Sari la conținut

ALEGERI MOLDOVA. Aglomerație la secția de votare din Timișoara

Cei mai mulţi dintre cei care au venit să voteze sunt studenţi din oraşele învecinate. 

ALEGERI MOLDOVA. S-au deschis secțiile de vot pentru alegerile din Republica Moldova

S-au deschis secţiile de votare pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova. Cu o zi înaintea alegerilor, Curtea Supremă de Justiţie a confirmat excluderea din cursa electorală a Partidul "Patria", creditat cu 9% din intenţiile de vot. A fost înregistrat oficial acum două luni şi este format din foşti membri ai Partidului Comuniştilor.

Este formaţiunea cu cea mai radicală orientare pro-rusă, iar liderul său, Renato Usatîi, a promis că, dacă va ajunge la putere, va construi un zid la graniţa cu România, după modelul marelui zid chinezesc. În vârstă de 37 de ani, Usatîi a făcut avere în Rusia, iar partidul său a fost exclus din alegeri pentru finanţare ilegală.

Partidul "Patria", exclus din cursa electorală

În buletinele de vot, în dreptul formaţiunii Patria, va fi aplicată ștampila „RETRAS".Formaţiunea, care s-a desprins din rândul comuniştilor şi care avea şanse să intre în Parlament, este acuzată că ar fi primit finanţări ilegale din străinătate. Liderii partidului neagă acuzaţiile. „Noi considerăm această decizie de azi a Curţii Supreme de Justiţie ca una ilegală şi considerăm că viitoarele alegeri din 30 noiembrie nu vor avea legitimitate”, a spus Alexandru Petcov, lider al Partidului "Patria"

Rusia, acuzată de implicare în alegeri. Moscova ar finanţa partide şi politicieni de la Chişinău 

Excluderea Partidului "Patria" din cursa electorală a fost criticată de Rusia, care a precizat că această acţiune pune la îndoială corectitudinea scrutinului din Republica Moldova. Replica a venit din partea preşedintelui Curţii Constituţionale de la Chişinău. „Ca de obicei, Rusia este prezentă în alegerile din Republica Moldova, finanţând partide politice, finanţând politicieni mai mult sau mai puţin excentrici, şi încearcă să destabilizeze situaţia creând tot felul de focare de instabilitate la fel cum a făcut-o şi în Ucraina şi în alte părţi”, a spus Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale din Republica Moldova.

Cu sau fără Partidul Patria pe buletinul de vot, opţiunile moldovenilor sunt împărţite între Rusia şi Occident.

Potrivit sondajelor, cele mai multe voturi ar urma să le obţină Partidul Comuniştilor, care militează pentru apropierea de Rusia şi promite să anuleze Tratatul de Asociere cu Uniunea Europeană. Liderii pro-europeni, aflaţi la putere din 2009, promit să menţină parcursul democratic şi occidental al ţării, fiind sprijiniţi puternic de preşedintele în funcţie şi de preşedintele ales al României.

11 secții de votare în România 

Şi în România au fost organizate secţii de votare pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova. Sunt 11 secţii amenajate în 9 oraşe. Două dintre sectii sunt în Capitală.