Sari la conținut

Imaginea României |De la Turcia la Orient Express

La începutul domniei lui Carol I, referirile la România în presă şi marile cancelarii occidentale aveau legătură, în primul rând, cu Imperiul Otoman. Treptat, însă, România a trecut de la şi alţii" la contexte mai onorante. Cucerirea independenţei - confirmată de Congresul de la Berlin din vara lui 1878 - a fost un prim pas. După circa un deceniu, pe harta Europei apare la loc vizibil şi economia românească. La începutul secolului XX, România era a patra ţară exportatoare de grâu din lume. În preajma Primul Război Mondial, investiţiile occidentale în petrol şi înrudirea directă a dinastiei româneşti cu cea britanică transformaseră Bucureştiul într-o adevărată miză.

Imaginea României | De la sultan la independență

În aprilie 1866, când prinţul Carol de Hohenzollern îşi făcea bagajele pentru plecarea în România, vărul său, prinţul moştenitor al Germaniei, i-a spus în glumă: Turcule!". Pentru occidentali, cine mergea atunci la Bucureşti se îndrepta spre tărâmurile nesigure ale stăpânirii turceşti. Cancelarul Otto von Bismarck îl sfătuise însă pe Carol să accepte provocarea, deoarece îi surâdea ideea influenţei germane la Gurile Dunării.

12 ani mai târziu, Turcia nu mai era o problemă. Participarea României la războiul ruso-turc din 1877-1878 a dus la desprinderea totală a Bucureştiul de Istanbul. Dar apărea, din nou, ameninţarea rusească. După ce luptaseră alături la Plevna, în Bulgaria, ţarul i-a transmis lui Carol că armatele ruse pot dezarma oricând armata română. Pe moment, prestigiul numelui de Hohenzollern a salvat România de riscul unei noi ocupaţii ţariste. Pe termen lung, Marile Puteri occidentale au fost încântate să ofere Dobrogea României. Rusia s-a consolat cu cele trei judeţe din sudul Basarabiei

Românii au primit cu obidă concluziile Congresului de la Berlin. Citiseră cu pasiune veştile despre discuţiile din Germania.

Bucureştiul pierde cele trei judeţe din sudul Basarabiei. Premierul Brătianu şi ministrul Kogălniceanu au fost invitaţi să vorbească, dar nu au avut nici o influenţă.

Delegaţia turcă a avut zile şi mai proaste. În criză financiară şi politică, Înalta Poartă a omis inclusiv să trimită diurna delegaţilor turci ca să poată plăti hotelul. Au trimis banii numai când Ali Paşa şi-a trimis demisia prin telegraf.

În plus, ceremoniile a fost presărate de tot felul de incidente umilitoare, menite să arate Turciei că a pierdut partida în Europa.

1875 | Concesii economice pentru avantaje politice

Intrarea României în Europa s-a făcut cu eforturi uriaşe şi, deseori, prin concesii economice dureroase. Inclusiv pregătirea războiului de independenţă a costat mai mult decât era cazul. Ca să intre pe piaţa central-europeană în căutare de credite şi produse industriale, guvernul român a semnat un tratat economic net defavorabil cu Imperiul Habsburgic. Taxele vamale scăzute a însemnat un debuşeu excelent pentru industria imperială. Tratatul semnaliza însă Europei că Bucureştiul gândeşte în stil occidental.

Tratatul comercial din 1875 cu Austro-Ungaria a avut, în primul rând, obiective politice, legate de faptul de a scoate România din zona vamală otomană şi de a reflecta aspiraţia de libertate a statului român de a decide politica sa de schimburi economice internaţionale. Tratatul de liber schimb venea într-un context european care cunoscuse o trecere a multor state de trecere spre politici comerciale favorizând liberul schimb, era încă în spiritul epocii să se facă asemenea tratate, a spus profesorul Bogdan Murgescu.

1885 | Legea investițiilor străine

Ulterior, pe măsură ce în Occident s-au impus politicile protecţioniste, România s-a înscris, la rândul ei, în această tendinţă. În 1886 şi 1887 s-au adoptat măsuri de creştere a tarifelor vamale şi de protecţie a industriei în formare.

Au fost anumite fabrici care s-au dezvoltat între hotarele statului român, dar capacitatea competitivă a acestor industrii a fost modestă, iar piaţa internă nu era încă suficientă pentru a crea condiţii stimulative pentru întreaga economie. Deci, România, chiar dacă a făcut progrese în timpul domniei lui Carol, acestea au fost limitate când le comparăm cu indicii de industrializare din alte ţări. Bine, când te compari cu un punct de plecare care este foarte jos, aproape orice rezultat este mult mai bun, a spus profesorul Bogdan Murgescu.

Pentru încurajarea industriei, în 1885, a fost adoptată şi legea investiţiilor străine. Graţie marilor concerne englezeşti şi germane, industria petrolieră românească - industrie nouă peste tot în lume în acel moment - a devenit una dintre cele mai competitive din Europa. Sunt exact anii în care România a intrat rapid şi la standarde înalte şi pe harta feroviară a Europei. Nu întâmplător, ruta românească a celebrului Orient Express era preferată de mulţi dintre călătorii care se îmbarcau în vagoane de lux, la Paris, Bruxelles, Koln sau Viena pentru Istanbul.

1893 | Startul dinastiei de România

Cel mai probabil tânăra prinţesă Maria de Edinburg nu ştia nimic despre progresele fulminante ale României atunci când a făcut cunoştinţă cu principele moşternitor Ferdinand de Hohenzollern într-un castel din Germania. Ştiau însă rudele ei cu sânge albastru din Anglia şi Germania. În primul rând, bunica, marea regină Victoria a Marii Britanii.

Rochia mea de nuntă era de o mătase albă, groasă, fără lustru, cu mâneci umflate, bineînţeles şi cu foile în formă de clopot, prelungite într-o trenă. N-aş putea spune că eram prea încântată de înfăţişarea mea, având o idee mult prea romantică despre ce ar trebui să fie o mireasă. Am fost împodobită după gustul mamei şi-mi purtai apăsătoarele găteli, cât putui mai bine. Cununia catolică s-a ţinut într-o biserică ce făcea parte din castel, la care am ajuns prin nişte coridoare lungi, iar cea protestantă se făcu într-unul din marile saloane", a scris Regina Maria. 

La marele dejun în onoarea mirilor, regele Carol le-a urat celor doi Honigtag", adică Zi de miere, nu lună de miere. Nando, cum îi spunea Maria lui Ferdinand, era prea timorat ca să ceară prelungirea concediului. Numai intervenţia Mariei Alexandrovna i-a asigurat Mariei luna de miere dorită.

Din perspectivă românească, căsătoria celebrată la 10 ianuarie 1893 la Sigmaringen a fost o extraordinară lovitură. Nu numai pentru că ziarele europene au vorbit pe larg despre nuntă, prilej de vorbe bune şi la adresa României. Ci, mai ales, pentru că Maria de Edinburg avea un rang aristocratic mai înalt decât regele Carol însuşi. Alianţele politice deschise prin această căsătorie permiteau Bucureştiului să afişeze cele mai ambiţioase speranţe.