Sari la conținut

„Tezele din iulie”. Cum se ocolea cenzura? 

Emisiunea „Jurnalul de Seară” a tras concluziile alături de patru invitați de seamă: actorul Victor Rebengiuc, regizorii Laurențiu Damian și Copel Moscu și cântărețul și compozitorul Mircea Baniciu. Pentru o mai autentică incursiune în trecut, emisiunea a fost transmisă alb-negru.

Într-o ediţie specială a „Jurnalului de Seară”, transmisă în direct din faţa fostului Comitet Central, Cosmin Prelipceanu şi invitaţii săi, Victor Rebengiuc, Laurențiu Damian, Copel Moscu şi Mircea Baniciu au vorbit despre efectul pe care l-a avut asupra vieţii culturale din România, din perioada comunistă, dorinţa lui Nicolae Ceauşescu de a-şi impune cultul personalităţii.

În 1970, într-o şedinţă a Secretariatului P.C.R, Ceauşescu a afirmat că ,,omul care nu scrie pentru întregul său popor nu este poet” și a lansat conceptul de „umanism socialist”. Printre punctele tezelor din iulie 1971 se numără şi interzicerea muzicii „decandente” la radio și la televiziune, interzicerea băuturilor alcoolice în centrele universitare, participarea tinerilor la mari proiecte de construcţie ca parte a muncii patriotice, intensificarea educaţiei politico-ideologice în şcoli şi universităţi, intensificarea propagandei politice folosind radioul şi televiziunea, precum şi cinematografia, editurile, Uniunea Artiştilor Plastici.

Actorul Victor Rebengiuc a povestit cum nicio piesă de teatru nu putea fi jucată în fața publicului fără aprobarea comisiei ideologice. Textul interesa, nu nivelul artistic, a subliniat actorul: „Veneau cele mai importante persoane ale partiduluui să dea girul pentru spectacol, se duceau, discutau și veneau cu modificări de text”. El a povestit că, de pildă, a trebuit schimbat numele unor personaje care se numeau Valentin, Valentina sau Colea, pentru că, socotea cenzura, era un diminutiv de la „Nicolae”.

„Eram avertizați că va fi cineva în sală care va vedea dacă respectăm sau nu spectacolul”, a explicat actorul. În aceste condiții, în care textul nu putea fi schimbat, interpretarea era cea care le permitea actorilor să transmită publicului celebrele „șopârle”, care făceau ca spectacolele să se joace cu casa închisă.

Cum a fost posibil să funcționeze așa de bine cenzura? „A fost un exces de zel din partea unora, ca să-și arate atașamentul față de partid”, explică Victor Rebengiuc.

Totuși, actorul consideră că mai urâtă a fost foametea care a afectat toată populația. Tezele din iulie au afectat lumea intelectuală, dar foametea am îndurat-o cu toții, spune Victor Rebengiuc.

-----------------

Omul nou trebuia să fie un fel de soldățel coreean care să fie promovat în câmpul muncii pentru niște merite extraordinare, care trebuia să aibă o nevastă-model, care trebuia să aibă o familie, care trebuia să împărtășească idealurile comuniste și acele culmi”, a explicat regizorul Laurențiu Damian.

Tezele din '71 au avut consecințe mai cu seamă în 78-79 și mai ales în 83, când a fost o consfătuire la Mangalia, iar Ceaușescu a văzut filmul lui Pița Faleze de nisip. La filmul documentar mai exista o comisie de cenzură, cea de la România Film. Muncitorii trebuiau să aibă salopete noi, totul devenea un fel de coregrafie în culori. Documentarul trebuia să fie educativ, spune Laurențiu Damian.

România a fost singura țară din blocul estic în care filmul era tăiat. În celelalte țări, inclusiv în Uniunea Sovietică, se vedea filmul, se punea ștampila „cenzurat”, era refuzat în distribuție și trimis în arhivă. Filmul documentar despre Maria Tănase a rămas cu șapte minute din 45, pentru că a deranjat prezentarea unei lumi care treptat-treptat dispărea – o lume elegantă.

Despre Sergiu Nicolaescu, Laurențiu Damian spune că a prins acea formulă de epopee națională care îi plăcea lui Ceaușescu, a fost un om abil, a adus oamenii la cinema, a dat mereu cenzurii impresia că avea o carte mare de jucat, dar, de fapt, nu o avea.

-------------------

Copel Moscu povestește că i s-a cerut să-și radă barba ca să apară într-o emisiune televizată. Barba era absolut interzisă pe micile ecrane. De ce? Probabil că omul semăna cu un preot, cu un călugăr, era o îndrăzneală occidentală să semeni cu un hippie. Copel Moscu spune că a rezistat cenzurii prin umor. Introducerea „șopârlelor” era un pretext pentru distracție. Lucrurile erau cunoscute, se știau și de către cenzură, se știau și de către Securitate, dart erau lăsate, se povesteau și deveneau legendare, pentru că trebuia să existe o supapă prin care presiunea aceea cumplită să iasă. Existau „șopârle tolerate”, a explicat Copel Moscu. „Nu erau acte de curaj, știam că sunt tolerate”, a ținut el să sublinieze.

