Sari la conținut

10 Mai 1877| Carol I proclamă Independența

Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „Dintr-un astfel de unghi, bucureştenii au salutat la 8 octombrie 1878 victoria trupelor româneşti în Razboiul de Independenţa. Tot pe acest bulevard a intrat în Capitala Carol I pe 10 mai 1866. Atunci se chema Podul Mogoşoaiei. A devenit Calea Victoriei în cinstea învingătorilor de la Plevna sau Vidin. Iar Calea Victoriei a fost împodobită de-a lungul domniei lui Carol cu cele mai frumoase clădiri.”

Marea Criză Răsăriteană din 1875 - adică revoltele din Bosnia, din Herţegovina şi din Bulgaria contra turcilor - a prins România în plină construcţie, dar vizibil întărită. Când trupele neregulate turceşti făceau prăpăd la sudul Dunării, premierul conservator Lascar Catargiu avertizează că România se va opune militar oricărei violări a teritoriului său.

La Livadia, în Crimeea, trimişii României încep negocieri tensionate pentru tranzitul trupelor ruseşti spre Balcani.

Când armatele ţariste trec Prutul, în noaptea de 11 spre 12 aprilie 1877, soldaţii români sunt capabili să asigure apărarea liniei Dunării pe 650 de Km. Înalta Poartă îi suspendă pe diplomaţii români şi bombardează Brăila şi pichetele de frontieră. Parlamentul constată starea de război. La 9 mai declară că România este independentă. Pe 10 mai, Domnitorul ia act de hotarârea Parlamentului şi proclamă Independenţa de stat. Pe 12 mai, România declară război Turciei. În pofida faptului că ţarul Alexandru al II lea însuşi se opusese alianţei cu armata română.

Graţie operaţiunilor româneşti de-a lungul Dunării, armata rusă a forţat trecerea fluviului pe la Zimnicea fără probleme, iar în iulie Nicopole capitulează.

Elena Vijulie, jurnalist Digi24 „La cererea personală a ţarului, Nicopole a fost ocupat de români, pentru că ruşii să se poată deplasa în număr mare spre sud. Dar momentul de intrare masivă a Armatei Române în operaţiunile de la sud de Dunăre a venit după telegramă Marelui Duce Nicolae, fratele ţarului şi şeful Armatelor Imperiale. Telegrama din 18 iulie 1877. O avem în faţa (vezi video de mai sus), în franceza: Turcii, adunând cele mai mari mase de trupe la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fuziune, demonstraţiune şi, dacă se poate, să treci Dunărea cu armata, după cum doreşti. Între Jiu şi Corabia demonstraţiunea aceasta este neapărat necesară pentru înlesnirea mişcărilor mele". Când a intrat în razboi, Carol a cerut ca armata română să fie partener egal. Ruşii nu voiau să cedeze, dar presiunea războiului a cântărit greu. Comanda trupelor româneşti şi ruseşti de la Plevna a fost încredinţată pâna la urmă domnitorului României.”

Adrian Silvan Ionescu, istoric: „Când ajunge în zona operaţiunilor este invitat de ţar şi statul său major la un mic prânz. Și dupa ce-şi fac complimentele de rigoare, ţarul îl întreabă pe Carol: Ar accepta prinţul României să lupte sub comanda unui general rus? La care prinţul Carol, cu o dimensiune de 1m şi ceva în faţa Marelui Duce Nicolae şi a ţarului Alexandru al II-lea de aproape 2 m.... Și prinţul spune: Bă mai degrabă 10 generali ruşi ar putea să slujească sub ordinele prinţului de Hohenzolern. Conversaţia s-a terminat brusc, ruşii au rămas total bulbersaţi, prinţul Carol se întoarce la cartierul său general, nu trece jumătate de oră şi vine un aghiotant şi zice: Alteţă, vă felicit, aţi primit comanda armatei de vest, dar având un şef de stat major un general rus.”

Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „Era momentul cheie al cuceririi independenţei: pentru ca România să fie liberă, fiecare ofiţer a înţeles că domnitorul Carol nu avea voie să piardă la Plevna. Au urmat victoriile de legendă despre care toţi copiii învaţă în clasele primare: Plevna, Griviţa, Smârdan, Vidin. Comunismul l-a făcut uitat pe şeful suprem al Armatei, aşa cum a distrus şi statuia regelui Carol I, instalată aici în anii 30, de nepotul său, Carol al II lea. Statuia actua a fost reinstalată în 2010. ”

În ciuda ajutorului substanţial dat de România, Imperiul ţarist a semnat singur pacea cu Imperiul Otoman la San-Stefano. Românilor li s-a impus cedarea sudului Basarabiei cu braţul Chilia şi tranzitarea teritoriului către bazele militare rusești din Bulgaria, devenită autonomă. Era un dezastru.

Din fericire pentru români, deciziile ţarului au deranjat toate Marile Puteri. O Bulgarie uriaşă, prin care Sankt-Petersburgul își asigură maximum de influență în Balcani, însemnă practic ştergerea Imperiului Otoman din Europa în favoarea Rusiei. Era prea mult pentru Imperiul Habsburgic, care se vedea şi el succesor al Turciei în Balcani. Dar era inacceptabil mai ales pentru Londra, care păzea cu atenție intrarea în Mediterană, spațiu al influenței sale în Orientul Apropiat. Şi cum Rusia nu putea risca un nou razboi cu Anglia a acceptat oferta de mediere a cancelarului german, Otto von Bismark, la Berlin.

Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „Secretarul Congresului de la Berlin, Josef Maria von Radowitz, a aflat de la precedentele negocieri ruso-turce un lucru curios. Delegaţii Marilor Puteri sunt mai uşor de convins dacă meniul de la dineele şi sindrofiile asociate sesiunilor de lucrări este excepţional. A fost. Excepţional era de altfel şi tortul pe care cei şapte reprezentanţi îl aveau de împărţit: Balcanii.

Moştenirea Imperiului Otoman în această regiune era teoretic împărţită în şase, cu Germania în expectativă: adică între Imperiul ţarist, Imperiul Habsburgic, Anglia, Franţa, Italia, şi Constantinopolul, care rămânea Turciei. După San-Stefano însă, există riscul ca Rusia să capete în cele din urmă tortul întreg. În 1878, la Berlin, Europa a raspuns Rusiei prin vocea lui Bismarck: Nicht!”

Totuşi, cancelarul german Otto von Bismarck voia mai mult decât să fie un arbitru. Pâna în anii 1870, Prusia folosea Balcanii ca monedă de schimb pentru problemele din Occident. Dar după înfrângerea Franţei lui Napoleon al III lea în 1871, Germania a devenit MAREA putere continentală. Berlinul şi-a îndreptat privirea spre Estul european vizat de Rusia. În 1878, Anglia nu era încă deranjată de pretenţiile germane la Gurile Dunării şi în Balcani, dar cronometrul pornise. În fapt, Congresul de la Berlin a amânat cu câteva decenii Primul Râzboi Mondial.

Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „Românii au primit cu obidă concluziile Congresului de la Berlin. Citiseră cu pasiune veştile despre discuţiile din Germania. Bucureştiul pierde cele trei judeţe din sudul Basarabiei. Premierul Bratianu şi ministrul Kogâlniceanu au fost invitaţi să vorbească, dar nu au avut nici o influenţă. Delegaţia turcă a avut zile şi mai proaste. În criza financiară şi politică, Înalta Poarta a omis inclusiv să trimită diurna delegaţilor turci ca să poată plăti hotelul. Au trimis banii numai când şeful delegaţiei şi-a trimis demisia prin telegraf. În plus, ceremoniile au fost presărate de tot felul de incidente umilitoare, menite să arăte Turciei că a pierdut partida în Europa.”

În aceste condiţii, România, aliat de încredere al Occidentului la gurile Dunării, a fost răsplătită cu regiunea strategică Dobrogea. Teritoriul aparţinuse Imperiului Otoman din 1417. Autorităţile române s-au instalat în noile judeţe în decembrie 1878 şi erau conştiente că e urgent sa îşi securizeze noul teritoriu. Apărarea militară eficientă şi conexiunile de transport au devenit prioritaţi.