Sari la conținut

Tezele din iulie. Studioul Sahia, principala unealtă de propagandă a regimului comunist. Cum erau spălate vacile cu șampon înainte de filmare

Iata cum suna un spectacol susținut de o „brigadă artistică”, filmat în studiourile Sahia:

 „Când spui PARTID,

Se-nalță primăveri.

Când spui PARTID,

Dau apele lumină.

Când spui PARTID,

Cresc visuri și puteri.

Și timp, și depărtare

Ți se-nchină.

 

Când spui PARTID,

Câmpiile-nfloresc!

 

Când spui PARTID,

Aripa se desface.

 

Să ne trăiești,

PARTID muncitoresc,

Chezaș de fericire

Și de pace!”

Odată cu instaurarea comunismului, a explodat și producția de documentare cu tematică socialistă. În 1948 cinematografia a fost naţionalizată după modelul sovietic. A fost introdusă cenzura, iar presa independentă a fost desfiinţată. Să lucrezi în cinematografie însemna să slujești partidul, să fii agitator, să duci muncă de lămurire, să prezinți adevărul drept minciună și minciuna drept adevăr.

„(...) daca ar trebui să discutăm foarte sincer, cam toate erau filme la comandă. Pentru că era un plan tematic care se înainta la minister, care trebuia să cuprindă: tovarășul și toată povestea de politică, în general. Pantenie Tuțuleasa, operator de protocol, făcea aceste filme”, explică regizorul Laurențiu Damian.

Iată o discuție dintr-un astfel de documentar:

Păi cum să nu fie secetă? La aşa guvern, aşa vreme! Guvernul Groza nu numai că n-a adus el seceta, dar el ne va mântui de toate relele ei! El şi nu altul!”

În anii 50, mai bine de jumătate din populaţia ţării era analfabetă. De aceea, producţiile cinematografice de propagandă, mizau în special pe vizual pentru a-i influenţă pe români.

Pantelie Tuţuleasa a lucrat timp de 41 de ani la Studiourile Sahia, la Jurnalul de Actualităţi. A fost cameramanul lui Nicolae Ceauşescu şi l-a însoţit în toată lumea. A filmat vizitele oficiale ale dictatorului, dar şi viaţă lui privată. Pantelie Tuţuleasa a imortalizat pentru istorie turneul lui Ceauşescu în Asia comunistă din anul 1971.

Documentarele arătau cu mare înflăcărare nouă realitate din ţară, fără să sufle o vorbă însă despre cei aflaţi în închisori, despre teroare, despre comunizarea României. Temele variau în funcţie de agenda partidului. Colectivizarea, industrializarea forţată erau prezentate în culori roz. De bază era lupta omului nou cu vechea societate putredă, coruptă, burghezo-moşierească.

Studioul Sahia, fondat în 1950 a devenit principala unealtă de propagandă şi avea drept tel suprem ridicarea în slăvi a realizărilor comunismului.

„Păi cine dă banii condiționează”, comentează Pantelie Tuțuleasa.

„Ideea este: domle, statul nostru plătește pe tovarășul regizor, statul nostru furnizează banii, dă banii pentru film și până când o să vină tovarășul regizor să depună 20 de milioane de lei în bancă sau la CEC sau la casieria de la Mogoșoaia, până atunci va face tovarășul regizor ce îi spunem noi”, explică și Cristian Tudor Popescu.

„Dacă te duceai să faci un film despre agricultura comunistă, regizorii aveau grijă să-și cumpere câteva bidoane cu șampon și-și spalau vacile înainte de filmare. Apoi vacile alea erau duse peste tot. Erau niște vaci top-model. Erau Miss Cow 1980. Pentru ca era cea mai fumoasă, avea ugerul cel mai mare, coarnele cele mai lustruite”, povestește regiorul Copel Moscu.

La Sahia se produceau scurtmetraje documentare, filme de protecţia muncii, dar şi jurnalul de actualităţi, una dintre puţinele surse de informare pentru români, alături de „Scânteia". Jurnalul era proiectat în cinematografe sau... călătorea în ţară, cu caravana!

„Avea o rubrică cu subiecte din interior și subiecte de exterior. Și subiectele din exterior erau tentante, vă dați seama că orice spectator de spectacol de sală de cinema voia să mai vadă ce mai este prin cealaltă parte a lumii”, povestește Pantenie Tuțuleasa.

Odată cu tezele din iulie din anul 1971, lucrurile s-au înrăutățit, cenzorii au devenit și mai vigilenți și orice libertate de gândire a fost suprimată.

„Venea aceasta comisie și erau diverse etape. Etapa în care niște oameni nu priveau imaginea, dar ascultau sunetul. Și își notau ce trebuie scos. Etapa în care după ce auzeau sunetul vedeau imaginea și spuneau ce trebuie scos", povestește Laurențiu Damian.

„Nu se știe din ce motive erau interzise imagini cu pungi de plastic, tricouri imprimate, cu baieți cu barbă, fete cu minijup, cruci, morminte. Tot ce ținea de religie. Cenzura avea grijă să le curețe”, spune Copel Moscu.

Sovieticii au învăţat de la nazişti cum să filmeze evenimentele importante pentru a-i inspira şi mobiliza pe spectatori. Comuniştii români au luat lectii de la sovietici şi le-au aplicat atunci când au imortalizat procesele politice-spectacol, înmormântarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej sau congresele partidului. O armată de cameramani și de politruci aveau misiunea să ridice în slavi partidul, fie el brun ca-n Germania nazistă, fie el roșu ca-n Uniunea Sovietică.

„Apoi tot felul de procedee. Trans-trav, filmări aeriene, totul pentru a da o senzație de ridicare a inimilor de entuziasm. Pentru că era necesar un alt cinema, pentru noua orânduire, montajul fiind procedeul fundamental pentru propagandă și manipulare în cinematograf”, explică Cristian Tudor Popescu.

Imaginile au puterea de a emoţiona, de a convinge, de a modela minţi. Regimul comunist le-a folosit din plin în documentare pentru a manipula şi a minţi. Pentru a crea o noua orinduire, luminoasă, doar in imaginile cosmetizate cu mare grijă de activiști.