Sari la conținut

1990 ANUL 0 ERA NOASTRĂ. Proclamația de la Timișoara

Esenţa Proclamaţiei a fost Punctul 8: niciun activist de partid şi niciun ofiţer de securitate nu va avea voie să candideze la alegeri. O lună mai târziu, această cerere avea să devină motorul manifestaţiei maraton din Piaţa Universităţii din Bucureşti. Dar lustraţia nu a devenit niciodată lege în România.

Florian Mihalcea, Societatea Timişoara: Ţara nu înţelegea de ce nu ne liniştim şi nu acceptăm noile structuri şi noua ordine din România, şi pentru aceasta trebuia explicat întregii ţării de ce timişorenii continuă să fie pe stradă, de ce nu sunt mulţumiţi cu ceea ce s-a întâmplat după Revoluţie.

Adrian Kali: În 1990, simţeai că ceva nu e în regulă, simţeai că ai fost păcălit! După ce am fost împuşcat, mergând la Procuratura Militară, văzându-i pe ăia care ne cereau nouă declaraţii, când ei ştiau foarte bine ce s-a întâmplat, când ei erau liberi, era înainte să înceapă circoteca aia numită Procesul de la Timişoara era hilar... să te duci să declari ce ai păţit, iar ei care stăteau acolo, precis aveau legătură, era imposibil să fii acolo şi să nu ai legătură cu represiunea. Oraşul era în mâna Armatei, comandantul Timişoarei şi judeţului era un fost general comunist Popescu, era ca şi când nu se întâmplase Revoluţia.

Inițiatorul Proclamației de la Timișoara a fost scriitorul George Șerban. Pasionat de istorie, a înțeles încă din decembrie că obiectivele anticomuniste ale Revoluţiei Române trebuie sintetizate într-un document scris. După câteva luni, oamenii fostului regim sunt încă în funcţii cheie. Cei care îşi doreau o democraţie occidentală simt nevoia să acţioneze.

În februarie 1990, textul lui George Şerban este supus la vot şi adoptat de conducerea Societăţii Timişoara.

Primul punct al Proclamaţiei de la Timişoara afirmă că Revoluţia Română a fost profund anticomunistă. Următoarele trei avertizează asupra pericolului ca unele categorii sociale să fie instigate împotriva altora. La punctul 5 se cer alegeri libere. Punctele 6 şi 7 sunt o pledoarie contra manipulării prin publicarea de urgenţă în tiraje de masă a unei istorii a comunismului. Se vorbeşte despre înţelegerea rolului pe care mai-marii FSN l-au avut în prelungirea regimului Ceauşescu. Urmează punctul 8, care cere eliminarea comuniştilor marcanţi şi a ofiţerilor de Securitate din cursa electorală. Ultimele puncte se referă la liberalizarea economiei, la descentralizarea administrativă şi la reluarea legăturilor cu exilul românesc.

Florian Mihalcea, Societatea Timişoara: Fiecare punct porneşte de la una din lozincile scandate pe străzile Timişoarei în zilele Revoluţiei. Punctul 8 pleacă de la „Jos comunismul” şi ştim cu toţi că la 22 decembrie când a apărut Ion Iliescu în balconul CC-ului s-a scandat fără comunişti.

Ion Iliescu consideră că Punctul 8 de la Timișoara îl viza direct.

Elena Vijulie: Şi dumneavoastră eraţi vizat de punctul 8 de la Timişoara.

Ion Iliescu: Era firească această...., acest atac la adresa lui Ion Iliescu?! Când eram cunoscut ca cel mai activ opozant al lui Ceauşescu, care am fost înlăturat de Ceauşescu din structurile de conducere în 1971, trimis spre reeducare în ţară, la Timişoara apoi la Iaşi, scos din structurile de conducere, trimis în meserie la Ape, scos şi de acolo în 1984, şi ajuns la Editura Tehnică, cu numai 30 de oameni în subordine. Sunt aberante asemenea referiri, Iliescu exponentul Perestroika! Care Perestroika, ce Perestroika?!

În aprilie, ca să se opună manipulărilor, liderii mişcării de la Timişoara au mers personal în marile oraşe ca să explice Proclamaţia. Simbolic, au făcut pe jos drumul până la Bucureşti. Televiziunea de stat şi-a menţinut politica pro-FSN, dar delegaţia de la Timişoara a fost primită cu braţele deschise de partidele istorice, organizaţiile civice şi de protestatarii anticomunişti din Capitală.

Florian Mihalcea, Societatea Timişoara: Am ajuns în Piaţă, am ocupat Piaţa, iar cei care erau acolo au spus rămânem aici până când se aplică punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Una dintre ONG-urile care au organizat Piaţa Universităţii a fost Societatea Timişoara, era logic, toate privirile se îndreptau către noi, devreme ce ideea fundamentală a Pieţei Universităţii era Proclamaţia de la Timişoara.

În ciuda perseverenţei manifestanţilor din Piaţa Universităţii, Punctul 8 de la Timişoara a eşuat.

Anca Cernea: Punctul 8 de la Timişoara deja nu mai era aplicabil fiindcă miniştrii pe care i-au pus, mulţi dintre ei n-ar fi trebuit să fie acolo, n-ar fi trebuit să fie primiţi în partid de la început, nu mai vorbesc că CDR nu ar fi trebuit să îi pună candidaţi şi miniştri.

Schimbarea generaţiilor în politică face inutilă astăzi vreo interdicţie adresată foştilor lideri comunişti. Dar scandalurile succesive legate de implicarea serviciilor de informaţii în politică, media sau economie amintesc permanent de eludarea în 1990 a Punctului 8 de la Timişoara.

Urmăriți în materialul video de mai sus explicații pe larg despre Punctul 8 de la Timișoara.