spectacolele de propagandă din China şi din Coreea de Nord.

După ce a vizitat China, Coreea de Nord, Mongolia şi Vietnamul de Nord ( 1-24 iunie 1971), Ceauşescu convoacă o teleconferinţă cu prim-secretarii de partid ai judeţelor şi le expune o nouă linie culturală şi ideologică a Partidului, revoluţia culturală în stil maoist. Revoluţia culturală coincide cu debutul cultului personalităţii.

Ca o anticipare a revenirii la metodele bolşevice în controlul culturii, în februarie 1970, într-o şedinţă a Secretariatului PCR, a fost luată în discuţie tema cinematografiei, un subiect separat fiind criticarea filmului „Reconstituirea” de Lucian Pintilie. Ceauşescu a afirmat că „omul care nu scrie pentru întregul său popor nu este poet” şi a lansat conceptul de „umanism socialist” - în fapt, o întoarcere la realismul socialist din anii '50. Printre punctele tezelor: interzicerea muzicii „decandente” la radio şi la televiziune, interzicerea băuturilor alcoolice în centrele universitare, participarea tinerilor la mari proiecte de construcţie ca parte a muncii patriotice, intensificarea educaţiei politico-ideologice în şcoli şi universităţi, intensificarea propagandei politice folosind radioul şi televiziunea, precum şi cinematografia, editurile, Uniunea Artiştilor Plastici ș.a.m.d. Liberalizarea din 1965 a fost condamnată şi a apărut un nou index de cărţi interzise.

L-a nenorocit de-adevărat vizita făcută în Coreea de Nord și în China. Pentru că acolo a fost gâdilat în forma ultimă dorința lui primitivă de măreție”, spune Gabriel Liiceanu.

Din 1965, anul morţii lui Gheorghe Gheoghiu-Dej, şi până în 1971, anul apariţiei tezelor din iulie, Nicolae Ceauşescu a jucat cartea grelei moşteniri. Noul prim-secretar al Partidului Muncitoresc Român a lăsat falsa impresie că este adeptul unui regim mai puţin dur decât cel impus de predecesorul său, în „obsedantul deceniu”.

Acești germani din R.D.G se minunau, nu pot să vă spun cum, erau uluiți de filmele care se dădeau în România, filme din Occident, erau uluiți de cărțile care se traduceau în România. Noi pe vremea aceea aveam spectacole cu Beckett, aveam spectacole cu Ionesco, ei habar n-aveau de aceste nume”, își amintește scriitoarea Nora Iuga.

Atunci au izbucnit talente care s-au manifestat liber, de la Liviu Ciulei și Pintilie, în teatru și film”, menționează Gabriel Liiceanu.

Răspunsul corect istoric, dacă cercetăm izvoarele cu atenție, este: nu a avut loc nicio schimbare! Ceaușescu nu a fost niciodată progresist, deschis, comunist luminat”, punctează jurnalistul Cristian Tudor Popescu. 

21 august 1968, ziua în care Ceausescu dă lovitura. De la balconul Comitetului Central, Ceaușescu condamnă vehement invazia Cehoslovaciei de către sovietici și astfel câştigă simpatia Occidentului şi, mai ales, încrederea populației. „Pătrunderea trupelor celor cinci ţări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greşeală şi o primejdie gravă”, spunea Ceaușescu.

Revoluția culturală a lui Ceaușescu alungă 200 de scriitori. De patru ori mai mulți decât în perioada Dej

Aparenta deschidere a lui Ceauşescu a durat până în iulie 1971. Răvăşit de ceea ce văzuse la comuniştii cu ochii oblici, marcat de fanatismul lor, Ceauşescu stabileşte că intelectualul român trebuie să aibă o singură menire: dezvoltarea multilaterală a construcţiei socialiste a omului nou. În tezele din iulie, în numai 13 puncte, „geniul Carpaţilor” îşi impune viziunea. Este condamnată ideologia burgheză şi orice element străin. Presa şi revistele de artă şi cultură sunt obligate să promoveze doar creaţiile ce corespund ideologiei partidului. Radioul şi televiziunea la fel. Cărţile sunt cenzurate. Muzică străină este interzisă.

