V. Ciorbea: „Băsescu să stea cuminte, sau o să aibă sfârșitul pe care îl merită”

Data publicării:
1311ciorbea-33363

„Sincer, nu-l recunoșteam până ieri seară. Începusem să intru într-o perioadă de confuzie. După revenirea din grote sau din garajul ăla din care își ținea campania, în sfârșit l-am recunoscut pe adevăratul Traian Băsescu, fostul meu subaltern. Și ieri seara, și în seara aceasta s-a comportat ca un purtător al ARD. Dânsul vorbește de oameni găsiți incompatibili de ANI și că gata, s-a pus sub semnul întrebării statul de drept în România”, a spus Victor Ciorbea.

Fostul premier al României din perioada decembrie 1996 – martie 1998 este de părere că Traian Băsescu nu este în măsură să vorbească de incompatibilitate.

„I-aș spune să facă un efort de memorie. În decembrie 1996, când a fost propus să fie ministru în guvernul meu, s-au opus Alianța Civică, AFDPR-ul și o serie de alte organizații din CDR. A trebuit un lobby uriaș din partea domnului Petre Roman și a altora pentru a fi acceptat. Apoi, tot timpul cât a fost în guvernul meu, continuau cercetările în ceea ce-l privește în Dosarul Flota.

Eu aveam acolo numai profesori universitari, oameni unul și unul. Traian Băsescu avea imaginea cea mai proastă și vine acum să ne vorbească? Nu este omul indicat să vorbească de așa ceva, cum nu este omul indicat să vorbească orice altceva. După ce 7,5 milioane de români i-au zis să plece, să stea cuminte, dacă nu, va avea sfârșitul pe care îl merită”, a încheiat Ciorbea.

Traian Băsescu a explicat într-o declarație de presă care a fost motivul declarațiilor făcute în urmă cu o zi. El a reiterat că este îngrijorat cu privire la raportul de țară din decembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri