Se împlinesc 26 de ani de când Timişoara devine primul oraş liber de comunism, din România

Data publicării:
revolutie timisoara-2

La 20 decembrie 1989 au fost întocmite primele liste cu revendicări. Au fost înmânate primului ministru al guvernului, Constantin Dăscălescu, care se afla la Timişoara. Seara, a fost intocmit primul program al revoluţiei române.

Tot în urmă cu 26 de ani, a luat naştere Frontul Democratic Român. Revoluţionarii cereau demisia lui Nicolae Ceauşescu, a guvernului, alegeri libere precum şi libertatea presei. Au cerut, de asemenea, condamnarea celor responsabili de evenimentele sângeroase din 17, 18 si 19 decembrie.

Noaptea, echipe de muncitori înarmaţi cu bâte au fost timişi la Timişoara pentru a interveni în forţă. Generalul Vasile Milea cerea militarilor să se retragă în cazărmi. Într-un discurs la postul naţional de televiziune, Nicolae Ceauşescu, i-a numit pe revoluţionarii de la Timişoara, huligani. În zadar a cerut noi măsuri represive, pentru Timişoara nu mai era cale de întoarcere.

Azi, la Timişoara, vor răsuna sirenele din tot oraşul, marcând astfel momentul în care Timişoara a devenit primul oraş liber de comunism, din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri