Sari la conținut

1990. Libertatea, cântată pe ritmuri rock

În comunism, băieții cu plete care cântau rock au avut viață grea. Au fost urmăriți, tunși și cenzurați.

Trupa Timpuri Noi, înființată la începutul anilor 80, le-a părut multora o ciudățenie. Iar autoritățile comuniste au tratat-o ca pe un pericol social. Muzica neobișnuită pentru Republica Socialistă România și, mai ales, versurile pieselor au atras atenția cenzurii.

Drumul spre lumină trece prin uzină, dragostea m-așteaptă cu basma curată, lângă laminor. Sufletul îmi cântă de joc și de muncă, sufletele toate, contabilizate, au un singur țel", recită Dan Iliescu. „Asta ne-a adus nouă o interdicție în planul artistic”, arată muzicianul.

Interzicerea formației Timpuri Noi a venit la pachet cu un drum al rockerilor la Miliție.

Ne-au chemat la secție, ne-au spus că... ne-au speriat puțin. Au zis „Gata, nu mai cântați voi, că văd că nu știți cum trebuie să cântați! Ar trebui să cântați mai frumos, dar voi vreți să cântați urât..." - își aduce aminte Dan Iliescu.

Și-a venit și anul de grație 1989 și, odată cu el, eliberarea rockerilor din sclavia comunistă. Revoluția i-a prins pe muzicieni „la serviciu”.

Pentru mine, 1990 a început în 89. Asta înseamnă că aveam un turneu cu Holograf, care se termina pe data de 21 decembrie, iar pe 16 și 17, aveam concerte la Teatrul Țăndărică, cu Alifantis și Andrieș. Încet-încet, am aflat că s-au întâmplat niște lucruri foarte importante pentru nație și s-a cântat până când am plecat acasă”, spune impresarul Aurel Mitran.

În 89, pe data de 18 decembrie, formația Timpuri Noi era programată la Radio România, în studio. Și milițianul de-acolo a zis „Bă, băieți, duceți-vă acasă". „Dar avem, aici, avem programare!" „Eu vă zic că nu mai..." „Mamă, dar m-am gândit așa mult la programarea asta! Da' totuși..." „Mă, băieți, duceți-vă!"...” - a povestit Dan Iliescu.

Libertatea a mai adus cu sine și o dezorientare generală. Muzicienii aveau, deodată, voie să facă orice le trecea prin cap. Dar nimeni nu știa cu precizie unde să caute inspirația.

„Și voia fiecare să facă altceva! A fost o perioadă în care era o derută generală”, spune Aurel Mitran.

A venit 90-ul, cu bune și cu rele. (...) M-am simțit chiar bine: nu mai trebuia să mă gândesc „Bă, ce fel de text trebuie să fac eu, în același timp să și mușc, dar să și fac pe prostu'...", spune Dan Iliescu.

Piesa care a apărut în momentul ăla a fost „Perfect"-ul, adaugă el.

În anii 90 era un mare entuziasm și foarte mulți sperau că vor sparge lumea, vor fi egalii celor de-afară”, explică jurnalistul Alex Revenco.

Primii ani ai democrației au adus revelații, schimbări majore, alegeri neașteptate și ciudățenii de tot felul.

Au fost, în 91, 92, 93, până spre 94, chiar, în care muzica românească a dispărut, la modul real. Lumea voia să vadă și să audă ceea ce nu auzise o viață”, arată Aurel Mitran.

Și-atunci foarte multe trupe au început să cânte în engleză, inclusiv Direcția 5 a încercat în direcția asta, chiar și Holograf, lucru mai puțin cunoscut”, reamintește Alex Revenco.

„În anii 93-94, s-au apucat toți copiii să cânte trash, de exemplu”, spune Aurel Mitran.

Anii 90 au însemnat apogeul rockului românesc. Prezentul nu este la fel de vesel.

Acum e un public care nu mai știe nimic nici măcar de anii 90. Toți cei care ne-au ascultat pe noi și care au avut nebunia în cap sunt bine mersi, cred că fac parte din elita conducătorilor României de astăzi”, spune Dan Iliescu.

Casele de producție și posturile de radio și tv sunt absolut convins că sunt vinovate că muzica rock nu mai e prezentă în audiovizual”, crede Alex Revenco.

Rockul nu prea mai există, în România. Este singura țară pe care o cunosc, în care rockul se caută de mărunțiș. Divertismentul a prins foarte tare. Or rockul - și folkul - nu a plecat de la divertisment. Woodstock-ul nu s-a făcut pentru că era trendy, fancy și cool!”, spune impresarul Aurel Mitran.