REZULTATE BACALAUREAT 2015. Rată de promovare de 66,41% înainte de contestaţii

Data publicării:
rezultate bac MEDIAFAX

REZULTATE BACALUREAT 2015. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat la Digi24 că este mulțumit de REZULTATELE DE LA EXAMENUL DE BACALAUREAT, în condițiile în care, față de anul trecut, sunt aproape 15.000 de elevi în plus cu diplomă de bacalaureat.

În opinia sa, aceste rezultate au la bază „pregătirea mai serioasă a elevilor și profesorilor, care s-au concentrat pe umplerea acelor goluri semnalate la simularea examenului de bacalaureat”.


În plus, spune ministrul, subiectele au fost mai clare, iar baremurile nu au lăsat loc de interpretări.

„Mai clare, nu mai ușoare, dacă erau mai ușoare am fi avut abundență de note de 10”, a spus Sorin Cîmpeanu.

El a arătat că este cel mai mare procent de promovare din 2010, anul în care s-a schimbat structura examenului de BACALAUREAT.

Rata de promovare la prima sesiune a BACALAUREAT 2015 este de 66,41% înainte de soluţionarea contestaţiilor, cu peste şapte procente mai mare decât anul trecut (59,25%).

Cel mai ridicat nivel de promovare s-a înregistrat în judeţele Cluj (82,18%), Braşov (78,74%), Bacău (78,34%) şi Sibiu (76,81%).

Rata de promovare în Capitală este de 68%, superioară cu 9,7% celei de anul trecut.

Singurele judeţe cu o rată de promovare sub 50% sunt Giurgiu (36,06%), Ilfov (40,92%) şi Teleorman (42,73%).

În cinci judeţe - Gorj, Sălaj, Teleorman, Giurgiu şi Brăila -, procentul de promovare din această sesiune este inferior celui de anul trecut, în timp ce în restul judeţelor se înregistrează o majorare de până la 11,9%.

Rate de promovare între 51 şi 60% sunt în judeţele: Arad - 59,9%; Olt - 57,1%; Călăraşi - 55,7%; Constanţa - 54,8%; Harghita - 54,4%; Gorj - 53,5%; Mehedinţi - 51,9%.

Judeţele cu rate de promovare între 61 şi 70% sunt: Buzău - 69,6%; Hunedoara - 69%; Vaslui - 68,8%; Suceava - 68,6%; Mureş - 68,3%; Ialomiţa - 67,7%;  Maramureş - 66,2%; Timiş - 65,8%; Argeş - 65,2%; Vâlcea - 65,2%; Bihor - 63,4%; Covasna - 62,8%; Sălaj - 61,7%; Dâmboviţa - 61,2%; Caraş-Severin - 60,9%; Dolj - 60,5%.

În alte 14 judeţe s-au înregistrat rate de promovare între 71 şi 80%: Braşov - 78,7%; Bacău - 78,3%; Sibiu - 76,8%; Brăila - 76,6%; Iaşi - 76,3%; Galaţi - 74,6%; Prahova - 74,4%; Alba - 74,2%; Satu-Mare - 73,4%; Botoşani - 72,6%; Tulcea - 71,4%; Bistriţa-Năsăud - 70,9 %; Neamţ - 70,4%; Vrancea - 70,4%.

Citiți și 108 elevi din Bihor, eliminaţi de la bacalaureat

Ministrul Sorin Cîmpeanu, la Digi24, despre rezultatele la Bacalaureat 2015.

REZULTATE BACALAUREAT 2015. Dintre candidaţii care au susţinut examenul, 53.336 au fost respinşi, respectiv 37.219 din promoţia curentă şi 16.117 din promoţiile anterioare.

Rezultatele sunt superioare cu peste 7% faţă de cele din aceeaşi sesiune a anului 2014 (59,25%) şi cu 12% faţă de cele din 2013 (54,4%).

De asemenea, rata de promovare pentru promoţia curentă (72,78%) este cu peste 5% mai mare faţă de anul trecut (67,61%) şi cu peste 9% mai mare faţă de 2013 (63,1%).

