DUPĂ ALEGERI. Liderii PDL pun la zid construcția ARD

Data publicării:
10122012 20biris-37949

Situația secomplică în cadrul Partidului Democrat Liberal după rezultatele alegerilor de duminică, un rezultat mult sub așteptările partidului.

Chiar în timp campaniei electorale, liderul PDL, Vasile Blaga spunea că își dorește să obțină un scor de peste 20 de procente, dacă se poate, chiar 24%. În momentul de față, însă, numărătoarea paralelă dă ARD un procent de sub 17%.

În partid au apărut mai multe voci care spun că actuala conducere ar trebui să își asume acest eșec, practic să demisioneze în bloc.

Vasile Blaga ia în calcul o astfel de variantă, în condițiile în care nu știe dacă va obține mandatul de senator.

Vineri, conducerea centrală se va întâlni cu liderii din teritoriu, când este foarte posibil să se ceară o convenție națională, adică un vot de validare a conducerii din partea membrilor și simpatizanților PDL.

O alianță până la alegeri

„ARD, fiind o alianță electorală, există până la data alegerilor, deci nu e vorba de desființare, nu e vorba despre o decizie. Este posibil ca partidele membre în ARD să decidă în forurile statutare continuarea colaborării”, a spus Gabriel Biriş, preşedinte Forţa Civică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri