Sari la conținut

ALEGERI MOLDOVA. Ce spun liderii partidului „Patria” despre excluderea din cursa electorală

În buletinele de vot, în dreptul formaţiunii Patria, va fi aplicată ștampila „RETRAS". Formaţiunea, care s-a desprins din rândul comuniştilor şi care avea şanse să intre în Parlament, este acuzată că ar fi primit finanţări ilegale din străinătate. Liderii partidului neagă acuzaţiile.

„Noi considerăm această decizie a Curţii Supreme de Justiţie ca una ilegală şi considerăm că viitoarele alegeri din 30 noiembrie nu vor avea legitimitate”, spune Alexandru Petcov, lider al Partidului "Patria".

Excluderea Partidului "Patria" din cursa electorală a fost criticată de Rusia, care a precizat că această acţiune pune la îndoială corectitudinea scrutinului din Republica Moldova. Replica a venit din partea preşedintelui Curţii Constituţionale de la Chişinău.

„Ca de obicei, Rusia este prezentă în alegerile din Republica Moldova, finanţând partide politice, finanţând politicieni mai mult sau mai puţin excentrici, şi încearcă să destabilizeze situaţia creând tot felul de focare de instabilitate la fel cum a făcut-o şi în Ucraina şi în alte părţi”, spune Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale din Republica Moldova.

Cu sau fără opţiunea „Patria” pe buletinul de vot, opţiunile moldovenilor sunt împărţite între Rusia şi Occident.

Potrivit sondajelor, cele mai multe voturi ar urma să le obţină Partidul Comuniştilor, care militează pentru apropierea de Rusia şi promite să anuleze Tratatul de Asociere cu Uniunea Europeană. Liderii pro-europeni, aflaţi la putere din 2009, promit să menţină parcursul democratic şi occidental al ţării, fiind sprijiniţi puternic sprijiniţi de preşedintele în funcţie şi de preşedintele ales al României.