Sari la conținut

BACALAUREAT 2015. Zeci de elevi excluși de la Bac, după o reclamație

Surse din anchetă susțin că un elev ar fi fost cel care a făcut reclamație la Inspectoratul Școlar Județean.

Acesta le-ar fi povestit anchetatorilor că elevii au vorbit între ei în timpul examenelor și că profesorii le-ar fi permis să facă inclusiv schimb de ciorne.

În urma acestei sesizări, corpul de control al Ministerului Educației a deschis o anchetă, iar pe baza înregistrărilor video din sălile de examen suspiciunile de fraudă au fost confirmate.

Astfel, au fost excluși 63 de elevi de la Liceul Economic Vasile Conta, 23 de la Colegiul Naţional Ştefan cel Mare și doi de la Colegiul Tehnic Gheorghe Cartianu.

Verificările nu s-au încheiat. Urmează ca anchetatorii să discute atât cu elevii, cât și cu profesorii pentru a vedea exact cine se face vinovat de această situație.

Elevii care au fost excluși de la bacalaureat nu mai au voie să susțină examenul în următoarele două sesiuni.