Regizorul a mai povestit că cei de la cenzură erau oameni culți, simpatici, niște „bunici sfătoși”, care veneau la vizionare: unul închidea ochii și ciulea urechile, iar celălalt deschidea ochii foarte bine. Unul se pricepea să vadă, celălalt trebuia să audă. Nu știau film, dar știau ce nu e bun pentru partid. „Și-atunci și noi, cum găseau actorii șopârle, găseam posibilitatea de a scăpa de cenzură astfel: în anumite momente ale filmului, băgam niște imagini care evident n-aveau ce căuta: o biserică, o slujbă, o ceva, o casă dărâmată, un bețiv trântit în șanț și sigur, cu instinctul lor, se aruncau ca niște fiare pe acele momente, își făceau datoria și restul filmului rămânea neatins. Dar nu întotdeauna”, a povestit Copel Moscu. El spune că în cinematografie a existat „un ochi de lemn”, o „privire de lemn”, similară „limbajului de lemn”.

Pe de altă parte, regizorul a explicat că nu a existat obligativitatea de a face propagandă, doar cei care voiau să obțină o casă sau să urce în ierarhia de partid făceau filme de propagandă. Însă, întrebat ce a reușit Ceaușescu cu tezele din iulie, regizorul a conchis: „Autocenzura, până te scârbeai de tine”.

----------------------

Mircea Baniciu povestește că cenzura nu permitea trupelor care cântau în localuri, mai ales pe litoral, să cânte în limba engleză, dar imediat ce pleca cenzorul, aceste trupe cântau tot cum voiau ele – în franceză, engleză, italiană. Au existat și sancțiuni pentru asta, dar destul de firave. La radio, în schimb, „se tăia tot”.

Cântărețul a povestit că textele în special erau supuse cenzurii. Nu aveai voie, de pildă, să spui ceva de biserici și din cauza asta a avut de suferit o piesă cântată împreună cu Phoenix, Meșterul Manole. „Noi luam însă partea hazoasă a lucrurilor, fiindcă ne amuzam la un moment dat de atâta prostie”, spune Mircea Baniciu. Artistul a evocat un episod în care șefei Comitetului Culturii, Suzana Gâdea, i s-au prezentat niște cărți care trebuiau să intre la editare. Printre ele era și „Istoria religiilor” de Mircea Eliade. Reacției Suzanei Gâdea: „Mâine, tovarășul Eliade să fie la mine la birou, la ora 9.00!”.

Mircea Baniciu spune că, timișorean fiind, a simțit mai puțin rigorile cenzurii. Cei de la Timișoara puteau recepționa postul maghiar de televiziune, posturile iugoslave, unde puteau vedea filme, spectacole, concerte. Mai mult, sâmbătă și duminică, sârbii veneau în piață cu haine din Italia, cu discuri, cu tot ce nu se găsea.

După plecarea din țară a membrilor formației Phoenix, Mircea Baniciu spune că a fost întrebat dacă nu cumva le cântă melodiile. 

Noi, fiind tineri, nu am perceput lucrurile în toată gravitatea lor. Le-am perceput cumva amuzându-ne de câtă demență și prostie pot să existe. Am luat partea comică. De multe ori l-am comparat pe Ceaușescu cu Louis de Funes”, spune Baniciu. El recunoaște, însă, că aparițiile sale la televiziunea națională au fost suspendate timp de un an pentru că a refuzat să apară cu un cântec „patriotic” pentru 23 August.

Din seria întâmplărilor absurde a povestit cum în televiziune femeile nu puteau intra în pantaloni, în urma unui ordin al Elenei Ceaușescu. Într-o iarnă groaznică, actrița Vasilica Tastaman a venit în pantaloni și nu a fost lăsată să intre. Atunci, actrița și-a dat pantalonii jos, la intrarea în televiziune – avea o blană mai lungă – și în felul acesta a putut pătrunde în instituție. Întâmplarea a ajuns la urechile Elenei Ceaușescu și a fost suspendată și Vasilica Tastaman.

Nicu Ceaușescu era cu noi, cu Phoenix. (Tinerii) Maurer, Ceaușescu, Mizil erau fani Phoenix, erau prietenii trupei, erau invitați...”, a dezvăluit Baniciu, întrebat ce fel de muzică ascultau tinerii din nomenclatură. El a povestit că un festival studențesc, „Primăvara baladelor”, a fost organizat la Facultatea de Drept chiar de Adrian Năstase. „Ei erau fanii noștri, veneau la spectacole, ne întâlneam, ieșeam cu ei la o berică și așa mai departe. Protipendada avea voie. Aveau mag-uri, aveau magnetofoane, ascultau muzici, ei aveau un statut special al lor”, a povestit Mircea Baniciu.

_________________________

La Digi24 continuă campania „1989, Anul care a schimbat lumea”. Vă prezentăm imagini-document din perioada comunistă, fragmente din jurnalele de actualități și din filmele de propagandă.

În fiecare zi, timp de un an, pentru cei care au trăit în comunism, dar mai ales pentru cei care astăzi au 25 de ani, Digi24 vă prezintă „Imaginile comunismului”.