Sari la conținut

1917 | Trei sferturi de țară, sub ocupație germană

Regele Ferdinand a preluat coroana României în vremuri tulburi. Era octombrie 1914, la doar câteva luni după începerea primului război mondial. Au urmat patru ani în care Regatul a fost puternic zdruncinat. A trecut printr-o confruntare militară cu rezultate dezastruoase şi a supravieţuit primului Război Mondial mai degrabă prin diplomaţie decât prin luptă. Alături de cuplul regal Maria şi Ferdinand au stat, în acea peioadă mulţi oameni curajoşi, politicieni care au devenit oameni de stat. Poveştile lor le aflaţi în campania „Coroana de Oţel”, la Digi24. Primăvara lui 1917 a fost aşteptată cu disperare. În decurs de câteva luni de război, Regatul României pierduse trei sferturi din teritoriu. Dobrogea intrase sub adminstraţie bulgară, iar Muntenia - inclusiv Bucureştiul - se afla sub ocupaţie germană. În ciuda tuturor dificultăţilor, un an mai târziu, România a terminat Primul Război Mondial victorioasă şi, în sfârşit, întreagă.

România sub ocupaţie a fost împărţită în patru zone. Prima, sub conducerea guvernatorului Tulff Weidenbach, cuprindea Oltenia, Muntenia geografică cu Prahova şi Argeş, de asemenea judeţele Ilfov, Vlaşca şi Ialomiţa. A doua zonă era una tampon faţă de linia frontului din sudul Moldovei şi se întindea de-a lungul râului Buzău de la Carpaţi până la Dunăre. A treia zonă era exclusiv militară şi cuprindea judeţele Buzău, Râmnicu Sărat, Putna şi Brăila. A patra, Dobrogea, a fost preluată de la bulgari şi administrată separat. Ocupaţia germană presupunea şi o birocraţie, destul de încâlcită, care s-a suprapus peste cea românească. Ordinele erau transmise populaţiei prin intermediul unei foi româno-germane, Gazeta Bucureştiului.

Prof. Sorin Damean, istoric: „Cantităţi impresionante, mai ales de cereale, erau achiziționate pentru a le trimite pe front trupelor germane. Nu e vorba doar de cereale. E vorba de lapte, de carne, pâine, alimentele de bază, cele mai importante pentru supravieţuirea populaţiei şi elementele de igienă. Cu săpunul deja se făcea speculă”.

Ca să-şi arate puterea, ocupanţii ofereau de două ori pe săptămână spectacolul unei defilări pe Calea Victoriei. După ce au fost înfrânţi la Mărăşeşti şi Oituz, au renunţat însă la paradă şi s-au limitat la concertul de promenadă din faţa Palatului Regal. Iniţial, orăşenii au fost înfricoşaţi. Dar lipsurile şi necazurile i-au forţat să verifice dacă mitul disciplinei şi moralităţii germane este adevărat. Bacşişul s-a dovedit atot-puternic. Piaţa neagră a bunurilor şi favorurilor a luat avânt. Era inevitabil. La Bucureşti, zahărul „se dădea” oficial „zilnic între orele 8 şi 10” la intrarea din spate a Ministerului de Război, aici, pe strada Brezoianu. 20 de lei aur pentru 5 kg! În plus, nemţii şi-au adăpostit caii la Cercul Militar, e drept în construcţie, iar Capşa a fost devastată de bulgari.

Craiova a avut mult de reparat după încetarea războiului. Palatul de Justiţie în care funcţionează actuala Universitate şi care în 1916 abia fusese terminat, a fost folosit de autorităţile germane şi a fost lăsat la plecare într-o stare jalnică. La fel şi multe locuinţe particulare.

Prof. Sorin Damean, istoric: „Mai toate casele de pe Calea Unirii, care era calea pe care se plimba protipendanda vremii, toate acele case au fost ocupate de ofiţeri sau subofiţeri germani. Am întâlnit câtev plângeri ale proprietarilor, care părăsiseră aceste locaţii particulare, se refugiaseră în Moldova, iar în momentul în care s-au întors, şi-au găsit casele devastate. De multe ori, erau obligaţi de primărie să plătească curentul electric în perioada cât acele case fuseseră ocupate de germani”.

Pierderile cele mai grave însă au fost cele de vieţi oameneşti. Mulţi răniţi evacuaţi au murit pe drum sau la Iaşi. În capitală, mulţi netransportabili au fost strânşi de Societatea Ortodoxă a Femeilor Române în clădirea pensionului de fete, pe strada Principatele Unite.

Cei aproape 500 de soldaţi şi ofiţeri erau îngrijiţi de infirmiere voluntare în frunte cu Alexandrina Cantacuzino, care prin soţul ei, Grigore Cantacuzino, se bucura de trecere în cercurile germanofile. Alexandrina a făcut totuşi trei zile de închisoare pentru că a protestat faţă de abuzurile administraţiei germane. Conducerea spitalului Brâncovenesc a fost preluată de Nadejda Ştirbei care a lucrat acolo vreme de doi ani împreună cu cele patru fiice. Soţul ei, prinţul Barbu Ştirbei, se afla la Iaşi alături de guvernul Brătianu şi de familia regală. Lipsa de medici şi personal medical era imensă. Arabella Iraka face o descriere teribilă mizeriei şi dezorganizării din spitalul Filantropia, unul dintre spitalele de mare chirurgie.

În teritoriu, situaţia era extrem de flunctuantă. Yvonne Blondel, fiica unui ambasador francez emigrat în România, a fost martora evacuării haotice din Cadrilater, a ajutat alături de Crucea Roşie română, rusă şi franceză la instalarea spitalelor de campanie din Medgidia şi Brăila. Dar când spitalul din Brăila a căpătat cât de cât o bună organizare, ordinul de retragere a dat totul peste cap. În ultimele zile de funcţionare, locul devenise pe de o parte neîncăpător, pe de altă parte, ţinta bombardamentelor.