Sari la conținut

Coasta de Argint de la Marea Neagră, revelația pictorilor

Unul dintre cele mai fascinante locuri de la ţărmul Mării Negre este domeniul reginei Maria de la Balcic. Dar înaintea reginei, micul orăşel a fost descoperit de pictori şi artişti. Se pare că pictorul Alexandru Satmari a remarcat primul atmosfera mediteraneană şi extraordinara lumină de la Balcic. În 1915, el a convins-o pe regină să viziteze locul. În paralel cu viaţa de la castel, unde regina venea des şi avea mereu oaspeţi, pe lângă vilele de vacanţă ale notabilităţilor de la Bucureşti, la Balcic a apărut aşa-numita colonie liberă a pictorilor. Au pictat la Balcic Nicolae Dărăscu, Iosif Iser, Ştefan Dimitrescu, Nicolae Tonitza. În cafenele şi pe plaja se intersectau cu cei care ţineau conferinţe la universitatea de vară „Coasta de Argint", cu politicieni, scriitori şi publicişti.

Încă din 1901, când era principesă moştenitoare, Maria patrona „Tinerimea Artistică”, o societate culturală care înfrunta academismul în pictură, în acelaşi fel în care tânăra Maria înfrunta formalismul de care părea ataşat regele Carol I.

Mulţi dintre pictorii iniţiatori sau încurajaţi de „Tinerimea Artistică" vor deveni parte din curentul de la Balcic.

În 1926, graţie iniţiativei lui Octavian Moşescu, un profesor de latină şi germană cu studii la Viena, în oraşul de vacanţă apare universitatea de vară „Coasta de Argint”. Se înfiinţează „Biblioteca Mării” şi câteva publicaţii.

Publicaţia bilunară Coasta de argint promova desigur conferinţele Universităţii Libere. Iată cum sună un anunţ din 20 iulie 1928: Domnul Emanoil Bucuţa va vorbi despre clubul nautic, vor avea loc recitări şi lecturi cu actori de la Teatrul Naţional din Bucureşti şi că se va proiecta şi filmul Coasta de argint, cu cele mai pitoreşti vederi din Balcic, Ecrene şi Caliacra.

De-a lungul timpului vor conferenţia la Balcic Nicolae Iorga, Camil Petrescu, bun prieten cu primarul Moşescu, Ion Pillat, Pamfil Şeicaru, Nae Ionescu, Ionel Teodoreanu.

Coasta de Argint, rivieră a Mării Negre

Devenit primar în iulie 1931, Octavian Moşescu vrea să transforme Balcicul într-o replică a unei staţiuni de pe riviera franceză. Inclusiv planurile de electricare erau supervizate de artişti si arhitecţi astfel încât arhitectura tradiţională să fie protejată. În 1934, idealistul Moşescu este înlocuit de tânărul liberal George Fotino. Om practic, cu o bună educaţie, având simpatia reginei Maria şi a familiei Brătianu, noul primar finalizează reţeaua electrică, instalează canalizare, modernizează drumurile şi construieşte un aeroport. „Coasta de Argint” prinde contur. În anii '30, Balcicul devine spaţiul preferat de vacanţă pentru elita bucureşteană.

„Nu era un turism foarte de masă, era un turism extrem de elitist în zona Balcic, în afară desigur de Regina Maria care este efigia monarhiei și a lumii bune bucureștene acolo. Balcicul constituia o atracție nu numai pentru pictori, dar și pentru scriitori, Sebastian era unul dintre plimbăreții pe la Balcic, toate angoasele sale existențialiste legate de dragoste, se consumau în mare măsură și acolo. Totuși, aceste angoase existențiale și prosperitatea relativă în care trăia nu-l împiedicau să meargă cu avionul la Balcic. Exista o cursă de avion București-Balcic. Nae Ionescu, mai puțin existențialist din punctul de vedere financiar, își permitea să aibă un iaht în rada portului Balcic, spunând Sebastian că s-ar fi plimbat și el cu acel iaht”, spune Florin Muller, istoric specializat pe perioada interbelică.

În această ambianţă la modă, ultimii sceptici în privinţa „luminii de la Balcic” cedează. Pictorul Ştefan Dimitrescu care aproape că îşi închinase viaţa Balcicului, îl convinge în sfârşit pe Nicolae Tonitza că legenda are temei. Tinerimea Artistică îşi mai pierduse din aderenţi, dar Balcicul continuă să fascineze.

„La un moment dat, însă, o parte dintre membrii grupului, considerând că poate nu le mai este proprie orientarea pe care încerca să o dea această asociaţie, se desprind de ea.. Unul dintre ei este Dărăscu, altul este Şirato şi într-adevăr, în 1925, fără a avea un program şi fără a-şi propune ceva înnoitor în mod cu totul explicit, ci fiind mânaţi sau încercând să interactioneze numai pe baza prieteniei care îi lega şi pe baza idealurilor privind interesul pentru lumină, pentru culoare, pentru compoziţie într-un anumit fel, se creează grupul celor 4, adică Francisc Şirato, Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu şi Oscar Han, care era sculptor.  Este gruparea cea mai importantă din arta românească interbelică”, arată Carmen Tănăsoiu, expert în istoria artei.

Pictorii Balcicului

Lucrările pictorului Nicolae Dărăscu sunt de asemenea relevante pentru curentul de la Balcic. Artist fascinat de Mediterana, a locuit câţiva ani pe un iaht ca să îi studieze schimbarea culorilor şi reflectarea luminii. Albastrul lui Dărăscu, adus de la Balcic, poate fi descoperit inclusiv la Muzeul Zambaccian din Bucureşti.

„A venit la Balcic să picteze destul de mult şi sunt destule lucrările lui de la Balcic, însă spuneam că aceasta, Cimitirul Tătărăsc, este una destul de reprezentativă pentru arta românească interbelică şi pentru ceea ce înseamnă iconografia locului, iconografia Balcicului. Prin cromatica aceasta cu tonuri de ocru pentru a reuşi să facă un contrast cromatic cu marea care este albastră, azuriu, verde, prin cele câteva personaje pe care le aşază în compoziţie şi prin cromatica acoperişurilor căsuţelor care fac aşezarea din spatele personajelor, reuşeşte să pună în valoare.. Spuneam că face o serie de lucrări cu acest subiect , Cimitirul Tătărăsc din Balcic. Aceasta este una dintre ele. Cealaltă este aproape identică, poate de dimensiuni mai mici la Muzeul de Arte din Constanţa , venind din colecţia de la Topalu, donată de doctorul care a făcut Muzeul de la Topalu şi venind de fapt de dinainte din colecţia lui Dinu Brătianu şi a lui Emil Otulescu, deci chiar de la colecţionarii care au cumpărat-o probabil de la Dărăscu”, spune Carmen Tănăsoiu.

Este importantă această lucrare pentru că practic defineşte locul, defineşte Balcicul prin monumentalitatea acestor lucrări. Aproape că sunt nişte menhire care jalonează cimitirul de la Balcic, care există şi astăzi dacă îl cauţi. Este greu să ajungi singur acolo pentru că este situat, cum se vede, pe un deal şi povârnişul e destul de abrupt. Practic, menhirele par singurele care sunt vii, personajele jalonează geometric şi cromatic această compoziţie. Durerea femeilor care vin în cimitir este împietrită. Dărăscu, Şirato, Mutzner, care pictează cimitirul din Balcic, sigur fiecare în felul său, stabilesc acest tip pentru Şcoala de la Balcic.

Atmosfera sofisticată de la Balcic - de la oaspeţii reginei Maria la conferenţiarii "Coastei de Argint" - tindea să se extindă în întreaga zonă. Cursanţii universităţii libere erau deseori incluşi într-un parcurs turistic care se putea încheia la Constantinopol. Astfel de trasee cuprindeau şi capul Caliacra unde din când în când apărea şi „sultan” de la Balcic.

Regina Maria venea şi aici, la capul Caliacra, unde peisajul este cel puţin la fel de dramatic ca şi istoria locului. Aici se află ruinele cetăţii turceşti care altă dată păzea drumul spre Gurile Dunării, care se află peste ruinele mai vechii aşezări greceşti, Caliacra, „capul frumos”, de unde numele. Pe 11 august 1791, amiralul rus Uşikov a zdrobit o flotă turcească punând astfel capăt unui război ruso-turc de 4 ani. În zilele celui de-al Doilea Război mondial, altădată civil numit „Regele Carol I”, a minat toată zona în încercarea de a apăra toată regiunea de submarinele sovietice. Regina Maria nu a mai trăit să afle toate aceste grozăvii. S-a stins în iulie 1938. Nu a trăit să vadă semnat tratatului de la Craiova, din septembrie 1940, prin care România retroceda Cadrilaterul Bulgariei.

Castelul reginei de la Balcic şi proiectul Coastei de Argint au răscumpărat totuşi greşeala strategică a regelui Carol I, făcută într-un moment de extravaganţă al României.

Balcicul de astăzi, cu grădinile şi „Cuibul liniştit” al reginei Maria, atrage anual în jur de un milion de turişti. O bună parte vin la festivalul de film de scurt metraj din fiecare ultimă săptămână a lui iunie. Chiar şi curentul de pictură de la Balcic îşi recapătă fascinaţia. Între lucrările pictorilor bulgari, micul Muzeu de Artă din oraş expune din acest an 12 lucrări ale pictorilor interbelici români. Aceeaşi lumină irizantă indiferent de naţionalitate sau de linia frontierei...