Din cauza revoluţiei culturale iniţiate de Ceauşescu, 200 de scriitori au ales exilul, de patru ori mai mulţi decât în perioada lui Dej. Cei care au rămas în ţară fie au ales să servească regimul, fie au luptat cât au putut ca să nu-şi vadă cărţile cenzurate sau interzise.

Unul dintre ei a fost Augustin Buzura. Cartea sa Absenții, scrisă cu un an înainte de apariția tezelor, a fost interzisă. Prezenta frământările unui medic psihiatru, care facea muncă de cercetare, însă cel care culegea laurii era un director comunist.

Măsurile pe care le luăm în domeniul activităţii ideologice şi educativ-culturale vor marca fără îndoială un moment în lichidarea rămânerii în urmă în acest domeniu, în îmbunătăţirea activităţii ideologice”, afirma Ceaușescu în tezele din iulie.

Prima victimă a tezelor este regizorul Lucian Pintilie a cărui piesă de teatru ,,Revizorul'' de Gogol este interzisă. Liviu Ciulei, directorul Teatrului Bulandra, unde se juca piesa, este demis. Cinematografia, teatrul și literatura au fost puse total în slujba partidului unic.

„A apărut o listă cu vreo 22 de scriitori care figurau pe acea listă și care n-au mai avut voie să publice niciun rând, absolut niciun rând. Cărțile au fost scoase din librării, cărțile au fost scoase din biblioteci, toate puse la fondul special. M-am aflat și eu pe lista aceea”, povestește scriitoarea Nora Iuga.

Rock-ul, acea creație zbuciumată a imperialiștilor capitaliști, a fost interzis. După câţiva ani de rezistenţă, membrii trupei Phoenix, cea mai cunoscută în perioada aceea, au plecat din ţară.

Trupa a fost obligată să cânte numai piese româneşti şi să se inspire din folclor, ca să supravieţuiască.

Eu eram uimit, într-un anume fel: Domnule, cum să cântăm folclor? Cântam Donovan, cântam Bob Dylan, cântam, mă rog, din cântăreţii...eram fani ai cântăreţilor de folk american şamd”, spune Mircea Baniciu.

Tot în urma tezelor din iulie, băuturile alcoolice au fost interzise în „locurile distractive pentru tineret”. Ceauşescu voia sa combată influenţele străine, deci şi muzica „decadentă''.

În schimb, tinerii au fost puşi la muncă patriotică. Un obiectiv major era „combaterea formelor de parazitism şi cultivarea muncii în slujba patriei, a poporului şi a societăţii socialiste”.

Începe cultul personalității

Revoluția culturală coincide cu debutul cultului personalităţii. Nicolae şi Elena Ceauşescu devin membri de onoare ai Academiei Române, manifestaţiile de ziua naţională capătă grandoarea celor din China şi Coreea de Nord, iar poeziile şi cântecele vorbesc numai despre iubitul conducător şi „savantul de renume internaţional”, Elena Ceauşescu.

„În clipa în care 10.000 de oameni îți fac numele din trupuri și când altă sută de mii îți urlă numele pe stadioane (....), sigur că e posibil să-i fi produs o reacție de genul „Păi ce avem noi, la Românica? La noi este o brigadă artistică de amatori! Să facem și noi un show adevărat!" O fi fost o dorință de show... ”, încearcă să explice Cristian Tudor Popescu.

1971 rămâne în istorie drept anul în care Ceauşescu a prins curaj şi gust pentru spectacol în stil uriaş. Vor urma vremuri în care aproape toţi românii vor juca într-o piesă de teatru scrisă la Phenian şi pusă în scenă şi în România, o ţară uniformizată în care să gândeşti liber devine un delict.