Sari la conținut

1916 | Anul cel mai greu din Primul Război Mondial

În primul război mondial, încheiat în decembrie 1918 cu obţinerea României Mari, Armata Română s-a confruntat cu răsturnări majore de situaţie. Trupele româneşti au trecut Carpaţii în noaptea de 27 spre 28 august 1916. Au ocupat foarte repede Braşovul, Făgăraşul şi Miercurea Ciuc. Se aflau foarte aproape de Sibiu, când întregul efectiv din Transilvania a primit ordin să oprească Ofensiva. La Turtucaia, la sud de Dunăre, armata română fusese zdrobită pe 6 septembrie de armatele bulgaro-germane. Statul Major voia redresarea situaţiei. Decizia s-a dovedit dezastruoasă. În Ardeal a început contra-ofensiva inamică. În noiembrie 1916, Regele, Guvernul şi Parlamentul se retrag la Iaşi. România pierduse mai mult de jumătate din teritoriu.

Germania a trimis pe frontul românesc doi dintre cei mai valoroşi militari pe care îi avea.

Atacurile dinspre Bulgaria erau conduse de generalul Anton August von Mackensen. Comandant de husari, el coordona trupe germane, austro-ungare, bulgare şi turceşti, într-o primă fază împotriva Serbiei, apoi împotriva României.

În Transilvania, în fruntea contra-ofensivei austro-ungare, sprijinite puternic de trupele germane, se afla generalul Eric von Falkenhayn, fost şef al Statului Major Imperial în timpul marelui asediu de la Verdun. Sosit în Ardeal, în fruntea Armatei a 9 germane, von Falkenhayn a început marea bătălie a trecătorilor.

Prof. Petre Otu, istoric: „Gen Falkenhayn s-a uitat pe hartă şi a încercat să spargă frontul românesc de pe Carpaţi la Oituz, aici unde s-a lansat celebra lozincă de către Eremia Grigorescu: "Pe aici nu se trece!" S-a încercat pe Valea Buzăului, s-a încercat pe Valea Prahovei, s-a încercat prima dată la Olt şi am pierdut bătălia de la Olt, s-a încercat şi la Jiu. ”

Ca şi pe lunga vale a Oituzului, trupele româneşti au rezistat cu înverşunare şi în Defileul Jiului. Dar victoria de la 28 octombrie a fost temporară. În ciuda apelurilor Reginei Maria către vărul ei, Nicolae al II-lea, Rusia nu va trimite sprijin suplimentar. Ţarul nu mai controla situaţia la Sankt-Petersburg.

Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „La începutul lui noiembrie 1916, generalul Falkenhayn a concentrat pe Valea Jiului patru divizii de infanterie şi două de cavalerie. Armata Română a avut în zonă o singură divizie. Generalul Mackensen tocmai cucerise sudul Dobrogei şi Constanţa, deci nu putea fi vorba de întăriri pentru Valea Jiului. În ciuda eroismului lor, soldaţii români care au luptat aici au fost realimente copleşiţi. Pe 17 noiembrie, trupele germane intră în Târgu-Jiu, iar pe 21 în Craiova.”

În paralel, România era brăzdată în lung şi în lat de convoaie de răniţi şi de mii de civili care fugeau din calea războiului.

În Bucureşti şi în marile oraşe, nopţile erau de coşmar. Bombardamentele germane din zepelin sau avioane de luptă duceau oamenii la exasperare. Din septembrie, Regina Maria a transformat Palatul Regal de pe Calea Victoriei în spital de campanie.

Ca spital improvizat a slujit pentru un timp şi clădirea - abia ridicată la roşu - a Cercului Militar. Focarele de holeră şi apoi de tifos exantematic au agravat şi mai tare situaţia. Inclusiv Mircea, cel mai mic dintre copiii regali, a murit secerat de febră. Când premierul Brătianu hotărăşte, în noiembrie, evacuarea autorităţilor la Iaşi, Maria tocmai îşi îngropase copilul în cripta bisericii Cantacuzino de la Cotroceni.

Prof. Petre Otu, istoric: „Erau trei grupări de forţe care înaintau spre Bucureşti de la sudul Dunării - o grupare de forţe germano-bulgară care traversase, la Zimnicea, Dunărea. O grupare de pe Valea Oltului şi una de pe Valea Jiului care afluiau toate către Bucureşti. Şi, în acest context, s-a decis să se apere capitala, capitala Bucureşti nu putea fi abandonată.”

Bătălia pentru Capitală s-a dat pe Argeş şi pe Neajlov. Fără succes. La 6 decembrie 1916, Anton August von Mackensen, numit şeful trupelor de ocupaţie din România, a intrat în Bucureşti.

Soldaţii români se retrag spre Siret, în sudul Moldovei. În aproape patru luni de război, armata română pierduse 250 de mii de oameni. Jumătate din mitraliere şi o pătrime din tunuri erau în mâinile inamicului.

Politic, războiul nu era însă tranşat. România a refuzat să capituleze. Mutarea mai multor divizii germane în Estul Europei a permis Franţei să se redreseze în Vest. Premierul Brătianu ştia că nu poate amâna sfârşitul.

Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „Premierul Brătianu formează la Iaşi un guvern de uniune naţională, cooptându-i la guvernare pe conservatorii lui Take Ionescu. Prima cauză a înfrângerii fusese moralul scăzut al soldaţilor. Ofiţerii rămâneau deseori fără replică: "Ce să-mi apăr? N-am decât cenuşa din vatră" sau "Mi-am lăsat nevasta cu patru copii şi doar trei gologani în casă". Brătianu a hotărât rezolvarea, chiar în exilul de la Iaşi, a celor două mari restanţe ale guvernanţilor: legea agrară şi o nouă lege electorală. Cu bucata de ţară rămasă, copleşită de refugiaţi, de răniţi şi bolnavi de tifos, Parlamentul votează, în această sală, mai întâi modificarea Constituţiei, ca să poată expropia marile moşii şi să se poată extinde dreptul la vot. Victoriile din vara lui 1917 s-au născut cu gândul la pământul de acasă, promis de regele Ferdinand. ”

Cealaltă cauză majoră a înfrângerii fusese slaba înzestrare a Armatei. Problema a fost rezolvată, în condiţii grele, de misiunea militară franceză condusă de generalul Henri Berthelot. În 1917, războiul României va cunoaşte o răstunare de situaţie.