Sari la conținut

1990. Greva foamei în Piaţa Universităţii

Emil Hurezeanu: Rebecca, de ce staţi aici? De ce demonstraţi de peste o lună aici, în Piaţa Universităţii?

Rebecca Cercel: De peste o lună demonstrăm, ar fi trebuit... din acea zi de 12 ianuarie când domnul Ion Iliescu a fost întrebat în Piaţa Victoriei: "Cine eşti dumneata, domnule Iliescu? Şi ce-ai făcut în ultimii 5 ani? De-atunci ar fi trebuit să punem punctul pe i şi de atunci ar fi trebuit să începem adevărata luptă, pentru că acum nu am fi ajuns să fim trataţi cu atâta ignoranţă şi să fim atât de sfidaţi de acest om, Ion Iliescu. Pentru că efectiv noi i-am dat curaj. De ce? Pentru că el a fost blând, lumea nu l-a cunoscut şi a început pe parcurs... Mulţi n-au luat contact cu greşelile lui.

Emil Hurezeanu: Cât vreţi să staţi aici, în Piaţă? Până Când?

Rebecca Cercel: Eu personal până îşi va da seama într-adevăr că nu are încotro: ori îşi dă demisia ori, dacă nu, să plece de unde a fost numit el general KGB în 1975, în Rusia. Deci nu mai avem nevoie de sprijin comunist în ţară. Nu mai vrem! Din 45 de ani, eu am prins doar 25 de ani. Ştiu cât de grei au fost aceşti ani. Nu vreau ca şi copilul meu să ştie de frică. Pentru că asta e comunismul: teamă, teroare.

Emil Hurezeanu: Am stat de vorbă cu Rebecca Cercel, are 25 de ani, povestea ei a început aici, în Piaţa Universităţii în noaptea de 21 decembrie 1989. Povestea ei nu se termină aici.