La prima sesiune a examenului de BACALUREAT, înainte de contestaţii sunt 63 de medii de 10, în scădere faţă de anul trecut, când au fost 104. Cele mai multe medii de 10, respectiv nouă, sunt în judeţul Timiş.

Din totalul celor 168.939 de candidaţi înscrişi, la prima sesiune a examenului s-au prezentat 159.703, dintre care 137.475 din promoţia curentă şi 22.228 din promoţiile anterioare, iar alţi 9.236 de candidaţi au absentat. Din examen au fost eliminaţi 303 elevi, pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

REZULTATE FINALE BACALAUREAT 2015 – SITUAȚIA PE JUDEȚE

Cea mai ridicată rată de promovare s-a înregistrat în judeţele Cluj (82,18%), Braşov (78,74%), Bacău (78,34%) şi Sibiu (76,81%).

Rata de promovare în București este de 68%, superioară cu 9,7% celei de anul trecut.

Singurele judeţe cu o rată de promovare sub 50% sunt Giurgiu (36,06%), Ilfov (40,92%) şi Teleorman (42,73%).

În cinci judeţe - Gorj, Sălaj, Teleorman, Giurgiu şi Brăila -, procentul de promovare din această sesiune este inferior celui de anul trecut, în timp ce în restul judeţelor se înregistrează o majorare de până la 11,9%.

Media minimă de promovare, pe disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea bacalaureatului, este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul absolvenţilor prezenţi, incluzându-i în acest total şi pe absolvenţii eliminaţi.

Rezultatele, înainte de contestaţii, au fost afişate marţi dimineaţă, la şcolile unde candidaţii au susţinut examenul.

EDU.RO - REZULTATE BACALAUREAT 2015 PE JUDEȚE:

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Alba

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Arad

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Argeş

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Bacău

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Bihor 

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Bistriţa-Năsăud

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Botoşani

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Braşov

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Brăila

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Bucureşti

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Buzău

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Caraş Severin

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Călăraşi

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Cluj

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Constanţa

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Covasna

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Dâmboviţa

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Dolj

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Galaţi

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Giurgiu

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Gorj

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Harghita

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Hunedoara

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Ialomiţa

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Iaşi

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Ilfov

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Maramureş

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Mehedinţi

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Mureş

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Neamţ

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Olt 

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Prahova

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Satu Mare

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Sălaj

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Sibiu

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Suceava

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Teleorman

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Timiş 

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Tulcea 

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Vaslui

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Vâlcea

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Vrancea

Rata de promovare la Bacalaureat în ultimii ani.

CONTESTAȚII BAC 2015

Contestaţiile pot fi depuse tot marţi, între orele 16.00 şi 20.00, acestea urmând să fie soluţionate în perioada 8-9 iulie. REZULTATE FINALE LA BACALAUREAT vor fi făcute publice în 10 iulie.

Pentru a fi declaraţi promovaţi, absolvenţii de clasa a XII-a trebuie să obţină minimum nota 5 la fiecare dintre disciplinele de concurs, iar media generală de la Bac 2015 trebuie să fie minimum 6.

La sesiunea iunie-iulie a Bacalaureat 2015 s-au înscris 168.945 de absolvenţi, cu peste 7.000 mai mulţi decât în aceeaşi sesiune a anului trecut. Cei mai mulţi dintre candidaţii înscrişi, respectiv 163.462, au absolvit liceul la forma de învăţământ zi, 2.943 au urmat cursurile liceale la seral şi 2.540 la frecvenţă redusă, potrivit Ministerului Educaţiei.

Promovabilitatea de la BAC în ultimii 11 ani - Sesiunea iunie-iulie

  • BAC 2015: 66,41%

  • BAC 2014: 60,65%

  • BAC 2013: 56,4%

  • BAC 2012: 44,3%

  • BAC 2011: 45,72%

  • BAC 2010: 69,30%

  • BAC 2009: 81,47%

  • BAC 2008: 78,26%

  • BAC 2007: 82,08%

  • BAC 2006: 80,48%

  • BAC 2005: 84,66%

  • BAC 2004: 84,61%

  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri