Sari la conținut

13 iunie 1990, Ziua Diversiunii. Filmul uneia dintre cele mai violente zile din istoria recentă a României

A fost ultima zi a manifestației maraton din Piața Universităţii şi, în acelaşi timp, ziua unei uriaşe diversiuni. Rezultatul: morţi şi răniţi, devastarea unor clădiri ale Ministerului de Interne şi SRI, întreruperea emisiei Televiziunii Publice, singura la acel moment.

13 iunie a fost semnalul venirii la Bucureşti a circa 20 de mii de oameni din Valea Jiului, Comăneşti, Braşov şi Călăraşi, oameni instigaţi la violenţă împotriva Opoziţiei civice şi politice.

În după-amiaza zilei de luni, 11 iunie, Ion Iliescu merge la o întâlnire, la Palatul Victoria. Erau de față primul-ministru Petre Roman, vicepremierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de interne, Mihai Chițac, directorul Serviciului Român de Informații, Virgil Măgureanu, șeful Marelui Stat Major, Vasile Ionel, procurorul general, Gheorghe Robu.

Tema discuției: îndepărtarea tuturor demonstranților din Piața Universității. Peluza de la Teatrul Național era ocupată de corturile greviștilor foamei încă de la sfârșitul lui aprilie. Miercuri, pe 14 iunie, Guvernul Roman urma să fie învestit de Parlamentul ales la 20 mai. Liderii FSN voiau să evite eventuale proteste în ziua festivă.

Exista deja cererea imperativă a procurorului general al Republicii, domnul Gheorghe Robu, cu privire la restabilirea normalităţii în zona de trafic a Pieţei Universităţii. Adică orice intervenţie trebuia să aibă o bază legală şi aceasta era baza legală a intervenţiei. Iar dincolo de baza legală care era cererea procurorului general, exista şi un nivel politic al chestiunii, trebuia ca Parlamentul să se reunească şi să aibă loc formarea noului Guvern, guvern legitim într-o situaţie de nornalitate”, spunea Petre Roman.

Hotărârea în sine a fost neghioabă, ca să discutăm pe şleau, pentru că ea a dus după aceea la şirul acela de consecinţe care au scăpat de sub control, inclusiv intervenţia unor interlopi, dovedită de alt fel, care au pus foc în diferite instituţii şi care au pătruns acolo unde nu le era locul, cum a fost ocuparea Poliţiei şi altele”, a declarat Virgil Măgureanu.

Ministrul de interne, Mihai Chiţac, acum decedat, a dezvăluit că potrivit planului iniţial în Piaţa Universităţii ar fi trebuit să intervină şi muncitori din Bucureşti, că staţia de metrou Universităţii ar fi trebuit blocată pe tot parcursul zilei, iar balconul din colţul Facultăţii de Geografie închis. Or, sugera el, tocmai nerespectarea acestor puncte au dus la escaladarea violenţelor şi la înlăturarea sa din funcţie. Petre Roman neagă categoric afirmaţia. El spune că în Piaţa Universităţii urmau să intervină doar forţele de ordine, nimeni altcineva.

După victoria FSN în alegerile din 20 mai, Liga Studenților, Grupul Independent pentru Democraţie, Societatea Timișoara și alți organizatori ai manifestaţiei maraton anunţaseră că recunosc rezultatul scrutinului şi că renunţă la protestul de stradă. Deci, pe 13 iunie, în jurul orei 5 dimineața, Poliția și Jandarmeria au avut de evacuat doar câteva zeci de persoane. O fac însă cu atâta brutalitate încât stârnesc mânie. În plus, au loc arestări, inclusiv în interiorul Universităţii şi Institutului de Arhitectură: „Poliţia trebuia să procedeze conform regulilor. Adică reţinerile trebuiau să aibă loc dacă acei manifestanţi s-ar fi manifestat violent. Reţinerile au avut loc, dar s-au produs ceva mai târziu. Şi lucru pe care eu l-am respins au fost cele făcute fără un mandat. Şi lucru asta s-a întâmplat. Această operaţiune a fost şi prost pregătită şi prost executată. Este motivul pentru care a doua zi am înlocuit ministru de Interne”, a povestit Petre Roman.

În jurul orei 11, în Piaţă vin muncitori pro-FSN. Vestea arestărilor din zorii zilei îi readuce la faţa locului şi pe mulţi dintre manifestanţii anticomunişti obişnuiţi în Piaţa Universităţii. „Marian Munteanu a fost reţinut în dimineaţa de 13, pe urmă la insistenţele noastre şi ale altora i s-a dat drumul în cursul aceleiaşi zile. Venind către Liga Studenţilor, am dat un rond în jur. Am realizat că urmează ceva extrem de grav. Pentru că Poliţia utiliza mijloacele clasice, adică aduce în locul unde vrea să creeze provocarea membri ai lumii interlope, hoţi, copii de la diverse leagăne, oameni care trăiesc dedesupt şi care sunt pur şi simplu aruncaţi în acea zonă, crează dezordine şi haos. E ceea ce s-a încercat şi s-a reuşit”, a spus Mihai Gheorghiu. În jurul orelor 16.00, începe scena focului. Câte autobuzele ale forţelor de ordine sunt incendiate. În Piață apare însă informația că arestaţii se află la Ministerul de Interne, pe Calea Victoriei. Unii dintre manifestanţi se îndreaptă într-acolo.

Amestecul de demonstranţi anticomunişti, infractori şi ofiţeri sub acoperire a împins tensiunea la paroxism. „Îmi amintesc de strigătul absolut disperat al ministrului de Interne, aflându-se în interiorul Ministerului de Interne: „Ne atacă, ne omoară, era de-a dreptul panicat!”. Eu nu înţelegeam nimic, adică dumneata, ministru de Interne, nu poţi să faci nimic? Despre ce vorbim?”,a spus Petre Roman. „S-a pătruns atunci şi într-o clădire aparţinând SRI-ului. Deci cei care au intervenit ştiau exact unde să meargă. Cum să nu ştie, dacă s-au dus la Poliţie, au trecut doar drumul ziua în amiaza mare şi ăştia s-au evacuat prin acoperiş”, a spus Virgil Măgureanu.

În jurul orei 18, provocatorii îndrumă o masă de câteva sute de persoane spre Calea Dorobanţilor. „Am văzut la Poliţia Capitalei de pe Beldiman cum ardea şi am ajuns în Piaţa Universităţii, autobuzele arse, lumea ameţită, speriată, nu ştiau ce să facă, derutaţi. Şi a apărut un camion care a zis: mergem la televiziune, veniți și voi? Ştiu că m-am agăţat şi eu şi Victor în acel camion care ne-a dus până la televiziune”, a declarat Cornelia Naum, mama actualului premier Victor Ponta.

La ora 20, TVR își întrerupe emisia. În jurul orei 21, preşedintele ales Ion Iliescu îi cheamă pe români să ajute armata şi forţele de ordine să restabilească ordinea. El atribuie violenţele unor „elemente extremist de tip legionar”. La zece seara, autoritățile se hotărăsc în sfârșit să facă ordine.

Dar în exact acele momente, la Craiova avea loc un alt fel de confruntare. Șeful gării, Ioan Manucu, invoca regulamente și căuta soluții tehnice ca să împiedice trei garnituri de tren cu 5000 de mineri să își continue drumul spre București. Din nenorocire, curajul său nu a fost suficient.